La data de 15.05.2012, inculpatul A a condus pe drumurile publice autoturismul marca Renault Scenic, cu nr. de înmatriculare …., fără a poseda permis de conducere, fiind depistat în trafic de către  agenții de poliție.

Fapta mai sus prezentată întrunea la data respectiva elementele constitutive ale infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” prevăzută de art. 86 alin.l din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic, art. 37 lit.b Cod penal din 1969 şi se pedepsea cu închisoare de la unu la 5 ani.

Fiind cercetat de organele de urmărire penală, inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost pusă în mişcare acţiunea penală împotriva sa. La data de 05.11.2013 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C.,  dosarul penal prin care inculpatul A a fost trimis în judecată pentru săvârșirea infracţiunii de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” prevăzută de art.86 alin.l din OUG nr. 195/2002 rep. cu aplic, art. 37 lit. b Cod penal din 1969.

Ce a decis instanţa de judecată în cazul mai sus menţionat?

Prin sentinţa penală nr.234 /13.03.2014, Judecătoria C. a schimbat, în baza art. 386 Cod procedură penală, încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” prevăzută de art.86 alin.l din O.U.G. nr. 195/2002 rep. cu aplic, art.37 lit.b Cod penal din 1969 în infracţiunea de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere” , faptă prevăzută de art. 335 alin. l din noul Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. b Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 5 Cod penal şi l-a condamnat pe inculpatul A. la pedeapsa  de un an de închisoare.

Pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale şi cercetării judecătoreşti, instanţa de fond a reţinut în fapt că la data de 15.05.2012, inculpatul A. a condus pe drumurile publice autoturismul marca Renault Scenic, cu nr. de înmatriculare …, fără a poseda permis de conducere.

Sub aspectul încadrării juridice, s-a apreciat că s-a impus schimbarea încadrării în infracţiunea prev. de art.335 alin.l Cod penal cu aplicarea art.3 şi art.5 Cod penal, apreciindu-se că noul Cod penal este legea penală mai favorabilă.

Dacă hotărârea instanţei de fond a fost atacată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria C. și/sau de către inculpatul A.  şi, în caz afirmativ, hotărârea a fost confirmată sau infirmată de catre instanţa superioară?

Da, sentinţa penală nr.234 /13.03.2014 pronunțată de Judecătoria C.  a fost atacată de către  inculpatul A care a  solicitat în apel – în principal – achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 18 indice 1 Cod penal vechi, aceasta fiind legea mai favorabilă în opinia sa, iar – în subsidiar – diminuarea cuantumului pedepsei aplicate;  apelul inculpatului A a fost respins ca nefondat, iar sentinţa penală nr. 234 /13.03.2014 pronunțată de Judecătoria C. a fost confirmată de către instanţa superioară.

Pentru a pronunţa hotărârea respectivă instanţa a avut în vedere următoarele considerente:

Conform art. 396 alin. 2 Cod procedură penală, instanţa pronunţă condamnarea când constată existenţa faptei, că aceasta constituie infracţiune şi a fost săvârşită de inculpat; dar, potrivit art. 97, art. 99 şi art. 103 alin. 2 Cod procedură penală, vinovăţia inculpatului trebuie stabilită dincolo de orice îndoială în cadrul unui proces echitabil, public şi cu o durată rezonabilă, cu respectarea exigenţelor prevăzute de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 21 din Constituţie.

În cauză, inculpatul A. a dispus de timpul şi înlesnirile necesare pregătirii apărării, a beneficiat de asistenţă juridică calificată la fond şi în apel – asigurată de către avocat şi a avut efectiv posibilitatea administrării pe parcursul procesului, în şedinţe publice, atât a probelor acuzării (înscrisuri, martori) cât şi a probelor apărării (audierea sa), respectându-i-se garanţiile şi drepturile procesuale; în apel, instanţa de control judiciar a lua act de poziţia inculpatului de a uza de dreptul la tăcere.

