Persoanele cu dizabilități vor primi bonuri valorice, pentru a acoperi costurile legate de transportul cu mașina. Recent, prin adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 47/2023, s-au făcut modificări în ceea ce privește regulile referitoare la transportul cu autoturismul pentru persoanele cu handicap grav sau accentuat.
Această ordonanță permite acum persoanelor cu dizabilități să primească bonuri valorice pe suport electronic pentru a acoperi cheltuielile legate de deplasarea cu mașina proprie, a membrilor familiei, asistentului personal sau însoțitorului. Costurile pentru combustibil sau pentru alimentarea cu energie electrică a vehiculelor pot fi acoperite prin bonuri valorice pe suport electronic, hârtie sau prin decontare.
Suma alocată pentru transportul persoanelor cu handicap rămâne neschimbată: 1.500 de lei pe an pentru cei cu handicap grav și 750 de lei pe an pentru cei cu handicap accentuat.
Dacă până la data de 26 mai 2023, persoanele adulte cu dizabilități sau familiile acestora au optat pentru o modalitate de acordare a gratuității transportului interurban, această opțiune rămâne valabilă până la sfârșitul anului 2023.
În plus, ordonanța introduce asistentul personal profesionist în lista celor care pot beneficia de aceste bonuri pentru a acoperi costurile de transport, completând astfel cerințele Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
O altă schimbare importantă este introducerea unui sistem informatic național pentru gestionarea informațiilor privind persoanele cu dizabilități. Acest sistem va colecta și stoca informații despre persoanele cu handicap, inclusiv date despre gradul și tipul de handicap sau cererile de evaluare pentru a fi încadrate într-un anumit grad și tip de handicap.
Implementarea acestui sistem informatic va facilita accesul persoanelor cu dizabilități la informații despre starea dosarelor lor și va permite autorităților să monitorizeze măsurile aplicate în această privință.
Vezi aici Ordonanța de urgență nr. 47/2023
Vezi aici Legea 448/2006
Vezi aici alte articole despre persoane cu dizabilitati