Miercuri, pe 8 aprilie, Senatul va dezbate un proiect de lege care prevede beneficii pentruj urmașii cadrelor medicale care mor în spitalele în care luptă cu noul coronavirus.
Actul normativ se va numi Lege pentru recunoașterea meritelor personalului medical participant la acțiuni medicale împotriva Covid-19 și după dezbaterile din Senat, va fi analizată în Camera Deputaților, care va da votul final.
Proiectul prevede ca în cazul decesului unui cadru medical – medic, asistent, infirmieră, îngrijitor, orice persoană angajată din unitatea medicală – Ministerul Sănătății acordă familiei acestuia sau persoanei care a suportat cheltuielile ocazionate de deces un ajutor suplimentar în cuantum de două salarii medii pe economie„.
Pentru urmașii cadrului medical sunt prevăzute mai multe măsuri: pensie de urmaș, gratuitate la asistență medicală și medicamente, scutire la unele impozite.
Art. 2 – (1) Urmașii cadrelor medicale decedate, ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19, au dreptul la o pensie de urmaș egală cu 75% din cuantumul salarial pe care cadrul medical l-a avut la data decesului, care se actualizează potrivit reglementărilor legale în vigoare.
(2) În cazul în care nu există urmași, dacă cel decedat era singurul susținător al părinților săi, aceștia vor beneficia de jumătate din pensia de urmaș menționată anterior.
Art. 3 – Membrii familiilor cadrelor medicale decedate în timpul și din cauza serviciului ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu COVID-19 beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente în cadrul rețelei sanitare a Ministerului Sănătății sau în alte rețele sanitare cu decontarea cheltuielilor de către acest minister.
De asemenea, parlamentarii inițiatori propun ca urmașii personalului medical decedat ca urmare a participării la acțiuni medicale împotriva COVID-19 să beneficieze de scutire de la plata impozitului pe terenurile aflate în proprietate sau coproprietate și a impozitului pe clădirea folosită ca domiciliu și/sau alte clădiri aflate în proprietate sau coproprietate.
Rapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României
S-a mancat un L la titlu: coronavirusuL.
Interesant articol.
Multumim pentru ajutor, am corectat titlul.