Contribuabilii inregistrati in scop de TVA care utilizeaza ca perioada fiscala trimestrul si care au efectuat o achizitie intracomunitara taxabila in Romania, fiind astfel obligati sa isi modifice perioada fiscala, devenind platitori de TVA lunar, trebuie să depună până marti, 8 iunie 2021, Formularul 092.

Procedura de actualizare a vectorului fiscal, pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de taxă pe valoarea adăugată care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România, din 30.01.2019 poate fi consultată AICI.

Potrivit acestei proceduri, Persoanele impozabile care, potrivit art. 322 alin (7) din Codul fiscal, sunt obligate să utilizeze ca perioadă fiscală luna calendaristică trebuie să depună, conform alin. (8) al aceluiași articol, “Declarația de mențiuni privind schimbarea perioadei fiscale pentru persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală și care efectuează o achiziție intracomunitară de bunuri taxabilă în România (092) “, al cărei model este prevăzut în anexa nr. 2 la ordin.

Potrivit ANAF, Baza legala este Legea 227/2015 art.322 alin. (7)  si OPANAF 169/2019. Art. 322 din Codul Fiscal prevede că:

“7) Prin excepţie de la prevederile alin. (2)-(6), pentru persoana impozabilă care utilizează trimestrul calendaristic ca perioadă fiscală şi care efectuează o achiziţie intracomunitară de bunuri taxabilă în România, perioada fiscală devine luna calendaristică începând cu:

a) prima lună a unui trimestru calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în această primă lună a respectivului trimestru;

b) a treia lună a trimestrului calendaristic, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a doua lună a respectivului trimestru. Primele două luni ale trimestrului respectiv vor constitui o perioadă fiscală distinctă, pentru care persoana impozabilă va avea obligaţia depunerii unui decont de taxă conform art. 323 alin. (1);

c) prima lună a trimestrului calendaristic următor, dacă exigibilitatea taxei aferente achiziţiei intracomunitare de bunuri intervine în a treia lună a unui trimestru calendaristic.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here