Modificările la legea ANL (Legea 152/1998, referitoare la înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe), au fost promulgate astăzi de președintele Klaus Iohannis. Reglementările aduc modificări ale Art. 3 din Legea 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).
Potrivit legii, pe terenurile care sunt în proprietatea statului, a unităților administrative locale sau a utilităților și dotărilor tehnico-edilitare, până la limita exterioară a zonei destinate construcțiilor, vor fi realizate proiecte de investiții. Aceste proiecte pot fi inițiate fie de consiliile locale ale comunelor, orașelor, municipiilor și sectoarelor din București, fie de către consiliile județene sau investitori privați, în conformitate cu legea, înainte ca Agenția Națională pentru Locuințe (ANL) să înceapă procedura de promovare a investițiilor în construcția de locuințe.
În plus, pentru terenurile care sunt în proprietate privată a unităților administrative locale și sunt destinate construirii de locuințe prin credite ipotecare, modul în care aceste terenuri sunt atribuite titularilor dreptului de proprietate asupra locuințelor și suma reprezentând redevența sau taxa stabilită conform legii va fi determinată prin hotărâre a consiliului local sau a consiliului județean, după caz.
Legea recent promulgată aduce modificări și Art. 10, alin. (2), lit. e). Astfel, în cazul clădirilor echipate cu centrale termice proprii, valoarea acestora va fi inclusă în prețul locuințelor. Centralele termice vor rămâne sub administrarea consiliilor locale, consiliilor județene sau a autorităților administrației publice centrale din domeniul învățământului sau sănătății, sau a unor unități subordonate acestor autorități, până când va fi vândută o proporție majoritară a locuințelor deservite de acestea.
Vezi aici Legea ANL
Vezi aici alte articole despre Agenția Națională pentru Locuințe (ANL)