Nu este corect ca, între cadrele didactice ale unei instituții universitare care continuă să își exercite profesia după împlinirea vârstei legale de pensionare, doar cadrele didactice care au calitatea de conducător de doctorat să își poată menține statutul de cadru didactic titular, în timp ce cadrele didactice care nu au calitatea de conducător de doctorat nu pot încheia cu această instituție decât contracte de muncă pe durată determinată, care au un regim de remunerare inferioară celei acordate cadrelor didactice titulare, în măsura în care prima categorie de cadre didactice este compusă de lucrători pe durată nedeterminată comparabili cu cei din a doua categorie, iar diferența de tratament, care se manifestă îndeosebi prin regimul de remunerare menționat, nu este justificată de un motiv obiectiv.

Astfel s-a pronunţat Curtea de Justiţie a Uniunii europene, prin Hotărârea din 8 octombrie 2020, pronunţată în cauza C‑644/19, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Curtea de Apel Alba Iulia, în procedura FT împotriva Universității „Lucian Blaga” Sibiu, GS și alții, HS, Ministerului Educației Naționale

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 1, a articolului 2 alineatul (2) litera (b) și a articolului 3 din Directiva 2000/78/CE de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, precum și a clauzei 4 punctul 1 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999 (denumit în continuare „acordul‑cadru”), cuprins în anexa la Directiva 1999/70/CE privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între Confederația Europeană a Sindicatelor (CES), Uniunea Confederațiilor Industriale și Patronale din Europa (UNICE) și Centrul European al Întreprinderilor Publice (CEEP).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu între FT, pe de o parte, și Universitatea „Lucian Blaga” Sibiu (denumită în continuare „Universitatea”), GS și alții, HS și Ministerul Educației Naționale din România, pe de altă parte, în legătură cu condițiile de încadrare privind postul său la Universitate după ce a împlinit vârsta legală de pensionare.

Litigiul principal și întrebările preliminare

– În perioada cuprinsă între anii 1994 și 2015, FT a ocupat funcția didactică de conferențiar universitar titular în cadrul Universității, pe baza contractului individual de muncă încheiat pe perioadă nedeterminată.

– Deși FT a împlinit la 11 iunie 2015 vârsta legală de pensionare, stabilită la 65 de ani, a putut să își mențină, în temeiul unei decizii a Universității, statutul de cadru didactic titular în perioada cuprinsă între acea dată și 30 septembrie 2015, în cadrul anului universitar 2014/2015.

– Ulterior, consiliul de administrație al Universității a respins cererea formulată de FT prin care solicita menținerea statutului său de cadru didactic titular în anul universitar 2015/2016, pentru motivul că această cerere nu se încadra în prevederile „Metodologiei privind aprobarea menținerii calității de titular a cadrelor didactice după împlinirea vârstei de 65 de ani” (denumită în continuare „metodologia”), adoptată de Senatul Universității. În temeiul metodologiei, posibilitatea menținerii statutului de cadru didactic titular după împlinirea vârstei menționate, astfel cum este prevăzută la articolul 289 alineatul (6) din Legea nr. 1/2011, era rezervată doar cadrelor didactice care au calitatea de conducător de doctorat. În urma unei modificări a metodologiei, această posibilitate a fost eliminată în privința acestora din urmă începând de la 1 octombrie 2016.

– Având în vedere respingerea cererii sale, începând cu anul 2016, FT a recurs la încheierea unor contracte pe durată determinată succesive cu Universitatea pentru aceleași activități universitare pe care le desfășurase anterior, potrivit sistemului de remunerare „plata cu ora”, conform căruia veniturile erau mai mici decât cele plătite cadrelor didactice titulare.

– Prin acțiunea de dreptul muncii înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, FT a contestat decizia Universității prin care se luase act de faptul că statutul său de cadru didactic titular încetase la 1 octombrie 2015 din cauza împrejurării că împlinise vârsta legală de pensionare. Această instanță a respins acțiunea, constatând că nu a existat o discriminare prevăzută de Directiva 2000/78, astfel cum fusese invocată de FT. Această hotărâre a rămas definitivă, fiind menținută de Curtea de Apel Alba Iulia.

– În plus, Tribunalul Alba a respins acțiunea în contencios administrativ formulată de FT prin care a solicitat anularea actelor administrative care au stat la baza refuzului Universității de a‑i admite cererea prin care solicitase menținerea statutului său de cadru didactic titular.

– Sesizată cu recursul formulat împotriva acestei respingeri, instanța de trimitere arată că litigiul principal privește împrejurarea potrivit căreia, în temeiul metodologiei, posibilitatea menținerii statutului de cadru didactic titular după împlinirea vârstei legale de pensionare este rezervată doar cadrelor didactice care au titlul de conducător de doctorat. Această instanță ridică în mod specific problema dacă stabilirea unui asemenea criteriu restrictiv constituie o discriminare indirectă, având în vedere faptul că aplicarea acestui criteriu are de asemenea ca efect determinarea încheierii unor contracte pe durată determinată succesive care au un nivel de salarizare inferior. În cazul unui răspuns afirmativ, instanța de trimitere dorește să afle dacă poate înlătura efectele unei decizii a unei instanțe naționale care a rămas definitivă și prin care s‑a statuat că situația în discuție în litigiul principal nu presupunea o discriminare contrară Directivei 2000/78.

