Articol realizat de Alina Drăgănescu, publicat în Săptămânalul de Drept Lege5 nr. 9/2016

Principalele modalităţi de stabilire şi recuperare a prejudiciului produs angajatorului - atât în cazul răspunderii patrimoniale, cât şi a obligaţiei de restituire sunt:

• învoiala părţilor;
• acţiunea în justiţie.

Răspunderea patrimonială, fiind o răspundere contractuală (art. 253 alin. (1) şi art. 254 alin. (1) din Codul Muncii), este evident că cele două părţi - angajatorul şi salariatul se pot înţelege (prin acordul lor) asupra existenţei prejudiciului produs uneia dintre ele şi condiţiilor de reparare a lui. Este o soluţie firească ce rezultă din caracterul consensual al contractului individual de muncă. De altfel, şi modificarea acestui contract poate interveni, în principiu, numai prin acordul părţilor (art. 41 alin. (1) din Codul muncii). Iar răspunderea patrimoniala derivă din contract; reprezintă o consecinţă a nerespectării unor obligaţii contractuale.

Recuperarea pagubelor produse angajatorului prin acordul părţilor a căpătat o reglementare legală în urmă completarii art. 254 din Codul muncii prin Legea nr. 40/2011. Conform noului text (alin. (3)), „În situaţia în care angajatorul constată că salariatul său a provocat o pagubă din vina şi în legătură cu munca să, va putea solicita salariatului, printr-o notă de constatare şi evaluare a pagubei, recuperarea contravalorii acesteia, prin acordul părţilor, într-un termen care nu va putea fi mai mic de 30 de zile de la data comunicării”. Aşadar, nota de constatare şi evaluare a pagubei nu produce prin ea însăşi nici un efect juridic împotrivă salariatului, dacă nu se realizează acordul părţilor. Fără acest acord, ea poate fi folosită cel mult că pagubă în conflictul de muncă, „având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale a salariatului”.

Deşi textul nu se referă şi la obligaţia de restituire reglementată de art. 256, trebuie să acceptăm că procedura menţionată de art. 254 priveşte şi această obligaţie caracterizată de lipsa vinovăţiei salariatului care a primit sume, bunuri etc., fără să încalce o obligaţie de serviciu.

Acordul de voinţă al părţilor privind răspunderea patrimoniala este susţinut şi de alte argumente.

• conform art. 278 alin (1) din Codul muncii, dispoziţiile sale se întregesc cu cele ale legislaţiei civile (care permit plată prin bună învoială);
• acţionează principiul simetriei juridice, de vreme ce oricare din părţi, în lipsa acordului se poate adresa instanţei de judecată pentru satisfacerea pretenţiilor pe care le are faţă de cealaltă parte;
• din moment ce chiar efectele nulităţii contractului de muncă se pot produce - conform art. 57 alin. (6) din Cod - prin acordul părţilor, tot astfel se poate ajunge şi la acoperirea prejudiciului produs de o parte celeilalte;
• acoperirea prejudiciului prin învoiala părţilor prezintă mai multe avantaje, inclusiv cel că astfel se evită un proces.

Din păcate, „nota de constatare”, deci acordul părţilor, poate interveni numai în ipoteza unor pagube care „nu pot fi mai mare decât echivalentul a 5 salarii minime pe economie” (art. 254 alin. (4) din Codul muncii). În opinia noastră este o limitare nejustificată. Părţile ar trebui să aibă posibilitatea recuperării pagubei prin acordul lor, indiferent de valoarea acesteia. Dacă anterior modificării Codului muncii prin Legea nr. 40/2011 doctrina şi practica au admis posibilitatea acoperirii prejudiciului, indiferent de cuantumul său, prin acordul părţilor, fără să existe o reglementare expresă în acest sens, trebuie admis că şi în prezent părţile pot proceda în acelaşi mod, chiar dacă paguba are o valoare mai mare de 5 salarii minime brute pe economie, fără să se mai apeleze la instanţa de judecată.

[Continuare...]

Acest material este publicat în modulul Reviste de Drept Lege5 şi poate fi accesat integral doar de către abonaţii Lege5. Modulul Reviste de Drept vă permite sa accesaţi publicaţii de drept în format electronic, care îşi propun prin structura şi conţinutul lor să vă ofere articole şi analize consistente. Articolele de revistă sunt relaţionate la nivel de paragraf cu actele normative de referinţă.