23 Martie, 2019

Pasager găsit fără bilet în tren

Situația ne este cunoscută. Dar iată care au fost interpretările celui în cauză, ale instanţei de fond, ale altor instanţe din ţară şi de ce a respins Înalta Curte de Casație și Justiție cererea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 

Interpretarea petentului

- Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca, petentul, persoană fizică, în contradictoriu cu Societatea Națională de Transport Feroviar de Călători C.F.R. Călători – S.A. – Sucursala Regională de Transport Feroviar de Călători Cluj, a solicitat anularea procesului-verbal de constatare a contravenției denumit bilet de călătorie eliberat în tren și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 94 lei, achitată cu titlu de amendă.

- În motivarea cererii sale petentul a arătat că s-a prezentat la unul dintre ghișeele Sucursalei Regionale de Transport Feroviar de Călători Cluj, pentru achiziționarea unui bilet de călătorie. Petentul a susținut că, deși s-a prezentat cu o oră înainte de prima cursă, la ghișee nu se mai eliberau bilete, motiv pentru care s-a urcat în tren fără bilet. Întrucât, după urcare, au fost verificate biletele, petentul a achiziționat un bilet în tren, contra sumei de 94 lei; petentul a susținut că, deși i-a explicat agentului faptul că este student și beneficiază de gratuitate, acesta i-a eliberat un tichet de călătorie pentru prețul de 94 lei, deși un bilet la preț întreg costa doar 41,3 lei.

- Petentul a susținut că respectivul bilet de tren reprezintă, de fapt, un proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor deghizat, întrucât obligația de a plăti dublul costului biletului normal echivalează cu o sancțiune. 

Interpretarea judecătoriei

Judecătoria Cluj-Napoca a admis excepția lipsei de obiect a plângerii contravenționale și a respins plângerea ca lipsită de obiect.

- Instanța de fond a reținut, în esență, că biletul de călătorie eliberat în tren nu reprezintă un proces-verbal de sancționare a contravenției, că petentul nu a fost sancționat contravențional și, deci, în cauză, nu există o faptă contravențională; diferența de tarif între biletul cumpărat în tren și cel de la ghișeu nu reprezintă o sancțiune contravențională; numai în cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, călătorul fără bilet este considerat contravenient și tratat potrivit legii.

- Prin urmare, fapta ilicită de natură contravențională constă în refuzul achitării tarifului de taxare în tren, așa cum rezultă în mod evident din art. 14 din Regulamentul privind transportul pe căile ferate din România, aprobat prin Ordonanța Guvernului nr. 7/2005, republicată, cu modificările ulterioare.

- Achitarea tarifului de taxare în tren reprezintă contravaloarea serviciului prestat de intimată și nu are natura unei sancțiuni, neavând așadar un scop punitiv, educativ și represiv.

Împotriva acestei sentințe a formulat apel petentul, care a solicitat, totodată, și sesizarea ÎCCJ, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. 

Interpretarea instanţei de apel

Instanța de apel a pus în discuție cererea de sesizare a ÎCCJ, formulată de apelantul-petent, la care, din oficiu, a adăugat propriile întrebări, apreciind, în urma deliberării, că se impune sesizarea instanței supreme în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile prin care să se dea un răspuns întrebărilor respective.

Instanța de trimitere a opinat în sensul că:

- Natura obligației de a achita contravaloarea biletului cu suprataxă cumpărat în tren este aceea de sancțiune contravențională, întrucât norma incidentă este de aplicabilitate generală, iar scopul sancțiunii aplicate este mai degrabă punitiv sau preventiv și nicidecum reparator.

- Aceasta deoarece, prețul unui bilet cumpărat de la casa de bilete are o valoare mult mai redusă, valoarea biletului cu suprataxă – dublu față de biletul achiziționat de la casa de bilete – negăsindu-și echivalent în contraprestația efectuată de intimată, care, pentru eliberarea biletului în tren, nu folosește resurse suplimentare, ci doar un angajat al intimatului aflat în tren; așadar, suprataxarea călătoriei prin achiziționarea biletului direct în tren are mai degrabă un scop punitiv – sancționarea pentru lipsa biletului sau preventiv – evitarea pe viitor ca un călător să se urce în tren fără să dețină un bilet de călătorie.

