În urma reexaminării solicitate de președintele Klaus Iohannis, plenul Senatului a adoptat o lege care permite deținătorilor permisului de conducere categoria B să conducă anumite tipuri de motociclete. Legea merge la promulgare.

 

Legea aduce completări Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 195/2002, stabilind condițiile în care permisul de conducere categoria B devine valabil și pentru motociclete. În linii mari, deținătorii permiselor de categoria B vor putea conduce motocicletele cu următoarele specificații:

  • Capacitate cilindrică maximă de 125 cm cubi
  • Putere maximă de 11 kW;
  • Raport putere/greutate de cel mult 0,1 kW/kg.

Cu toate acestea, există câteva condiții importante pe care deținătorii permiselor de categoria B trebuie să le îndeplinească pentru a fi eligibili. Aceștia trebuie să aibă vârsta minimă de 24 de ani împliniți și să dețină permisul categoria B de cel puțin trei ani. De asemenea, trebuie să facă dovada că au absolvit un curs de pregătire practică de minimum 15 ore în cadrul unei unități autorizate de pregătire a conducătorilor de autovehicule.

Unul dintre principalele motive pentru reexaminarea acestei legi a fost claritatea privind modul în care se va face dovada absolvirii cursului de pregătire practică. Președintele Iohannis a cerut clarificări suplimentare în acest sens: „Este neclar cum anume se va face dovada absolvirii celor 10 ore de pregătire practică şi dacă această dovadă trebuie deţinută fizic şi prezentată în cazul unui control, de fiecare conducător de vehicule, alături de permisul de conducere eliberat”.

Camera Deputaților a aprobat propunerea legislativă. Aceasta înseamnă că legea se îndreptă acum spre promulgare, reprezentând o dezvoltare semnificativă în ceea ce privește permisele de conducere și accesul la motociclete pentru deținătorii permiselor de categoria B.

Vezi aici OUG 195/2002

Vezi aici alte articole despre circulatia pe drumurile publice

www.lege5.ro

Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here