Pentru ce contravenţii vă poate sancţiona Consiliul Concurenţei

Eugen Staicu
09 septembrie 2011 4 min read
Propus spre dezbatere publică încă de la începutul lunii august, Regulamentul privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei a fost aprobat prin Ordinul nr.668/2011, publicat în Monitorul Oficial nr. 631 din 5 septembrie a.c.

La data intrării în vigoare a acestui act normativ, se abrogă Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.519/2010 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor de către Consiliul Concurenţei.

Noul Regulament stabileşte regimul de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor prevăzute de:

■ Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Aceste contravenţii se constată şi se sancţionează de către Consiliul Concurenţei în plen, comisii sau prin inspectorii de concurenţă;

■ Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 137/2007, constatarea şi sancţionarea fiind atribuită unor persoane împuternicite de Consiliul Concurenţei;

■ Legea nr.11/1991 privind combaterea concurenţei neloiale, cu modificările şi completările ulterioare, contravenţii care  se constată şi se sancţionează de către Consiliul Concurenţei, prin personalul de control împuternicit, respectiv inspectorii de concurenţă.

Potrivit regulamentului, inspectorii de concurenţă, cu excepţia inspectorilor debutanţi, constată şi aplică sancţiunile pentru contravenţiile prevăzute de:

● art. 50 lit. d) şi e) din Legea concurenţei, potrivit căruia se sancţionează cu amendă de la 0,1% la 1% din cifra de afaceri totală din anul financiar anterior sancţionării următoarele fapte, săvârşite cu intenţie sau din neglijenţă de întreprinderi ori asociaţii de întreprinderi: furnizarea de informaţii, documente, înregistrări şi evidenţe într-o formă incompletă sau refuzul de a se supune unei inspecţii desfăşurate pentru investigarea încălcării prevederilor Legii concurenţei;

● art. 33 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind ajutorul de stat şi care se referă la:

- furnizarea de informaţii şi documente inexacte sau incomplete, precum şi nefurnizarea informaţiilor şi documentelor solicitate în termenele stabilite de Consiliul Concurenţei sau de furnizori autorităţi publice;

- refuzul de a se supune controlului desfăşurat conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

- refuzul acordării explicaţiilor solicitate conform prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă;

- neîndeplinirea obligaţiei de organizare a evidenţei specifice privind ajutoarele de stat primite;

● 4 alin. (1) din Legea privind combaterea concurenţei neloiale nr. 11/1991, articol care nominalizează următoarele fapte:

- oferirea serviciilor de către salariatul exclusiv al unui comerciant unui concurent ori acceptarea unei asemenea oferte;

- divulgarea, achiziţionarea sau folosirea unui secret comercial de către un comerciant sau un salariat al acestuia, fără consimţământul deţinătorului legitim al respectivului secret comercial şi într-un mod contrar uzanţelor comerciale cinstite;

- încheierea de contracte prin care un comerciant asigură predarea unei mărfi sau executarea unor prestaţii în mod avantajos, cu condiţia aducerii de către client a altor cumpărători cu care comerciantul ar urma să încheie contracte asemănătoare;

- comunicarea sau răspândirea în public de către un comerciant de afirmaţii asupra întreprinderii sale sau activităţii acesteia, menite să inducă în eroare şi să îi creeze o situaţie de favoare în dauna unor concurenţi;

- comunicarea, chiar făcută confidenţial, sau răspândirea de către un comerciant de afirmaţii mincinoase asupra unui concurent sau asupra mărfurilor/serviciilor sale, afirmaţii de natură să dăuneze bunului mers al întreprinderii concurente;

- oferirea, promiterea sau acordarea - mijlocit sau nemijlocit - de daruri ori alte avantaje salariatului unui comerciant sau reprezentantilor acestuia, pentru ca prin purtare neloiala sa poata afla procedeele sale industriale, pentru a cunoaste sau a folosi clientela sa ori pentru a obtine alt folos pentru sine ori pentru alta persoana în dauna unui concurent;

- deturnarea clientelei unui comerciant prin folosirea legăturilor stabilite cu această clientelă în cadrul funcţiei deţinute anterior la acel comerciant;

- concedierea sau atragerea unor salariaţi ai unui comerciant în scopul înfiinţării unei societăţi concurente care să capteze clienţii acelui comerciant sau angajarea salariaţilor unui comerciant în scopul dezorganizării activităţii sale.

Regulamentul detaliază aspectele tehnice legate de procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, dreptul contravenientului la obiecţii, emiterea deciziilor de către Consiliul Concurenţei, modalitatea de plată a amenzilor şi urmărirea executării, precum li căile de atac.

Procesul-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii şi decizia Consiliului Concurenţei prin care se aplică sancţiuni, neatacate în termenul prevăzut de lege, constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate.

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo