Cele două părţi se obligă să facă schimb de date şi informaţii, pentru a elucida cazurile de interes comun, şi să participe la programe de perfecţionare a pregătirii profesionale în domenii de interes reciproc.
În acelaşi timp, cele două entităţi trebuie să sprijine activităţile derulate la nivelul Direcţiei Generale Anticorupţie în vederea conştientizării luptei pentru prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul lucrătorilor M.A.I., afişând în locuri cât mai vizibile materiale care conţin mesaje anticorupţie, inclusiv în format electronic pe suporţi adecvaţi, în sediile Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale.
În schimb, Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale va trebui să pună la dispoziţia Direcţiei Generale Anticorupţie eventualele date sau informaţii obţinute accidental cu privire la pregătirea sau săvârşirea unor fapte de corupţie de către personalul Ministerului Administraţiei şi Internelor.
Cele două instituţii pot organiza seminarii şi întâlniri de lucru cu personalul având ca temă metodele şi mijloacele de prevenire a corupţiei.
Sursa: http://www.mmuncii.ro/ro/