În Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 1304/29.12.2020 a fost publicată Decizia CCR nr.  335/11.06.2020 și menţionăm faptul că, potrivit art.147 alin.4 din Constituţie, de la data publicării (în cazul de față de la data de 29.12.2020) decizia CCR  este general obligatorie şi are putere numai pentru viitor.

Menționăm faptul că, prin decizia mai sus-amintită, CCR, cu unanimitate de voturi, a respins excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e), alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și art. II din Legea nr. 325/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Care este conținutul textelor legale menționate de CCR în Decizia nr. 335/11.06.2020?

Cu referire la obiectul excepției de neconstituționalitate CCR a observat că, în ceea ce privește art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852/20.12.2010, autoarea acesteia nu se raportează, în fapt, decât la unitățile prevăzute în anexa nr. 3, nu și la activitățile prevăzute în anexa nr. 2. În plus, CCR a observat că dispozițiile art. 30 alin. (2) din Legea nr. 263/2010 sunt criticate în forma lor ulterioară modificării aduse de Legea nr. 325/2015 pentru modificarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 937/18.12.2015. Ca atare, CCR a reținut ca obiect al excepției de neconstituționalitate art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010, cu circumstanțierea anterioară, art. 30 alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 și art. II din Legea nr. 325/2015 care au următorul cuprins:

Art. 30 alin. (1) lit. e) și alin. (2)-(3) din Legea nr. 263/2010:”(1) În sensul prezentei legi, locurile de muncă în condiții speciale sunt cele din # e) # unitățile prevăzute în anexele nr. . . .3;

(2) Periodic, din 5 în 5 ani, locurile de muncă în condiții speciale de muncă prevăzute la alin. (1) lit. e) sunt supuse procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, stabilită prin hotărâre a Guvernului.

(3) Procedura de reevaluare prevăzută la alin. (2) se stabilește prin hotărâre a Guvernului, elaborată în termen de 9 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi”;

Art. II din Legea nr. 325/2015:“Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorează contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții normale de muncă, aceștia nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă”.

Cum și-a motivat autoarea -în esență- excepţia de neconstituţionalitate?

Autoarea excepției a considerat că textele de lege criticate sunt contrare dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (5) privind standardele de calitate a legii, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea legii, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 41 referitor la muncă și la protecția socială a muncii și art. 44 privind garantarea dreptului de proprietate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autoarea a arătat că prevederile criticate nu sunt suficient de clare și precise, deoarece nu se poate cunoaște momentul până la care mai există obligația de a achita contribuțiile de asigurări sociale pentru condiții speciale de muncă, în situația în care se parcurge procedura de reevaluare și se constată că nu mai există condiții speciale de muncă.

Astfel, menționează două decizii contradictorii din 2013 ale aceleiași instanțe judecătorești și același complet prin care s-a admis și, respectiv, respins cereri similare cu cel care fac obiectul cauzei în care a fost ridicată excepția de neconstituționalitate. Într-una dintre decizii, instanța a apreciat că, dacă în urma procedurii de reevaluare, anagajatorul nu a mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă, nu se mai poate vorbi de condiții speciale și, prin urmare, nici nu va achita contribuțiile sociale care sunt mai mari decât cele aferente locurilor de muncă normale.

În cealaltă decizie, instanța judecătorească a stabilit că, având în vedere că autoarea excepției de neconstituționalitate este menționată în lista cuprinsă în anexa nr. 3 la Legea nr. 263/2010 care conține unitățile care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale, este irelevantă parcurgerea procedurii de reevaluare a încadrării în condiții speciale, fiind necesară adoptarea unui act de modificare având aceeași forță juridică ca și aceea a unei legi.

Din cauza neclarității dispozițiilor legale criticate, problema cu privire la momentul până la care unitățile trebuie să încadreze salariații în condiții speciale de muncă este lăsată la aprecierea autorităților administrative și a instanțelor, subiecții de drept implicați neavând posibilitatea să aibă o reprezentare corectă cu privire la modul de rezolvare a problemei menționate.

În continuare, autoarea excepției a argumentat că, dacă s-ar accepta că este obligată să plătească contribuții sociale aferente locurilor de muncă în condiții speciale, deși, în fapt, salariații nu își desfășoară activitatea în astfel de condiții, s-ar ajunge la un prejudiciu de natură să încalce prevederile art. 44 din Constituție.

De asemenea, autoarea a arătat că prevederile Legii nr. 325/2015 nu pot fi aplicate în mod retroactiv.

În sfârșit, autoarea excepției a arătat că salariații care lucrează în condiții speciale de muncă și pentru care există aviz în acest sens sunt discriminați față de salariații care, deși nu lucrează în condiții speciale de muncă și nu au aviz în acest, ar avea, totuși, potrivit legii, aceleași drepturi.