Sub aspectul acţiunii penale, pe baza probelor administrate în condiţii de legalitate – procesul verbal de constatare, adresa S.P.C.R.P.C.Î.V. C. nr.  25958/18.05.2012, declaraţiile martorului B., declaraţiile inculpatului A., a rezultat că la data de 15.05.2012, inculpatul A. a condus pe drumurile publice  autoturismul marca Renault Scenic, cu nr. de înmatriculare …, fără a poseda permis de conducere, faptă care întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 335 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.b) Cod penal din 1969, schimbându-se încadrarea juridică din infracţiunea prevăzută de art. 86 alin. (l) din O.U.G. nr. 195/2002 republicată cu aplicarea art. 37 lit.b) Cod penal din 1969 şi art. 5 Cod penal.

Într-adevăr, potrivit legii vechi – Cod penal din 1969, pentru tragerea la răspundere penală, fapta prevăzută de legea penală săvârşită cu vinovăţie trebuie să prezinte şi pericolul social concret al infracţiunii. În cauză, în raport de criteriile prevăzute de art. 18 indice 1 Cod penal din 1969, respectiv de împrejurările comiterii faptei – conducerea autoturismului fără a poseda cunoştinţele şi abilităţile necesare, până a fost descoperit de agenţii de poliţie, în stare de recidivă, sunt împrejurări care evidenţiază pericolul social concret al infracţiunii conform art. 18 Cod penal, nefiind aplicabile prevederile art. 18 indice 1 Cod penal din 1969.

Instanța de apel a constatat că, într-adevăr, așa cum a susținut inculpatul A în apelul său, raportat la regimul sancţionator, este mai favorabilă legea penală veche (cod penal vechi din 1969), ci nu Codul penal nou (2014), așa cum a reținut instanța de fond, având în vedere starea de la recidivă a inculpatului A (pedeapsa fiind aceeași în ambele reglementări -închisoare de la unu la 5 ani). 

Însă, pedeapsa stabilită de către instanţa de fond în temeiul art. 5 Cod penal, prin raportare la dispoziţiile mai blânde, atât din legea veche cât şi din cea noua cu privire la recidivă, nu mai poate fi modificată în apelul inculpatului întrucât s-ar încălca principiul neagravării situaţiei în propria cale de atac.

Referitor la individualizarea pedepsei, potrivit criteriilor prev. de art. 74 Cod penal printre care şi gravitatea faptei, dată de conducerea pe dinamurile publice a autoturismului deşi nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, la o oră şi într-o zonă cu trafic rutier ridicat, lezarea relaţiilor sociale referitoare la siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, conducând  autoturismul până a fost oprit de agenţii de poliţie, pedeapsa de 1 an închisoare este suficientă şi de natură să asigure prevenţia generală, reeducarea inculpatului, evitarea temporară a pericolului pentru siguranţa circulaţiei rutiere; la determinarea cuantumului, a modalităţii de executare se are în vedere şi atitudinea procesuală de recunoaştere a vinovăţiei de către inculpat, chiar dacă nu a recurs la procedura simplificată conform art. 320 indice 1 Cod procedură penală din 1969 (actualul art. 396 alin. 10 Cod procedură penală) numai pe baza probelor administrate în cursul urmăririi penale.

Cum, de la pronunţarea hotărârii, nu au apărut date care să atenueze periculozitatea faptei sau inculpatului, nu se impune reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului pedepsei sau modificării modalităţii de executare, şi cu atât mai puţin până la înlăturarea răspunderii penale.

Prin urmare, în lipsa vreunui caz de nulitate a hotărârii atacate şi a netemeiniciei criticilor formulate, apelul inculpatului A. a fost respins, în baza art. 421 pct. l lit. b Cod procedură penală, ca nefondat.

(P) Caută orice dosar aflat în instanţă în Lege5 Online! Lege5 este un soft de documentare legislativă disponibil în variantele Online, Desktop şi Mobile.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here