În aceste condiții, Curtea de Apel Alba Iulia a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 1, articolul 2 alineatul (2) litera (b) și articolul 3 din Directiva 2000/78 și clauza 4 din acordul‑cadru trebuie interpretate în sensul că o măsură precum cea din litigiul principal, care permite angajatorului să prevadă că persoanele care au împlinit vârsta de 65 ani pot fi menținute în funcție ca titulari, cu respectarea drepturilor deținute anterior de pensionare, doar dacă au calitatea de conducător de doctorat, dezavantajând celelalte persoane aflate în aceeași situație care ar avea această vocație în condițiile în care ar exista posturi vacante și ar îndeplini cerințele privind performanța profesională, iar persoanelor care nu au calitatea de conducători de doctorat să le impună pentru aceeași activitate universitară contracte de muncă cu perioadă determinată, încheiate succesiv, cu sistem de salarizare în regim «plata cu ora», inferior celui acordat cadrului universitar titular, constituie discriminare în sensul acestor dispoziții?

2) Aplicarea prioritară a dreptului Uniunii (principiul supremației dreptului european) se poate interpreta în sensul că permite instanței naționale să înlăture aplicarea unei decizii definitive a judecătorului național în care s‑a stabilit că în situația de fapt expusă s‑a respectat Directiva 2000/78/CE și nu există discriminare?” 

Prin Hotărârea din  8 octmbrie 2020, CJUE declară următoarele:

1) Articolele 1 și 2 din Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalității de tratament în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă trebuie interpretate în sensul că nu se aplică unei reglementări naționale în temeiul căreia, între cadrele didactice ale unei instituții universitare care continuă să își exercite profesia după împlinirea vârstei legale de pensionare, doar cadrele didactice care au calitatea de conducător de doctorat își pot menține statutul de cadru didactic titular, în timp ce cadrele didactice care nu au calitatea de conducător de doctorat nu pot încheia cu această instituție decât contracte de muncă pe durată determinată, care au un regim de remunerare inferioară celei acordate cadrelor didactice titulare.

2) Clauza 4 punctul 1 din Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat la 18 martie 1999, cuprins în anexa la Directiva 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind Acordul‑cadru cu privire la munca pe durată determinată, încheiat între CES, UNICE și CEEP, trebuie interpretată în sensul că se opune aplicării unei reglementări naționale în temeiul căreia, între cadrele didactice ale unei instituții universitare care continuă să își exercite profesia după împlinirea vârstei legale de pensionare, doar cadrele didactice care au calitatea de conducător de doctorat își pot menține statutul de cadru didactic titular, în timp ce cadrele didactice care nu au calitatea de conducător de doctorat nu pot încheia cu această instituție decât contracte de muncă pe durată determinată, care au un regim de remunerare inferioară celei acordate cadrelor didactice titulare, în măsura în care prima categorie de cadre didactice este compusă de lucrători pe durată nedeterminată comparabili cu cei din a doua categorie, iar diferența de tratament, care se manifestă îndeosebi prin regimul de remunerare menționat, nu este justificată de un motiv obiectiv, aspecte a căror verificare este de competența instanței de trimitere.

Cadrul juridic

Dreptul Uniunii

Directiva 2000/78

  • Astfel cum prevede articolul 1, Directiva 2000/78 are ca obiect stabilirea unui cadru general de combatere a discriminării pe motive de apartenență religioasă sau convingeri, handicap, vârstă sau orientare sexuală, în ceea ce privește încadrarea în muncă și ocuparea forței de muncă, în vederea punerii în aplicare în statele membre a principiului egalității de tratament.
  • Articolul 2 alineatele (1) și (2) din această directivă prevede:

„(1) În sensul prezentei directive, prin principiul egalității de tratament se înțelege absența oricărei discriminări directe sau indirecte, bazate pe unul din motivele menționate la articolul 1.

