Pedeapsa închisorii a unui deținut nu poate fi redusă cu ocazia transferării sale dintr-un stat membru în celălalt, în funcție de durata muncii prestate în închisoare în primul stat membru dacă acest din urmă stat nu a acordat, în temeiul dreptului său național, o asemenea reducere de pedeapsă. Decizia-cadru care guvernează transferarea între două state membre a unei persoane condamnate la o pedeapsă privativă de libertate nu are efect direct.

Astfel s-a pronunţat CJUE prin Hotărârea din data de 08.11.2016 în cauza C-554/14. 

Menționam faptul că CJUE s-a pronunţat în sensul mai sus arătat referitor la cererea ce a fost formulată în cadrul unei proceduri privind recunoașterea unei hotărâri judecătorești în materie penală și executarea în Bulgaria a unei pedepse privative de libertate pronunțate de o instanță daneză împotriva domnului Atanas Ognyanov. 

Ce a determinat formularea cererii în discuţie?

Prin hotărârea din 28.11.2012, domnul Atanas Ognyanov, resortisant bulgar, a fost condamnat în Danemarca la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru omor și pentru furt calificat.

Domnul Ognyanov a fost plasat în detenție provizorie în Danemarca, de la 10.01 la 28.11.2012, dată la care hotărârea judecătorească de condamnare pronunțată împotriva sa a rămas definitivă.

El a executat o parte din pedeapsa sa în Danemarca, de la 28.11.2012 la 01.10. 2013. În cursul detenției în Danemarca, domnul Ognyanov a lucrat de la 23.01.2012 la 30.09.2013.

La 01.10.2013, domnul Ognyanov a fost transferat într-o închisoare în Bulgaria.

În vederea transferării domnului Ognyanov în Bulgaria, autoritățile daneze au arătat în mod expres că legea daneză nu permite reducerea pedepsei privative de libertate ca urmare a muncii prestate în cursul detenției.

Sofiyski gradski sad (Tribunalul Orașului Sofia, Bulgaria) a solicitat în esență CJUE, prin intermediul întrebarii preliminare, să stabilească dacă norma națională care autorizează statul membru de executare (în speță, Bulgaria) să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției în statul emitent (în speță, Danemarca), în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul lor național, o asemenea reducere de pedeapsă, este conformă cu dreptul Uniunii. 

Ce trebuie să cunoaștem referitor la o trimitere preliminară?

Trimiterea preliminară permite instantelor din statele membre ca, în cadrul unui litigiu cu care sunt sesizate, să adreseze CJUE întrebări cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea unui act al Uniunii.

Retinem că CJUE nu solutionează litigiul national, insa instanta natională are obligatia de a solutiona cauza conform deciziei CJUE.

Decizia CJUE este obligatorie, în egală măsură, pentru celelalte instanțe naționale care sunt sesizate cu o problemă similară. 

Ce prevede reglementarea europeană în materia analizată?

Decizia-cadru care guvernează transferarea între două state membre a unei persoane condamnate la o pedeapsă privativă de libertate[i] consacră regula generală potrivit căreia executarea unei pedepse este reglementată de legea statului membru de executare.

Autoritățile statului de executare sunt astfel competente să decidă cu privire la procedurile de executare și să stabilească toate măsurile aferente, inclusiv temeiurile pentru o eventuală eliberare înainte de termen sau condiționată.

În plus, autoritatea competentă a statului membru de executare deduce întreaga perioadă privativă de libertate deja executată în celălalt stat membru („statul membru emitent”). 

Ce prevede reglementarea bulgară în materia analizată?

Dreptul bulgar prevede că munca prestată de persoana condamnată este luată în considerare în scopul reducerii duratei pedepsei în sensul că două zile de muncă sunt asimilate cu trei zile de privare de libertate

În conformitate cu decizia de interpretare din 12.11.2013 pronunțată de Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație, Bulgaria), această normă din dreptul bulgar se aplică și într-o situație în care o persoană condamnată a prestat o muncă în cursul detenției sale în alt stat membru decât Bulgaria înainte de a fi transferată în Bulgaria pentru a executa acolo restul de pedeapsă rămas de executat. 

