Adoptarea legii pentru aprobarea OUG nr. 20/2016 privind mărirea salariilor cadrelor didactice și personalului medical cu aproximativ 15 procente a fost un nou motiv de scandal în Parlament. Votul a arătat că 184 de deputați au fost de acord cu propunerea legislativă, dar numărătoarea susținută de fotografii ar arăta prezența a doar 168 de aleși.
Un alt punct pentru care discuțiile privind adoptarea acestor majorări salariale sunt în contradictoriu este cel referitor la votul în sine, care nu s-a făcut electronic, ci cu ridicarea mâinii, astfel că se pot ivi alte contestații. De altfel, un deputat a cerut verificarea cvorumului de ședință (care trebuie să fie de 177 de deputați), dar solicitarea sa a fost respinsă de colegii din majoritatea parlamentară.
Guvernul a anunțat, prin ministrul Muncii, că ia în calcul atacarea la Curtea Constituțională a OUG nr. 20/2016 privind salarizarea din sectorul bugetar, deoarece va pregăti în cel mult două săptămâni, legea salarizării bugetarilor, care va cuprinde toate categoriile de angajaţi la stat. Dacă nu va fi contestată de Guvern, legea va fi trimisă la promulgare, dar și președintele are posibilitatea de a cere reexaminarea legii, adică să o retrimită Parlamentului sau să o atace la CCR.
Față de forma adoptată de Senat, comisiile de muncă și buget din Camera Deputaților au inclus câteva amendamente în proiectul legislativ:
Sănătate
- majorarea salariilor de bază, de la 1 decembrie 2016, pentru tot personalul din Sănătate (medici, asistente, personal administrativ), în medie cu 15%;
- majorarea salariilor de bază, începând cu 1 decembrie 2016, pentru personalul din asistența socială, în medie cu 15%;
- majorarea începând cu 1 decembrie 2016, cu 25% a salariilor de bază pentru personalul din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate;
- stabilirea salariilor pentru personalul din cadrul caselor de asigurări de sănătate județene și din cadrul direcțiilor județene de sănătate publică la 85% din nivelul salariilor majorate pentru Casa Națională de Asigurări de Sănătate;
- stabilirea salariilor pentru personalul din cadrul Agenției Română de Salvare de Vieți Omenești pe Mare similar cu drepturile salariale ale personalului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență;
- calcularea sporurilor ca procent aplicat la salariile majorate pentru personalul din sănătate și asistență socială.
Învățământ
- majorarea salariilor de bază, începând cu 1 ianuarie 2017, pentru personalul din învățământ - didactic, nedidactic și auxiliar, in medie cu 15%;
Conform Anexelor atașate proiectului legislativ, un medic șef va avea salariul de bază de peste 5500 lei, un șef de laborator 3.460 lei, un asistent medical poate ajunge la 3900 lei, iar cele mai mici salarii, la rezidenți, vor fi de cel puțin 2.300 lei.
În învățământ, cele mai mari salarii le vor avea rectorii universităților, care pot ajunge și la 8.800 lei pe lună, în timp ce directorul unei școli poate să câștige și 5.000 lei lunar. Profesorii debutanți vor avea cel puțin 2.600 lei pe lună, în timp ce profesorii cu toate gradele vor ajunge la 3.600 lei pe lună.
Guvernul susține că nu există fonduri pentru aceste majorări salariale, deoarece riscăm să depășim deficitul, în 2017. Conform proiectului legislativ, impactul bugetar total ar fi de 4,85 miliarde lei.