Cum a motivat CCR -în esență- decizia sa?

Examinând excepția de neconstituționalitate, CCR a constatat că, prin Decizia nr. 618/02.10.2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89/05.02.2019, a respins, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Compania de Remorcare Maritimă COREMAR – S.A. din Constanța și a constatat că dispozițiile art. 30 alin. (1) lit. e), alin. (2) și (3) din Legea nr. 263/2010 și ale art. II din Legea nr. 325/2015 sunt constituționale în raport cu criticile formulate.

Având în vedere că, în prezenta cauză, excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de către aceeași autoare și pentru aceleași motive ca în cauza soluționată prin decizia menționată, precum și faptul că nu au intervenit rațiuni de natură să determine modificarea jurisprudenței, vor fi rezumate, în continuare, cele reținute de CCR.

Astfel, CCR a observat că dispozițiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 enumera locurile de muncă încadrate în condiții speciale, iar ipoteza prevăzută la lit. e) se referă la acele locuri de muncă în care încadrarea în condițiile speciale a avut în vedere nu doar natura activității, ci și condițiile concrete în care se desfășoară aceasta în diversele unități și consecințele asupra securității și sănătății salariaților și a capacității de muncă a acestora.

Aceste condiții nu puteau fi constatate decât printr-o evaluare concretă, care s-a realizat anterior, potrivit procedurii stabilite prin Hotărârea Guvernului nr. 1.025/2003 privind metodologia și criteriile de încadrare a persoanelor în locuri de muncă în condiții speciale.

În urma acestei evaluări, Legea nr. 226/2006 privind încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale a stabilit lista activităților și unităților unde se află locuri de muncă încadrate în condiții speciale. Abrogând Legea nr. 226/2006, Legea nr. 263/2010 a preluat listele activităților și unităților cu locuri de muncă încadrate în condiții speciale în anexele nr. 2 și 3 (a se vedea paragraful 27 al Deciziei nr. 618/02.10.2018, precitată).

CCR a reținut, totodată, că art. 3 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 263/2010 stabilește criteriile generale care justifică această încadrare, arătând că este vorba despre “locurile de muncă unde gradul de expunere la factorii de risc profesional sau la condițiile specifice unor categorii de servicii publice, pe durata a cel puțin 50% din timpul normal de muncă, poate conduce în timp la îmbolnăviri profesionale, la comportamente riscante în activitate, cu consecințe grave asupra securității și sănătății în muncă a asiguraților”. Per a contrario, atunci când locurile de muncă nu întrunesc aceste criterii, acestea nu pot fi încadrate în condiții speciale (a se vedea paragraful 28 al Deciziei nr. 618/02.10.2018).

Prin urmare, încadrarea locurilor de muncă prevăzute de art. 30 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 263/2010 în condiții speciale trebuie să se subordoneze, în egală măsură, criteriilor stabilite prin art. 3 alin. (1) lit. h) din același act normativ, iar, în măsura în care, în urma reevaluării, se constată că aceste criterii nu mai sunt întrunite, nu se mai poate vorbi de existența unui temei legal pentru a se păstra o astfel de încadrare (a se vedea paragraful 29 al Deciziei nr. 618/02.10.2018).

În aceste condiții, a statuat CCR, aspectele invocate de autorul excepției nu relevă vicii de constituționalitate, ci probleme de interpretare și aplicare a legii, a căror soluționare revine competenței instanței de judecată (a se vedea paragraful 30 al Deciziei nr. 618/02.10.2018).

Cu referire la dispozițiile art. II din Legea nr. 325/2015, CCR a reținut următoarele. Cu toate că, pentru a respecta principiul neretroactivității legii, consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, acestea se aplică de la momentul intrării sale în vigoare pentru viitor, această situație nu trebuie interpretată în sensul că, anterior intrării sale în vigoare, angajatorii care, în urma procedurii de reevaluare, nu au mai obținut avizul de încadrare în condiții speciale de muncă datorau contribuția de asigurări sociale în cota prevăzută de lege pentru condiții speciale de muncă.

Din contră, a stabilit CCR, precizarea făcută în textul de lege, în care se arată că angajatorii nu mai plătesc contribuții de asigurări sociale aferente locurilor de muncă în condiții speciale, “nemaiavând temei legal pentru încadrarea persoanelor în condiții speciale de muncă”, nu face decât să confirme că, prin constatarea inexistenței condițiilor concrete de risc la locul de muncă, în urma reevaluării, dispozițiile legale referitoare la locurile de muncă în condiții speciale nu mai sunt incidente (a se vedea paragraful 31 al Deciziei nr. 618/02.10.2018).

Având în vedere jurisprudența anterior menționată, precum și faptul că nu au intervenit motive de natură să impună reconsiderarea acesteia, CCR a respins criticile de neconstituționalitate.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here