Parlamentarii propun modificarea articolului din Codul rutier care se referă la pistele de biciclete și trotinete, deoarece prevederile sunt greu de aplicat în practică, mai ales pentru autoritățile locale, unde procedurile sunt mai greoaie.

Astfel, articolul 53 prevede obligația autorităților locale de a amenaja piste pentru bicicliști, doar că proiectarea și realizarea lor se împiedică în obstacole administrative, proiecte cu finanțare din fonduri europene se derulează cu sincope din cauza întârzierii cu care autorități avizatoare, instituții care autorizează și oficii care aprobă se achită de obligații”, arată inițiatorii proiectului în expunerea de motive a proiectului. Or, tocmai autoritățile locale sunt cele care ar trebui să vină în întâmpinarea nevoilor cetățenilor, să răspundă eficient și prompt la nevoile comunităţilor locale. În plus, cetățenii care locuiesc în orașe cer cu insistență crearea condiţiilor necesare pentru a folosi în siguranţă vehiculele şi echipamentele de transport moderne, mai spun parlamentarii care au propus modificarea legii.

Proiectul modifică art. 53 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002, care prevede acum că: ”Autoritățile publice locale, cu autorizația administratorului drumului public și cu avizul poliției rutiere sau la solicitarea acesteia, sunt obligate să ia măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulației pietonilor, bicicliștilor, vehiculelor cu tracțiune animală și calmării traficului, semnalizate corespunzător, în apropierea unităților de învătământ, piețelor, târgurilor, spitalelor, precum și în zonele cu risc sporit de accidente”.

Pentru înlesnirea procedurilor administrative, art. 53 va fi următorul:

Art. 53

(1) Autorităţile publice locale, cu autorizaţia administratorului drumului public şi cu informarea poliţiei rutiere sau la solicitarea acesteia, iau măsuri pentru realizarea de amenajări rutiere destinate circulaţiei pietonilor, bicicliştilor, vehiculelor cu tracţiune animală şi calmării traficului.

(2) La proiectarea şi realizarea trotuarelor şi a pistelor pentru biciclete se vor respecta reglementările tehnice cuprinse în “STAS 10144/2-91 Străzi. Trotuare, alei de pietoni şi piste de ciclişti. Prescripţii de proiectare”.

(3)  Amenajările rutiere prevăzute la alin. (1) vor fi semnalizate corespunzător, îndeosebi în apropierea unităţilor de învăţământ, pieţelor, târgurilor, spitalelor, precum şi în zonele cu risc sporit de accidente.”

Conform STAS 10144/1-90 – Amplasarea pistei de ciclişti se face pe o singura parte a străzii, între partea carosabilă și trotuar, fiind separată de partea carosabilă printr-un spaţiu de min. 2,00 m, când pista de ciclişti are lățimea de 2.00 m și min. 1,50 m când pista are lățime de 1.00 m.

Ai nevoie de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here