Personalul cu pregătire paramedicală din echipajele SMURD ar putea deveni cadre militare, angajate ale inspectoratelor pentru situații de urgență, conform unui proiect legislativ inițiat de zeci de parlamentar din toate partidele, aflat în dezbatere publică la Camera Deputaților.
Principalul argument este acela că acești angajați depind acum, ca salarizare, de autoritățile publice locale, deoarece fac parte din serviciile voluntare de urgență, iar aceste autorități rămân adesea fără bani la buget. Pe de altă parte, experiența lor ar putea fi folosită de IGSU, care are nevoie de cadre medicale și paramedicale în toate subunitățile țării.
Inițiativa legislativă vizează doar personalul cu pregătire paramedicală din cadrul SMURD din județele Arad, Hunedoara, Mureș, Maramureș și Sibiu, acolo unde situațiile de urgență sunt suplinite de aceste baze ale SMURD.
ART. 1 – Prin derogare de la art. 40 din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, potrivit legii, aflate în finanțarea autorităților publice locale de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Mureș, Maramureș și Sibiu se preia cu statut de cadru militar de către inspectoratele pentru situații de urgență din județele menționate.
ART. 2 – Prin derogare de la art. 31 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaților și gradaților profesioniști, personalul cu pregătire paramedicală din cadrul echipajelor SMURD specializate în acordarea primului-ajutor calificat, potrivit legii, altul decât cel prevăzut la art. 1, aflate în finanțarea autorităților publice locale de pe raza județelor Arad, Hunedoara, Mureș, Maramureș și Sibiu se preia cu statut de soldat profesionist la inspectoratele pentru situații de urgență din județele menționate.
Proiectul legislativ a obținut avizul favorabil al Consiliului Legislativ, urmând să le primească și pe cele ale Consiliului Economic și Social și al Guvernului, până la data de 13 februarie, când va intra la dezbateri în Camera Deputaților.
Sursa: Camera Deputaților
Ai nevoie de Legea nr. 80/1995? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
Este foarte bine dacă ar fi adevărat, și în toate județele să se facă nu numai în cele care au fost menționate
Bună ziua, am făcut cursul de Paramedic la SMURD SIBIU in urmă cu 2,5 ani,am servit ca Voluntar la SMURD MARAMURES sectia din ors.CAVNIC timp de 2 ani după care am inteles ca neavând Liceul terminat nu o sa mă pot angaja in sistem.Intrebarea este: de ce am fost bun ca voluntar fara să am Liceul si acum când se fac angajari nu sânt compatibil ptr.ca nu am Liceu??? Vă mulțumesc anticipat.