Pedepsele pentru falsuri și produse contrafăcute ar putea fi mărite, dacă proiectul legislativ care prevede aceste măsuri va fi adoptat în Parlament. Documentul, depus în dezbatere publică la Senat, schimbă cele 5 articole din Codul Penal care se referă la infracțiunile de contrafacere a mărfurilor, pe motiv că aceste falsuri care au inundat toată piața, de la produse alimentare care ne pun în pericol sănătatea, la haine, metale grele, bijuterii, parfumuri dar și medicamente și diluanți, sunt pedepsite acum prin amenzi contravenționale, astfel că producătorii acestor mărfuri contrafăcute se gândesc mai degrabă la profit.

Ordonanța nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor califică producerea, importul și comercializarea produselor falsificate sau contrafăcute drept contravenții, iar sancțiunea lor, în cazul în care nu sunt infracțiuni, este amenda contravențională, care nu-i afectează pe făptuitori, se arată în expunerea de motive a proiectului legislativ.

Inițiatorul proiectului mai arată în document și metodele de falsificare a unor mărfuri și produse, de la carne și lactate până la miere, cereale, pâine, ulei și băuturi, pentru a sublinia amploarea pe care au luat-o aceste produse contrafăcute în piață.

Art. 357. Falsificarea sau substituirea de alimente ori alte produse

„(1) Prepararea de alimente ori băuturi falsificate, alterate sau interzise consumului, vătămătoare sănătății, expunerea spre vânzare sau vânzarea unor astfel de alimente sau băuturi, cunoscând că sunt falsificate sau alterate ori interzise consumului, se pedepsește cu închisoarea de la 1 la 8 ani.”

Art. 358. Comercializarea de produse alterate

„(1) Punerea în consum public de carne sau produse din carne, provenite din tăieri de animale sustrase controlului veterinar, dacă a avut ca urmare moartea, pedeapsa este de la 5 la 15 ani.”

Proiectul prevede pedepse mărite și în cazul altor infracțiuni conexe, de contrafacere sau infectare a oamenilor prin produse contrafăcute.

Art. 349. Neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate în muncă

„(1) Neluarea vreuneia dintre măsurile legale de sceuritate și sănătate în muncă de către persoana care avea îndatorirea de a lua aceste măsuri, dacă se creează un pericol iminent de producere a unui accident de muncă sau de îmbolnăvire profesională, se pedepsește cu închisoarea de la 1 an la 5 ani sau cu amendă.”

Art. 352. Zădărnicirea combaterii bolilor

„(1) Nerespectarea măsurilor privitoare la prevenirea ori combaterea bolilor infectocontagioase, dacă a avut ca urmare răspândirea unei asemenea boli, se pedepsește cu închisoare de la 9 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Art. 356. Infectarea apei

„(1) Infectarea prin orice mijloace a surselor sau rețelelor de apă, dacă apa devine dăunătoare sănătății oamenilor, animalelor sau plantelor, se pedepsește cu închisoarea de la 1 an și 6 luni la 7 ani.”

Proiectul de modificare a Codului Penal a fost depus în dezbatere publică pe 7 martie la Senat, care este prima cameră sesizată.

Ai nevoie de Codul penal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here