- De asemenea, trebuie recunoscută posibilitatea formulării unei plângeri contravenționale împotriva “înscrisului prin intermediul căruia se aplică o sancțiune de natură contravențională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției»”, o altă soluție însemnând negarea dreptului de acces la o instanță al persoanei sancționate.

- DAR, în ceea ce privește posibilitatea ca instanța de judecată sesizată cu o astfel de plângere contravențională să dispună anularea sancțiunii constând în plata biletului cu suprataxă, Tribunalul Cluj a apreciat că, în condițiile în care persoana interesată nu a atacat și nu a obținut anularea actului administrativ normativ care prevede obligația achiziționării biletului cu suprataxă, potrivit legii, acest din urmă act își va produce efectele, peste care instanța învestită cu soluționarea plângerii contravenționale nu ar putea să treacă.

Drept urmare, Tribunalul Cluj a dispus sesizarea din oficiu a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile, prin care să se dea o rezolvare de principiu cu privire la următoarele întrebări:

1. Dacă poate fi calificată ca sancțiune contravențională situația în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să își procure un bilet la suprataxă, urmând ca în cazul refuzului să i se încheie proces-verbal de contravenție și să i se aplice o sancțiune contravențională?

2. Dacă art. 31 alin. (1) teza I coroborat cu art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, trebuie interpretat în sensul că se poate formula plângere contravențională împotriva unui înscris prin intermediul căruia se aplică o sancțiune de natură contravențională chiar dacă acesta nu a fost denumit «proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției»?

3. În situația în care răspunsul la întrebările anterioare este afirmativ, ar putea instanța sesizată cu o plângere contravențională să dispună anularea sancțiunii constând în plata biletului cu suprataxă, în condițiile în care persoana interesată nu a atacat și nu a obținut anularea actului administrativ care prevede posibilitatea achiziționării biletului cu suprataxă?” 

Interpretarea altor instanţe în materie

La solicitarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanțele de judecată au comunicat puncte de vedere sau simple opinii referitoare la chestiunea de drept supusă dezlegării; acestea pot fi grupate astfel:

- Unele instanțe au apreciat că obligarea călătorului de a achita un bilet de călătorie la suprataxă nu reprezintă o sancțiune contravențională, în sensul art. 5 alin. (1) și (3) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, neputând fi formulată plângere contravențională împotriva altor acte/înscrisuri decât procesele-verbale întocmite în condițiile art. 15 și 16 din actul normativ sus-menționat.

- Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că trebuie să fie calificată drept sancțiune contravențională situația în care călătorul care urcă într-un mijloc de transport în comun fără bilet de călătorie este obligat să își procure bilet la suprataxă, împotriva acestuia putând fi formulată plângere contravențională, în temeiul art. 31 alin. (1) teza I din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001, coroborat cu art. 15 alin. (1) din același act normativ, chiar dacă nu a fost denumit “proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției”. 

Hotărârea ÎCCJ

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins cererea privind pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Iată câteva din argumente.

- O analiză a normelor legale aplicabile în cauză demonstrează că acestea sunt clare, accesibile și previzibile, iar aplicabilitatea normelor în discuție nu ridică vreo minimă problemă de interpretare, dispozițiile art. 14 alin. (4) din Regulamentul C.F.R., aplicabile în speță, vizând un caz de antrenare a răspunderii contractuale decurgând din neexecutarea corespunzătoare a prevederilor contractului de transport feroviar de persoane, în ipoteza în care călătorul nu prezintă în tren o legitimație de călătorie valabilă, prin perceperea unui tarif suplimentar pentru transport.

- Nu rezultă cu claritate dacă instanța de trimitere a ajuns la vreo concluzie cu privire la fapta care ar constitui contravenție, privită ca situație premisă, pentru ca mai departe să fie identificată sancțiunea contravențională corespunzătoare. Aceasta, pentru că nu poate exista o sancțiune contravențională în lipsa unei fapte calificate de legiuitor drept contravenție, regimul contravențiilor fiind guvernat, asemenea dreptului penal, de principiul legalității, atât în ce privește fapta, cât și în ce privește sancțiunea corespunzătoare.

