18 August, 2019

Perioadele de şomaj parţial luate în considerare la calcularea remuneraţiei plătite cu titlu de concediu anual

Enunțul din titlu reprezintă, în fapt, o problemă pentru a cărei rezolvare Curtea de Justiţie a UE a fost sesizată cu întrebări preliminare din partea instanţei naționale de judecată. 

Cererea de decizie preliminară privește interpretarea articolului 7 alineatul (1) din Directiva nr. 88/2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum și a articolului 31 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).

Această cerere a fost formulată în cadrul unui litigiu, la instanţe din Germania, cu privire la calculul indemnizației pentru concediu plătit, mai precis remunerația la care acesta are dreptul în temeiul concediilor sale plătite. 

Litigiul principal și întrebările preliminare

- Domnul Hein este angajat al Holzkamm în calitate de betonist. Relația lor de muncă este reglementată de dispozițiile Convenției colective din domeniul construcțiilor. În cursul anului civil 2015, domnul Hein s‑a aflat în șomaj parțial pentru o perioadă totală de 26 de săptămâni. În anii 2015 și 2016, acesta a efectuat 30 de zile de concediu pentru care dobândise drepturile în cursul anului 2015.

- Legea germană privind concediile prevede că:

● indemnizația de concediu legală se calculează în funcție de remunerația medie obținută de lucrător în ultimele 13 săptămâni anterioare începerii concediului;

● reducerile salariale intervenite ca urmare a șomajului parțial, a șomajului tehnic sau a absenței de la lucru pentru motive neimputabile lucrătorului în perioada de referință nu sunt luate în considerare la calculul indemnizației de concediu legale.

- Legea menţionată permite derogarea prin convenție colectivă de la dispozițiile acestei legi. Partenerii sociali din sectorul construcțiilor au uzat de această posibilitate și au inserat în Convenția colectivă din domeniul construcțiilor dispoziții speciale care reglementează printre altele dobândirea dreptului la concediu și indemnizația încasată în perioada concediului, denumită „indemnizația de concediu legală”.

- Indemnizația de concediu se calculează pe baza salariului brut încasat în perioada de referință, care este calculat pe bază anuală. Deși, conform articolului 8 punctul 4.1 din Convenția colectivă din domeniul construcțiilor, indemnizația de concediu este mai mare cu 25 % față de „indemnizația de concediu legală” prevăzută la articolul 11 alineatul 1 din Legea privind concediile, care se ridică astfel, pentru lucrătorii fără handicap, la 14,25 % din salariul brut anual, calcularea indemnizației de concediu pe baza salariului brut încasat în perioada de referință conduce la o reducere a acestei indemnizații atunci când lucrătorul a avut perioade de șomaj parțial în cursul acestei perioade de referință, reducerea veniturilor rezultând din aceste perioade de șomaj parțial care sunt luate în considerare pentru calculul acestei indemnizații.

- Având în vedere perioadele de șomaj parțial ale domnului Hein în cursul anului 2015, Holzkamm a calculat cuantumul indemnizației sale de concediu pe baza unui salariu pe oră brut inferior salariului pe oră normal. Or, domnul Hein consideră că perioadele de șomaj parțial din perioada de referință nu pot avea ca efect reducerea cuantumului indemnizației de concediu la care are dreptul și solicită în această privință un cuantum total de 2 260,27 euro.

- Potrivit instanței de trimitere, răspunsul Curții la întrebările preliminare este necesar deoarece, dacă dreptul Uniunii se opune regimului juridic național, în temeiul căruia, la calculul indemnizației de concediu, este luată în considerare reducerea veniturilor care rezultă dintr‑un șomaj parțial intervenit în perioada de referință, atunci Holzkamm s‑a întemeiat pe o valoare pe oră prea scăzută atunci când a calculat indemnizația de concediu plătit datorată domnului Hein. Această instanță precizează că creanța invocată de domnul Hein privește cel puțin parțial indemnizația de concediu plătit datorată pentru perioada minimă de concediu de patru săptămâni prevăzută la articolul 7 din Directiva 2003/88.

- Potrivit instanței menționate, din jurisprudența Curții rezultă că un lucrător trebuie să încaseze remunerația obișnuită pentru durata concediului anual în sensul Directivei 2003/88. Această remunerație obișnuită ar trebui să fie apreciată pe baza unei medii calculate având în vedere o perioadă de referință considerată reprezentativă și în lumina principiului potrivit căruia dreptul la concediu anual și dreptul la obținerea unei remunerații în timpul acestui concediu constituie două aspecte ale unui drept unic.