(2) În sensul alineatului (1):

(a) o discriminare directă se produce atunci când o persoană este tratată într‑un mod mai puțin favorabil decât este, a fost sau va fi tratată într‑o situație asemănătoare o altă persoană, pe baza unuia dintre motivele menționate la articolul 1;

(b) o discriminare indirectă se produce atunci când o dispoziție, un criteriu sau o practică aparent neutră poate avea drept consecință un dezavantaj special pentru persoane de o anumită religie sau cu anumite convingeri, cu un anumit handicap, de o anumită vârstă sau de o anumită orientare sexuală, în raport cu altă persoană, cu excepția cazului în care:

(i) această dispoziție, acest criteriu sau această practică este obiectiv justificată de un obiectiv legitim, iar mijloacele de realizare a acestui obiectiv […] sunt adecvate și necesare […]”

  • Potrivit articolului 3 alineatul (1) din directiva menționată:

„În limitele competențelor conferite Comunității, prezenta directivă se aplică tuturor persoanelor, atât în sectorul public, cât și în cel privat, inclusiv organismelor publice, în ceea ce privește:

[…]

(c) condițiile de încadrare și de muncă, inclusiv condițiile de concediere și de remunerare;

[…]”

Directiva 1999/70

  • În considerentul (17) al Directivei 1999/70 se arată:

„În ceea ce privește termenii folosiți în acordul‑cadru, fără a fi definiți în mod specific în acesta, prezenta directivă permite statelor membre să definească acești termeni în conformitate cu legislația sau practicile naționale, la fel ca în cazul altor directive de politică socială care utilizează termeni asemănători, cu condiția ca definițiile menționate să respecte conținutul acordului‑cadru.”

Acordulcadru

  • Clauza 3 din acordul‑cadru are următorul cuprins:

„(1) În sensul prezentului acord, «lucrător pe durată determinată» reprezintă o persoană care are un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, încheiat direct între angajator și lucrător, în care încetarea contractului sau a raportului de muncă este determinată de condiții obiective cum ar fi împlinirea termenului, îndeplinirea unei sarcini determinate sau producerea unui eveniment determinat.

(2) În sensul prezentului acord, termenul «lucrător pe durată nedeterminată comparabil» desemnează un lucrător care are un contract sau un raport de muncă pe durată nedeterminată, în cadrul aceleiași instituții, cu aceeași muncă sau ocupație, ținându‑se seama de calificare sau competențe.

Dacă nu există un lucrător cu contract pe durată nedeterminată comparabil în aceeași instituție, comparația se face prin referire la convenția colectivă aplicabilă sau, dacă aceasta nu există, în conformitate cu legislația, convențiile colective sau practicile naționale.”

  • Clauza 4 din acordul‑cadru, intitulată „Principiul nediscriminării”, prevede la punctul 1:

„În ceea ce privește condițiile de încadrare în muncă, angajații cu contract pe durată determinată nu sunt tratați într‑un mod mai puțin favorabil decât lucrătorii cu contract pe durată nedeterminată comparabili, numai pentru că aceștia au un contract sau un raport de muncă pe durată determinată, cu excepția cazului în care tratamentul diferențiat este justificat de motive obiective.”

Dreptul român

  • Articolul 118 alineatele (1) și (2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale din 5 ianuarie 2011, în versiunea aplicabilă în perioada faptelor din litigiul principal, prevede:

„(1) Sistemul național de învățământ superior se bazează pe următoarele principii:

  1. a) principiul autonomiei universitare;

[…]

(2) În învățământul superior nu sunt admise discriminări pe criterii de vârstă, etnie, sex, origine socială, orientare politică sau religioasă, orientare sexuală sau alte tipuri de discriminare, cu excepția măsurilor afirmative prevăzute de lege.”

  • Potrivit articolului 123 alineatul (2) din Legea nr. 1/2011:

„Autonomia universitară dă dreptul comunității universitare să își stabilească misiunea proprie, strategia instituțională, structura, activitățile, organizarea și funcționarea proprie, gestionarea resurselor materiale și umane, cu respectarea strictă a legislației în vigoare.”

„(1) Personalul didactic și de cercetare se pensionează la împlinirea vârstei de 65 de ani.

[…]

(3) Senatul universitar din universitățile de stat, particulare și confesionale, în baza criteriilor de performanță profesională și a situației financiare, poate decide continuarea activității unui cadru didactic sau de cercetare după pensionare, în baza unui contract pe perioadă determinată de un an, cu posibilitatea de prelungire anuală conform Cartei universitare, fără limită de vârstă. Senatul universitar poate decide conferirea titlului onorific de profesor emerit, pentru excelență didactică și de cercetare, cadrelor didactice care au atins vârsta de pensionare. Cadrele didactice pensionate pot fi plătite în regim de plată cu ora.

[…]

(6) Prin excepție de la prevederile alineatului (1), în cazul în care instituțiile de învățământ superior nu pot acoperi normele cu titulari, pot hotărî menținerea calității de titular în învățământ și/sau în cercetare, cu toate drepturile și obligațiile ce decurg din această calitate, pe baza evaluării anuale a performanțelor academice, după o metodologie stabilită de senatul universitar.

(7) Reîncadrarea în funcția de personal didactic a personalului didactic pensionat se face anual, cu menținerea drepturilor și obligațiilor care decurg din activitatea didactică desfășurată avute anterior pensionării, cu aprobarea senatului universitar, conform metodologiei prevăzute la alineatul (6), cu condiția suspendării pensiei pe durata reîncadrării.”

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here