Tribunalul Harghita – Secția civilă a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile cu privire la următoarea chestiune de drept: care este natura juridică a “planului parcelar”, respectiv acesta este un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic, fără a produce efecte juridice, prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1), (2) și (41) din Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 18/1991)?

Norma de drept

Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare:

Art. 27. –

(1) Punerea în posesie și eliberarea titlurilor de proprietate celor îndreptățiți nu pot avea loc decât numai după ce s-au făcut în teren delimitările necesare pentru măsurători, stabilirea vecinătăților pe temeiul schiței, amplasamentului stabilit și întocmirea documentelor constatatoare prealabile. (…)

(2) În toate cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente, cu ocazia măsurătorilor comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății de către vecini, le consemnează în documentele constatatoare, întocmind planurile parcelare, și înaintează documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, eliberarea titlurilor de proprietate. (…)

(41) Primarul va afișa lunar suprafața constituită sau reconstituită, numele beneficiarilor, amplasamentul, planurile parcelare, precum și suprafața rămasă în rezerva comisiei locale. (…)”

Regulamentul privind procedura de constituire, atribuțiile și funcționarea comisiilor pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, a modelului și modului de atribuire a titlurilor de proprietate, precum și punerea în posesie a proprietarilor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005, cu modificările și completările ulterioare (Regulamentul aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005):

Art. 14. –

“La cererea proprietarilor sau a moștenitorilor prevăzuți la art. 27 alin. (21) din Legea nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, comisiile locale înaintează comisiilor județene, în termen de 15 zile de la data înregistrării cererilor, planurile parcelare și procesul-verbal de punere în posesie pentru eliberarea titlurilor de proprietate, însoțite de un extras de carte funciară.”

Art. 34. –

“(…) (2) În cazurile în care reconstituirea dreptului de proprietate se face pe vechile amplasamente ale proprietarilor deposedați, iar proprietarii vecini recunosc limitele acestor proprietăți pe toate laturile, comisia locală ia act de recunoașterea reciprocă a limitelor proprietății, formulată în scris, întocmește planurile parcelare și înaintează în termen de 10 zile documentația comisiei județene sau prefectului pentru validare și, respectiv, pentru eliberarea titlurilor de proprietate. (…)”

Art. 36. –

(1) Pe baza documentațiilor înaintate de comisiile locale, care cuprind anexele validate, planurile parcelare, procesele-verbale de punere în posesie și schițele terenurilor, comisia județeană emite titlurile de proprietate conform modelului prezentat în anexa nr. 20. (…)”

Art. 72. –

“Punerea în posesie a proprietarilor – persoane fizice și juridice – în cadrul zonelor teritoriale delimitate se va face de comisia locală sau de comisia județeană, după caz, conform planului parcelar elaborat pe baza planurilor amenajistice și a măsurătorilor topografice. Comisia va comunica reprezentanților deținătorilor actuali ai terenurilor care se restituie data punerii în posesie care nu poate fi mai târziu de 30 de zile de la data validării.”

Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare (Legea nr. 7/1996) – forma în vigoare la data introducerii acțiunii – 24 iulie 2014:

Art. 39. –

“(…) (4) Titlurile de proprietate emise în baza legilor de restituire a proprietăților funciare se vor înscrie din oficiu în cartea funciară pe baza planurilor parcelare validate de comisia județeană de aplicare a legilor de restituire a proprietăților funciare și recepționate de către oficiul teritorial, potrivit regulamentului aprobat prin ordin cu caracter normativ al directorului general al Agenției Naționale.”

Înalta Curte de Casație și Justiție

ÎCCJ a respins, ca inadmisibilă, sesizarea formulată de Tribunalul Harghita, pentru motive din care reţinem următoarele considerente.

– Problema de drept semnalată de titularul sesizării este aceea de a se stabili natura juridică a “planului parcelar”, respectiv să se stabilească dacă un asemenea înscris reprezintă un act administrativ/juridic de natură a produce efecte juridice sau este un simplu act tehnic (lipsit de efecte juridice), prin raportare la prevederile art. 27 alin. (1), (2) și (41) din Legea nr. 18/1991.

– Demersul procesual menționat al reclamantei a fost justificat de aceasta prin prisma existenței, pe de o parte, a unui titlu de proprietate și a proceselor-verbale de punere în posesie întocmite și eliberate în favoarea sa în anul 2004, în condițiile Legii nr. 18/1991, și, pe de altă parte, a unui alt titlu de proprietate și a unui proces-verbal de punere în posesie ulterior întocmite și eliberate, în același an, 2004, și în baza aceleiași legi, în favoarea unor terțe persoane.