Cum a motivat în esenţă CJUE Hotărârea din data de 08.11.2016?

În hotărârea sa, CJUE a examinat contextul și obiectivele urmărite de dreptul Uniunii în materie de transferare a deținuților și a considerat că părții din pedeapsă executate de un deținut pe teritoriul statului membru emitent până la transferarea sa către statul membru de executare îi este aplicabil numai dreptul statului emitent, inclusiv cu privire la problema acordării unei eventuale reduceri de pedeapsă. În ceea ce privește dreptul statului membru de executare, el nu are vocația de a se aplica decât părții din pedeapsă care a rămas de executat, după transferarea amintită.

Potrivit CJUE, revine statului membru emitent sarcina de a stabili reducerile de pedeapsă aferente perioadei de detenție executate pe teritoriul său. Numai acesta din urmă este competent să acorde o reducere de pedeapsă pentru munca prestată înaintea transferării. Astfel, statul membru de executare nu poate, în mod retroactiv, să aplice propriile norme (și în special pe cele referitoare la reducerile de pedeapsă) în locul celor ale statului membru emitent în ceea ce privește partea din pedeapsă care a fost deja executată de deținut pe teritoriul statului membru emitent.

În speță, autoritățile daneze au precizat în mod expres că legea daneză nu permite reducerea pedepsei închisorii ca urmare a muncii prestate în cursul detenției. În consecință, autoritățile bulgare nu pot acorda o reducere de pedeapsă în raport cu partea din pedeapsă care a fost deja executată în Danemarca. Orice interpretare contrară a dreptului Uniunii ar risca să aducă atingere obiectivelor urmărite de acest drept (în special principiului recunoașterii reciproce) și ar compromite astfel încrederea reciprocă a statelor membre în sistemele juridice ale celorlalte state membre.

CJUE a concluzionat că dreptul Uniunii se opune unei norme naționale care autorizează statul membru de executare să acorde persoanei condamnate o reducere de pedeapsă ca urmare a muncii pe care aceasta a prestat-o în cursul detenției sale în statul membru emitent în condițiile în care autoritățile competente din acest din urmă stat nu au acordat, în conformitate cu dreptul acestuia, o asemenea reducere de pedeapsă.

În cadrul acestei cauze, CJUE a fost întrebată și cu privire la chestiunea referitoare la efectele juridice ale deciziilor-cadru.

În această privință, CJUE a constatat că decizia-cadru aplicabilă în speță a fost adoptată pe baza fostului al treilea pilon al Uniunii, în special a articolului 34 alineatul (2) litera (b) UE. În temeiul acestei dispoziții, interpretată în lumina Protocolului privind dispozițiile tranzitorii adoptat odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, deciziile-cadru nu au efect direct atât timp cât nu vor fi fost abrogate, anulate sau modificate în temeiul Tratatului de la Lisabona. Decizia-cadru aplicabilă în speță nu a făcut obiectul unei astfel de abrogări, anulări sau modificări. În consecință, ea nu are efect direct.

CJUE a subliniat și că instanța națională chemată să interpreteze dreptul național este obligată, în măsura posibilului, să interpreteze dispozițiile acestuia în lumina textului și a finalității deciziei cadru pentru a atinge rezultatul urmărit de aceasta. În plus, această cerință de interpretare conformă include obligația instanțelor naționale, inclusiv a celor de ultim grad, de a modifica, dacă este cazul, o jurisprudență consacrată atunci când aceasta se întemeiază pe o interpretare a dreptului național incompatibilă cu obiectivele unei decizii-cadru.

În considerarea acestor principii, CJUE a concluzionat că revine instanței de trimitere sarcina de a asigura efectul deplin al deciziei-cadru, lăsând neaplicată dacă este necesar, din oficiu, interpretarea reținută de Varhoven kasatsionen sad (Curtea Supremă de Casație), din moment ce această interpretare nu este compatibilă cu dreptul Uniunii.