Pornind de la termenul de restituire a unei sume plătite cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule, Curtea de Justiţie a UE a fost solicitată să se pronunţe asupra termenul special de decădere, faţă de prescripţia de 5 ani prevăzută de Codul de procedură fiscală.

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între SC Valoris SRL (denumită în continuare „Valoris”), pe de o parte, și Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Craiova – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea (denumită în continuare „Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea”) și Administrația Fondului pentru Mediu (România), pe de altă parte, în legătură cu restituirea unei sume plătite de această societate cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule, taxă declarată incompatibilă cu dreptul Uniunii ulterior plății ei.

Cadrul juridic

OUG nr. 9/2013

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2013 din 19 februarie 2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule a fost în vigoare de la 15 martie 2013 până la 31 ianuarie 2017.

Articolul 4 din OUG nr. 9/2013 prevedea:

„Obligația de plată a timbrului [de mediu pentru autovehicule] intervine o singură dată, astfel:

(a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;

[…]”

OUG nr. 52/2017

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 52/2017 din 4 august 2017 privind restituirea sumelor reprezentând taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule și timbrul de mediu pentru autovehicule (Monitorul Oficial nr. 644 din 7 august 2017, denumită în continuare „OUG nr. 52/2017”) a intrat în vigoare la 7 august 2017.

Potrivit articolului 1 din O.U.G. nr. 52/2017:

„(1) Contribuabilii care au achitat taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, prevăzută la articolele 2141-214³ din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, taxa pe poluare pentru autovehicule, prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 140/2011, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, prevăzută de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu modificările ulterioare, și timbrul de mediu pentru autovehicule, prevăzut de [OUG] nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 37/2014, cu modificările și completările ulterioare, și care nu au beneficiat de restituire până la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență pot solicita restituirea acestora, precum și a dobânzilor datorate pentru perioada cuprinsă între data perceperii și data restituirii, prin cerere adresată organului fiscal central competent. Nivelul dobânzii este cel prevăzut la articolul 174 alineatul (5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Dreptul contribuabililor prevăzuți la alineatul (1) de a cere restituirea se naște la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, indiferent de momentul la care s‑a perceput taxa, iar prin derogare de la prevederile articolului 219 din Legea nr. 207/2015 [privind Codul de procedură fiscală], cu modificările și completările ulterioare, cererile de restituire se depun, sub sancțiunea decăderii, până la data de 31 august 2018.

[…]”

Codul de procedură fiscală

Articolul 168 din Legea nr. 207/2015 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală prevede:

„(1) Se restituie, la cerere, contribuabilului/plătitorului orice sumă plătită sau încasată fără a fi datorată.

[…]”

Articolul 219 din Codul de procedură fiscală prevede:

,,Dreptul contribuabilului/plătitorului de a cere restituirea creanțelor fiscale se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul la restituire.”

 Litigiul principal și întrebarea preliminară

– La 25 august 2014, Valoris, societate de drept român, a achitat, în vederea primei înmatriculări în România a unui autovehicul second hand provenit din Țările de Jos, o taxă de 2 451 de lei românești (RON) (aproximativ 510 euro) cu titlu de „timbru de mediu pentru autovehicule”, în conformitate cu articolul 4 litera (a) din O.U.G. nr. 9/2013.

– La 7 august 2017 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 52/2017. Din preambulul ei reiese că acest act normativ a fost adoptat în urma pronunțării Hotărârii din 9 iunie 2016, Budișan (C‑586/14), a Hotărârii din 30 iunie 2016, Câmpean (C‑200/14), precum și a Hotărârii din 30 iunie 2016, Ciup (C‑288/14, nepublicată), în care Curtea a considerat contrare dispozițiilor dreptului Uniunii, în special articolului 110 TFUE, mai multe taxe pe poluare aplicabile autovehiculelor care au fost instituite de România, printre care figurează taxa percepută cu titlu de timbru de mediu menționată anterior.

– O.U.G. nr. 52/2017 a acordat contribuabililor, în temeiul articolului 1 alineatul (1) din aceasta, dreptul de a solicita restituirea sumelor pe care le‑au plătit drept contravaloare a oricăreia dintre cele patru taxe menționate în titlul acestui act normativ care au fost considerate contrare dreptului Uniunii (denumite în continuare, împreună, „taxele românești pe poluare”), pe lângă plata dobânzilor legale datorate pentru perioada cuprinsă între data încasării și data restituirii. Însă, potrivit alineatului (2) al aceluiași articol 1, prin derogare de la dispozițiile articolului 219 din Codul de procedură fiscală, astfel de cereri trebuiau adresate organului fiscal competent, sub sancțiunea decăderii, până la 31 august 2018.

– La 6 decembrie 2018, Valoris a introdus o cerere de restituire a sumei pe care o plătise cu titlu de timbru de mediu pentru autovehicule la Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, care a respins această cerere, pentru motivul că fusese depusă după expirarea termenului.

– La 30 ianuarie 2019, Valoris a introdus o acțiune la instanța de trimitere, Tribunalul Vâlcea, pentru ca autoritățile române chemate în judecată să fie obligate să îi ramburseze taxa în litigiu, împreună cu dobânzile de întârziere la rata legală aferente acesteia, chiar dacă nu a respectat termenul de decădere prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din O.U.G. nr. 52/2017. În susținerea acțiunii formulate, Valoris a arătat, pe de o parte, că acest termen ad‑hoc încalcă dreptul Uniunii întrucât limitează posibilitatea contribuabililor de a obține restituirea unor taxe considerate contrare acestui drept și, pe de altă parte, că un termen cu o durată între trei și cinci ani pentru a putea recurge la o asemenea posibilitate a fost considerat un termen rezonabil în jurisprudența Curții.