– Planului parcelar a cărui anulare a fost solicitată de reclamant nu i s-a atribuit însușirea de a fi fost cel care a stat la baza emiterii titlului de proprietate și a procesului-verbal de punere în posesie, ci a fost prezentat ca un înscris căruia reclamantul i-a atribuit această denumire și care a fost întocmit în scopul parcurgerii procedurii de intabulare în cartea funciară a dreptului de proprietate pe care terții intervenienți l-au dobândit prin titlul de proprietate ce le fusese deja eliberat.

– Atât la data eliberării titlurilor de proprietate pe care reclamantul și-a fundamentat acțiunea în anulare, cât și la data afirmată ca fiind cea a întocmirii actului a cărui nulitate a cerut-o, procedura de intabulare a dreptului de proprietate își avea izvorul normativ în prevederile Legii nr. 7/1996. Acest act normativ constituie o lege specială, astfel că procedura de intabulare pe care o reglementează este nu numai distinctă de aceea care trebuie urmată pentru stabilirea dreptului de proprietate în baza reglementărilor unei alte legi speciale, anume ale Legii nr. 18/1991, ci este prin ipoteză o procedură care se parcurge subsidiar emiterii titlului de proprietate, dat fiind că dreptul de proprietate ce se intabulează trebuie să își găsească justificarea într-un fapt sau act juridic (titlu), apt să releve dobândirea respectivului drept în una dintre modalitățile limitativ stabilite prin lege.

– Având în vedere acest context legal, actul asupra căruia poartă litigiul aflat pe rolul instanței de trimitere – anume intitulatul plan parcelar care a stat la baza înscrierii în cartea funciară a terenului terților intervenienți – nu poate fi privit ca unul care intră în sfera de reglementare a art. 27 alin. (1), (2) și (41) din Legea nr. 18/1991, aceste din urmă norme reglementând exclusiv formalități care ar fi trebuit să fie îndeplinite în scopul emiterii titlului de proprietate, deci documente anterioare eliberării acestui act către beneficiarii lui.

– Astfel, se constată că premisa sugerată de întrebarea instanței de trimitere și de argumentele pe care le-a expus în încheierea de sesizare – anume aceea că planul parcelar a cărui nulitate a fost invocată de reclamant ar constitui un act întocmit în cadrul procedurii de reconstituire a dreptului de proprietate – este una eronată, așa încât ea nu poate fi reținută ca una ce ar permite a se concluziona că există o legătură între problema de drept pentru a cărei lămurire s-a recurs la declanșarea procedurii reglementate de art. 519 din Codul de procedură civilă, pe de o parte, și, pe de altă parte, soluționarea litigiului (în coordonatele relevate de cererea de chemare în judecată) în care a fost formulată sesizarea.

– Prevederile art. 27 alin. (2) și (41) din Legea nr. 18/1991, în forma în care au fost evocate de instanța de trimitere spre a fi avute în vedere ca reper pentru calificarea naturii juridice a înscrisului “plan parcelar”, nu pot fi privite ca reprezentând un temei juridic util soluționării cererii reclamantului de anulare a planului parcelar și implicit nu pot fi calificate ca apte a satisface cerința de admisibilitate impusă de art. 519 din Codul de procedură civilă, anume aceea de a constitui fundamentul unei dezlegări referitoare la o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea litigiului în care a fost formulată sesizarea.

– Tot astfel, nici prevederile Regulamentului aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 890/2005 și nici forma în vigoare în anul 2014 – la data introducerii acțiunii – a dispozițiilor art. 39 alin. (4) din Legea nr. 7/1996, a căror relevanță a fost evocată în motivarea încheierii de sesizare, nu servesc instanței de trimitere pentru soluționarea cauzei în care a fost formulată prezenta sesizare, pentru că ele constituie reglementări normative ulterioare anului 2004, când a fost eliberat titlul prin care s-a finalizat procedura reglementată prin Legea nr. 18/1991 privitoare la stabilirea dreptului de proprietate.

Decizia nr. 66/2020 a ÎCCJ, pronunțată în ședință publică din 26 octombrie 2020 şi publicată în Monitorul Oficial nr. 1230 din 15 decembrie 2020

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here