22 Noiembrie, 2019

Parlamentul a legiferat reducerea vârstei de pensionare pentru angajații care lucrează în condiții deosebite de muncă

Camera Deputaților a votat, pe 15 octombrie, proiectul de lege care prevede reducerea vârstei de pensionare pentru angajații care lucrează sau au lucrat în condiții deosebite de muncă, prin completarea și modificarea unor articole din Legea pensiilor.

În primăvara acestui an, Senatul a adoptat proiectul, dar deputații din Comisia de Muncă au modificat și eliminate unele dintre amendamente, cum este, de exemplu, cel privind locurile de muncă dintr-o unitate economică similar la încadrarea în condițiile de muncă deosebite:

Amendament adoptat de Senat – La articolul 29, după alineatul (12) se introduce un nou alineat, alin. (13), cu următorul cuprins:

(13) Locurile de muncă dintr-o unitate economică, similare celor încadrate în condiţii deosebite conform alin.(1), vor fi de asemenea încadrate în condiții deosebite de muncă.

Deputații din Comisia de Muncă au eliminat cu argumente această prevedere – Se elimină. Autor: membrii comisiei – Potrivit reglementărilor Hotărârii Guvernului nr. 261/2001, avizul de încadrare a locului de muncă în condiţii deosebite, aviz eliberat de ITM sau de CNCAN, s-a putut efectua până la data de 07.03.2007.

Proiectul de lege prevede acordarea unei perioade suplimentare la vechimea în muncă de 4 luni la 1 an lucrat în condiţii deosebite de muncă, reducerea vârstei standard de pensionare începând cu primul an de stagiu de cotizare realizat în aceste condiţii şi asimilarea locurilor de muncă “dintr-o unitate economică, similare celor încadrate în condiţii deosebite” cu cele prevăzute de alin. (1) al art. 29 din Legea nr. 263/2010.

Art. 18 – Pentru perioadele ulterioare datei de 1 aprilie 2001 care reprezintă, conform legii, stagiu de cotizare realizat în condiţii deosebite, condiţii speciale sau alte condiţii de muncă se acordă perioade suplimentare la vechimea în muncă sau la vechimea în serviciu, care constituie stagii de cotizare în condiţii normale, după cum urmează:

a) 4 luni pentru fiecare an lucrat în condiţii deosebite de muncă;

Astfel, la un stagiu de cotizare de 30 de ani, perioada cu care angajatul care a lucrat în astfel de condiții va ieși mai devreme la pensie este de 10 ani.



Stagiul de cotizare realizat în condiţii deosebite (ani împliniţi)

Reducerea vârstei standard de pensionare cu:

Ani

Luni

1

_

4

2

_

8

3

1

-

4

1

4

5

1

8

6

2

-

7

2

4

8

2

8

9

3

_

10

3

4

11

3

8

12

4

_

13

4

4

14

4

8

15

5

 

16

5

4

17

5

8

18

6

 

19

6

4

20

6

8

21

7

_

22

7

4

23

7

8

24

8

_

25

8

4

26

8

8

27

9

 

28

9

4

29

9

8

30

10

 



Ai nevoie de Legea nr. 263/2010? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Comentarii

  • Răspunde
    Lucia
    octombrie 23 2019

    As vrea sa stiu cand intra in vigoare modificarea legii 263/2010 privind reducerea varstei de pensionare pentru angajatii care au lucrat in conditii deosebite de munca – adica 4 luni pentru 1 an de munca in conditii deosebite.

  • Răspunde
    octombrie 23 2019

    Cand intra in vigoare modificarea legii263/2010, privind reducerea varstei de pensionare pentru angajatii care lucreaza in conditii deosebite de munca adica 4 luni pentru 1 an de munca in conditii deosebite.

Scrie un comentariu