- Instanța de trimitere consideră că jurisprudența Curții nu a tranșat problema care se ridică în speță, și anume cea a conformității cu dreptul Uniunii a unei reglementări naționale care permite să se prevadă printr‑o convenție colectivă luarea în considerare a pierderilor salariale care pot surveni în perioada de referință din cauza unui șomaj parțial, fapt ce atrage după sine o reducere a indemnizației de concediu plătit.

- În aceste condiții, Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Verden a hotărât să suspende judecarea cauzei și să adreseze Curții următoarele întrebări preliminare:

„1) Articolul 31 din [cartă] și articolul 7 alineatul (1) din Directiva [2003/88] trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale conform căreia, în contractele colective de muncă, se poate stabili că reducerea veniturilor în perioada de referință ca urmare a șomajului parțial afectează calculul indemnizației de concediu legale, ceea ce are drept consecință faptul că, pentru durata concediului minim anual de patru săptămâni, lucrătorul primește o indemnizație de concediu în cuantum mai redus, respectiv, după încetarea raportului de muncă, acesta beneficiază de o compensație în bani a concediului în cuantum mai redus decât ar fi primit în cazul în care, la calcularea indemnizației de concediu, s‑ar lua în considerare drept bază de calcul salariul mediu pe care lucrătorul l‑ar fi primit în perioada de referință dacă nu ar fi existat astfel de reduceri ale venitului? În cazul unui răspuns afirmativ, care este cota procentuală maximă, calculată în raport cu salariul mediu neredus al lucrătorului, pe care poate să o aibă reducerea indemnizației de concediu în perioada de referință ca urmare a șomajului parțial, permisă în cadrul unor reglementări naționale legale dintr‑un contract colectiv de muncă, pentru a se putea prezuma existența unei interpretări conforme cu dreptul Uniunii a acestei reglementări naționale?

2) În cazul unui răspuns afirmativ la prima întrebare, principiile generale din dreptul Uniunii – principiul securității juridice și al neretroactivității – impun limitarea în timp a posibilității oricărei persoane interesate de a invoca interpretarea dată de Curtea de Justiție dispozițiilor articolului 31 din [cartă] și ale articolului 7 alineatul (1) din Directiva [2003/88] în cadrul hotărârii preliminare care urmează să fie pronunțată în prezenta procedură, întrucât, în jurisprudența instanței supreme naționale, s‑a statuat anterior că o interpretare conformă cu dreptul Uniunii a normelor relevante naționale legale și dintr‑o convenție colectivă de muncă se dovedește imposibilă? În cazul unui răspuns negativ din partea Curții la această întrebare, este compatibilă cu dreptul Uniunii situația în care instanțele naționale acordă protecție, în temeiul dreptului național, încrederii legitime a angajatorilor care s‑au întemeiat pe menținerea jurisprudenței instanței supreme naționale sau acordarea protecției încrederii legitime este rezervată Curții de Justiție a Uniunii Europene?” 

Soluţia CJUE

Nu este, aici, nici locul nici spaţiul pentru a relua considerentele CJUE. Vom reda numai decizia finală, astfel cum este cuprinsă în Hotărârea CJUE din 13 decembrie 2018 – ECLI:EU:C:2018:1018 – în cauza C‑385/17, având ca obiect o cerere de decizie preliminară formulată de Tribunalul pentru Litigii de Muncă din Verden, Germania, în procedura Torsten Hein împotriva Albert Holzkamm GmbH & Co. KG.

Atragem, totuşi, atenţia asupra celui de al doilea punct al răspunsului, care poate fi de folos în legătură cu jurisprudenţa instanţelor naţionale, mai precis obligaţia acestora de a aprecia interpretarea reglementărilor comunitare în jurisprudenţă.

1) Articolul 7 alineatul (1) din Directiva nr. 88/2003 privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru, precum și articolul 31 alineatul (2) din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene trebuie interpretate în sensul că se opun unei reglementări naționale precum cea în discuție în litigiul principal, care permite, în vederea calculării indemnizației de concediu plătit, să se prevadă printr‑o convenție colectivă luarea în considerare a reducerii veniturilor care rezultă din existența în perioada de referință a unor zile în care, din cauza unui șomaj parțial, nu s‑a efectuat nicio muncă efectivă, ceea ce are drept consecință faptul că lucrătorul încasează, pentru durata concediului minim anual de care beneficiază în temeiul acestui articol 7 alineatul (1), o indemnizație de concediu plătit mai mică decât remunerația obișnuită pe care o încasează în perioadele de muncă.

2) Nu este necesară limitarea în timp a efectelor prezentei hotărâri și dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune ca instanțele naționale să protejeze, în temeiul dreptului național, încrederea legitimă a angajatorilor în menținerea jurisprudenței celor mai înalte instanțe naționale care a confirmat legalitatea dispozițiilor privind concediile plătite din Convenția colectivă din domeniul construcțiilor.


comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu