Ordinul nr. 1191/2021 pentru aprobarea Procedurii de implementare și de administrare a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit, precum și pentru aprobarea modelului și conținutului unor formularea fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 766 din 06 august 2021și este în vigoare de la 06 august 2021

Potrivit procedurii, opțiunea de constituire a grupului fiscal în domeniul impozitului pe profit se comunică prin depunerea, de către reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile a grupului, la organul fiscal competent, a unei cereri comune semnate de către reprezentanții legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea privind grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit, prevăzută în anexa nr. 2 la ordin, se depune prin mijloace electronice de transmitere la distanță, cu cel puțin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale.

La cerere se anexează certificatul constatator eliberat de către oficiul registrului comerțului și/sau alte documentele justificative din care să rezulte îndeplinirea condiției de deținere prevăzute la art. 422 pct. 1 din Codul fiscal.

Cererea se soluționează în termen de 45 de zile de la data primirii cererii, conform art. 77 alin. (1) din Codul de procedură fiscală.Cererea însoțită de documentele depuse se repartizează compartimentului de specialitate, care înregistrează cererile într-o evidență specială, organizată potrivit anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta procedură.

Compartimentul de specialitate analizează informațiile cuprinse în cerere și în documentația depusă, verificând completitudinea și corectitudinea acestora. Dacă cererea și/sau documentația anexată sunt/este incomplete/incompletă, organul fiscal notifică persoana juridică responsabilă a grupului, în vederea completării acestora. Notificarea se întocmește în două exemplare, potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 2 care face parte integrantă din prezenta procedură. Un exemplar se comunică reprezentantului persoanei juridice responsabile desemnată a grupului, în condițiile art. 47 din Codul de procedură fiscală, iar al doilea exemplar se arhivează la dosarul fiscal.

Citiți aici și INSTRUCȚIUNI pentru completarea formularului 173 „Cerere privind grupul fiscal în domeniul impozitului pe profit”

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here