- Astfel, revine legiuitorului, indiferent de palierul de relații sociale pe care îl reglementează, competența să identifice fapta neconvenabilă societății sau grupului social căruia i se adresează norma edictată, pe care o evaluează în raport cu criterii proprii ca prezentând un anumit pericol social pentru ordinea socială și pe care înțelege să o califice drept contravenție și, pentru împiedicarea repetării ei, să stabilească cu caracter de constrângere, în cadrul individualizării abstracte pe care o realizează, sancțiunea contravențională corespunzătoare. Or, sub acest aspect, prin Hotărârea Guvernului nr. 203/1994 s-au stabilit faptele care constituie contravenții la normele privind transporturile pe căile ferate române, sancțiunile care se aplică și organele împuternicite să constate și să sancționeze aceste fapte.

- Prima întrebare adresată de instanța de trimitere vizează două conduite ipotetice, prin preluarea conținutului alternativ al normei prevăzute de art. 14 alin. (4) din Regulamentul C.F.R.

● Prima ipoteză vizează obligația călătorului care nu prezintă în tren o legitimație de călătorie valabilă de a achita tariful de taxare în tren, care se suprapune pe starea de fapt cu care este sesizată instanța de trimitere, petentul din dosarul instanței achitând tariful de taxare în tren, după ce a fost depistat de controlorul de tren fără legitimație, solicitând prin cererea adresată instanței, pe care o califică plângere contravențională, restituirea sumei achitate cu titlu de tarif. A doua ipoteză a întrebării și a textului legal pe care se întemeiază, care însă este exclusă de la aplicare de conformarea conduitei subiectului de drept la cele prescrise în prima ipoteză, vizează situația în care călătorul care nu prezintă în tren o legitimație de călătorie valabilă refuză plata tarifului de taxare în tren, caz în care este considerat de legiuitor contravenient.

● Cea de a doua situație nu are, în mod evident, legătură cu cauza, întrucât, așa cum s-a arătat, petentul apelant din dosarul instanței de trimitere a achitat benevol tariful de taxare în tren, nefiind constatat vreun refuz al său de achitare a acestui tarif, așa încât alăturarea acestei ipoteze celei dintâi, în cadrul unei singure întrebări, viciază de irelevanță întreaga întrebare.

- Prin corelație, și întrebările subsecvente celei analizate sunt inadmisibile, întrucât fiecare în parte, chiar în lipsa unui raport de accesorialitate față de prima întrebare, poate fi calificată ca vizând interpretarea unor norme clare, accesibile și previzibile, instanța de trimitere nerelevând vreun element de dificultate cu privire la această operațiune logico-juridică. 

Cele de mai sus reprezintă extrase – cu sublinierile noastre (E.S.) – din Decizia nr. 62/2018 publicată în Monitorul Oficial nr. 912 din 30 octombrie 2018. 

Documentar

Dispozițiile legale supuse interpretării

- Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare:

“Art. 15. -

(1) Contravenția se constată printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevăzute în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția, denumite în mod generic agenți constatatori.

(…)”

Regulamentul C.F.R.:

Art. 14. - Dreptul la transport

(1) Călătorul trebuie să posede o legitimație de călătorie valabilă la data, trenul, clasa și serviciul utilizate, obținută conform reglementărilor în vigoare. Celor care contravin acestei prevederi operatorul de transport feroviar nu le recunoaște niciun drept și nu răspunde de eventualele daune suferite de aceștia.

[…]

(4) Călătorul care nu prezintă în tren o legitimație de călătorie valabilă este obligat să plătească tariful de taxare în tren. În cazul în care refuză plata tarifului de taxare în tren, este considerat contravenient și tratat potrivit legii.

[…]

 (6) Verificarea legitimațiilor de călătorie în tren, în timpul staționării în stații, se reglementează prin reglementările proprii ale operatorilor de transport feroviar.”

Ai nevoie de OG nr. 2/2001? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Eugen Staicu

Eugen Staicu este redactor colaborator la LegeStart.ro. Contact: legestart@indaco.ro.

Fara comentarii

Scrie un comentariu