– În această privință, instanța de trimitere arată că termenul special de decădere prevăzut pentru restituirea taxelor vizate de O.U.G. nr. 52/2017 a fost de aproximativ un an, și anume de la 7 august 2017, data intrării în vigoare a acestui act, până la 31 august 2018, data expirării termenului menționat, în timp ce termenul general de prescripție prevăzut pentru restituirea creanțelor fiscale este, potrivit articolului 219 din Codul de procedură fiscală, de cinci ani începând de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în a luat naștere dreptul la restituire.

– În primul rând, această instanță ridică problema compatibilității cu principiul cooperării loiale care decurge din articolul 4 alineatul (3) TUE, astfel cum este interpretat în jurisprudența Curții, și cu principiul echivalenței, astfel cum este definit de Curte, a termenului de decădere prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din O.U.G. nr. 52/2017 pentru restituirea unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, în condițiile în care nu există un termen similar pentru restituirea unor sume percepute cu încălcarea dreptului național.

– În al doilea rând, instanța de trimitere evocă principiul efectivității, astfel cum este definit de Curte, subliniind că termenul de un an prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din O.U.G. nr. 52/2017 este mai scurt decât termenele în care pot fi formulate acțiuni, sub sancțiunea decăderii, pe care Curtea le‑a considerat ca având o durată rezonabilă și le‑a declarat compatibile cu principiul menționat.

– În aceste condiții, Tribunalul Vâlcea a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarea întrebare preliminară:

„Principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale, precum cea cuprinsă în articolul 1 alineatul (2) din O.U.G. nr. 52/2017, care a fixat un termen de decădere de aproximativ un an pentru formularea cererilor de restituire a unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, în condițiile în care legislația națională nu prevede un termen similar pentru exercitarea dreptului la restituirea sumelor încasate cu încălcarea normelor interne?”

Cu privire la întrebarea preliminară

În deschiderea analizei sale privitor la întrebarea preliminară cu care a fost sesizată, CJUE urmăreşte doi parametri cu caracter de generalitate.

– Prin intermediul întrebării formulate, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă:

  • pe de o parte, principiul efectivității coroborat cu principiul cooperării loiale trebuie interpretat în sensul că se opune ca o reglementare a unui stat membru să stabilească, sub sancțiunea decăderii, un termen pentru introducerea cererilor de restituire a unor taxe considerate incompatibile cu dreptul Uniunii care are o durată de aproximativ un an și care începe să curgă de la intrarea în vigoare a acestei reglementări ce vizează remedierea încălcării dreptului menționat și
  • pe de altă parte, principiul echivalenței coroborat cu principiul cooperării loiale trebuie interpretat în sensul că se opune ca o reglementare a unui stat membru să stabilească, sub sancțiunea decăderii, un termen de aproximativ un an pentru introducerea cererilor de restituire a unor taxe considerate incompatibile cu dreptul Uniunii în condițiile în care un astfel de termen nu a fost prevăzut de acest stat membru pentru cereri de restituire similare care se întemeiază pe o încălcare a dreptului intern.

– Curtea mai arată că, deși litigiul principal privește în mod specific restituirea unei sume achitate cu titlu de „timbru de mediu pentru autovehicule”, care a fost instituit în România prin OUG nr. 9/2013, întrebarea adresată de instanța de trimitere menționează totuși, într‑o manieră mai generală, restituirea „unor taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii”. Această generalizare este justificată de împrejurarea că termenul stabilit de dispoziția vizată în întrebare este aplicabil și restituirii celorlalte trei taxe românești pe poluarea autovehiculelor care intră sub incidența OUG nr. 52/2017, care au o natură similară timbrului de mediu și care au fost de asemenea declarate de Curte contrare dreptului Uniunii. Astfel, OUG nr. 52/2017 a fost adoptată tocmai pentru a pune capăt încălcării dreptului Uniunii care rezultă din instituirea fiecăreia dintre aceste taxe.

– În susținerea cererii sale de decizie preliminară, instanța de trimitere subliniază faptul că, în dreptul român, termenul „general” de prescripție prevăzut la articolul 219 din Codul de procedură fiscală este „considerabil mai generos” decât termenul „ad‑hoc” de decădere prevăzut la articolul 1 alineatul (2) din OUG nr. 52/2017. Prin urmare, instanța de trimitere are îndoieli cu privire la compatibilitatea acestei din urmă reglementări naționale cu principiile cooperării loiale, echivalenței și efectivității, astfel cum sunt definite de Curte.

Hotărârea pronunţată

Ca răspuns la întrebarea preliminară, Curtea a declarat următoarele:

Principiul efectivității coroborat cu principiul cooperării loiale trebuie interpretat în sensul că nu se opune ca o reglementare a unui stat membru să stabilească, sub sancțiunea decăderii, un termen pentru introducerea cererilor de restituire a unor taxe considerate incompatibile cu dreptul Uniunii care are o durată de aproximativ un an și care începe să curgă de la intrarea în vigoare a acestei reglementări ce vizează remedierea încălcării dreptului menționat.

Principiul echivalenței coroborat cu principiul cooperării loiale trebuie interpretat în sensul că se opune ca o reglementare a unui stat membru să stabilească, sub sancțiunea decăderii, un termen de aproximativ un an pentru introducerea cererilor de restituire a unor taxe considerate incompatibile cu dreptul Uniunii în condițiile în care un astfel de termen nu a fost prevăzut de acest stat membru în ceea ce privește cererile de restituire similare întemeiate pe o încălcare a dreptului intern.

Hotărârea CJUE din 14 octombrie 2020 în cauza C‑677/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul Vâlcea, în procedura SC Valoris SRL împotriva Direcției Regionale a Finanțelor Publice Craiova – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Vâlcea, Administrației Fondului pentru Mediu (extrase)

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here