15 August, 2018

Paralogisme fiscale. Un excedent de TVA este denumit în Codul fiscal ca fiind o sumă negativă a TVA

Legislaţia fiscală conţine şi unele „paralogisme fiscale”, adică unele raţionamente false care sunt făcute: 1) fie din neştiinţă, fără intenţie (autorul este atent în elaborarea textului de lege, dar greşeşte, fără intenţie, din lipsă de pregătire profesională; 2) dintr-o „eroare săvârşită cu bună ştiinţă”, de persoane cu o foarte bună pregătire profesională, care au un interes personal, direct sau indirect, în „scăparea” în textul legii a unor asemenea „greşeli ascunse”, dar care, şi într-un caz şi în altul, conduc la concluzii absurde.

Se numesc „paralogisme fiscale” raţionamentele fiscale care, din cauza unor „greşeli ascunse”, introduse uneori cu bună ştiinţă în prevederile legale, duc la concluzii absurde, dar existente în legislaţia fiscală. Unele „greşeli ascunse” au fost introduse, uneori cu bună ştiinţă, în prevederile fiscale în scopul generării unor raţionamentele false, folosite pentru săvârşirea unor elegante fenomene de evaziune fiscală legală. Exemplele cele mai semnificative de „paralogisme fiscale” sunt cele cu privire la 1) „evaziunea fiscală legală”, şi 2) la „excedentul de TVA” denumit în Codul fiscal „sumă negativă de TVA”. 

 Paralogismul fiscal „evaziunea fiscală legală 

Exemplul cel mai semnificativ de paralogism fiscal este cel cu privire la evaziunea fiscală legală, care rezultă din combinarea noţiunilor:

  • evaziune fiscală = sustragere prin orice mijloace de la plata impozitelor, taxelor și a altor sume datorate bugetelor de stat de către persoanele fizice și juridice, care realizează venituri impozabile, conform reglementărilor fiscale, furt, şi
  • legală = care există sau se face în temeiul unei legi, care este prevăzut de lege, conform cu legea, licit.

Deci, mai pe direct „evaziunea fiscală legală” înseamnă „furt legal”, adică „furt cu ajutorul legii”, „sustragerea de la plata impozitelor fără a aduce prejudicii bugetului de stat”.

Evaziunea fiscală „legală” este arta de a interpreta şi de a aplica, în interes propriu, o prevedere legală neclară, ambiguă, susceptibilă de interpretări diferite, chiar contradictorii.

Altfel spus, evaziunea fiscală „legală” este arta de a te sustrage de la plata unor obligaţii bugetare, prin interpretarea şi prin aplicarea, ca fiind legală, a unei prevederi legale neclare, ambigui, confuze, susceptibilă de interpretări diferite, chiar contradictorii.

Prevederile legale neclare, ambigui, confuze, susceptibile de interpretări diferite, chiar contradictorii, care sunt folosite în înfăptuirea a numeroase şi „elegante” forme de evaziune fiscală „legală”, sunt cauzate atât de existenţa unor prevederi legale bine concepute în acest scop şi „strecurate” în legislaţia fiscală, cât şi de grave erori (din incompetenţă, din lipsa de profesionalism a celor care elaborează legea) în conceperea şi în elaborarea unor prevederi legale.

Numai în baza unor ambiguităţi (echivocuri) ascunse în cuprinsul unor prevederi legale se ajunge ca evaziunea fiscală „legală” să reprezinte arta de a raţiona corect cu legea pe baza unor reglementări corecte numai aparent.

Aşa cum între „evaziune” şi „legală” există un paradox (ciudăţenie, enormitate, absurditate), tot aşa şi între „a raţiona corect în temeiul legii” şi „reglementări incorecte” există acelaşi paradox: nu poate exista „furt legal”, tot aşa nu se poate „raţiona corect în temeiul legii pe baza unor reglementări incorecte”.

Aşa cum, în cadrul unui paralogism matematic „toate numerele pozitive sunt negative”, tot aşa  avem şi „evaziune fiscală legală”, adică „furt cu ajutorul legii” sau „furt legal”, cel mai bun exemplu oferindu-l societăţile comerciale care, de aproape 25 de ani, lucrează pe pierderi (cheltuiesc mai mult decât veniturile obţinute) dar, între timp, şi-au sporit averea (patrimoniul) chiar de milioane de ori (de la câteva zeci de dolari în anii 1990-1991, până la miliarde şi chiar zeci de miliarde de dolari în prezent). 

Faptul că nicio persoană fizică (simplu cetăţean) sau persoană juridică (societate comercială),  nu-şi poate spori averea, prin mijloace legale, în condiţiile în care se înregistrează cu pierderi (cheltuielile sunt mai mari decât veniturile), este un adevăr fundamental, axiomatic care trebuie admis fără demonstraţie, fiind evident prin el însuşi, exprimat şi prin următorul citat: „Un venit anual de 20 lire, cheltuieli anuale de 19 lire, 19 şilingi şi 6 peni înseamnă fericire. Un venit anual de 20 lire, cheltuieli anuale de 20 lire şi 6 peni înseamnă mizerie. (Charles Dickens, “David Copperfield”).

Altfel spus, o persoană care, lunar, obţine venituri, spre exemplu, de 1.000 lei, cheltuieşte 7.000 lei, dar mai şi acumulează bunuri de 20.000 – 30.000 de lei, şi aceasta lună de lună, de aproape 20 de ani, este clar că nu a lucrat cinstit, legal.

În mod asemănător stau lucrurile şi în cazul societăţilor comerciale: în condiţiile în care, lună de lună, de până la 25 de ani, lucrează numai pe pierderi, dar averea acestora a sporit, în unele cazuri chiar de la câteva sute de dolari, la milioane de dolari, este clar că nu au lucrat cinstit, că totul s-a făcut prin evaziune fiscală, legală şi / sau ilegală, prin furt legal şi / sau ilegal.

Legislaţia fiscală din ţara noastră a permis şi încă mai permite „evaziunea fiscală legală”, „furtul cu ajutorul legii” sau „furtul legal”. 

Paralogismul fiscal „excedentul de TVA” denumit în Codul fiscal „sumă negativă de TVA” 

Definiţia aberantă prin care excedentul de taxă este definit ca fiind o sumă negativă a taxei se găseşte în următoarele prevederi legale:

  • Legea  nr. 227/2015 privind Codul fiscal: art. 266, pct. 33 şi 34; art. 303, alin. (1), (2), (3), (5) şi (6); art. 310, lit. b).
  • Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: a) în forma iniţială, în art. 148, alin. (1), (3), art. 149, alin. (2) şi (4); b) în ultima formă, cea înainte de abrogare, în art. 1473, alin. (1), (3), (41) şi (5).

Dintre aceste prevederi, următoarele au cea mai mare relevanţă pentru problema în discuţie: 

Art. 148 din „Legea nr. 571/2003 privind

Codul fiscal”:

Art. 303 din „Legea  nr. 227/2015 privind

Codul fiscal”:

(1) În situaţia în care taxa pe valoarea adăugată aferentă bunurilor şi serviciilor achiziţionate de o persoană impozabilă, care este dedusă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa pe valoarea adăugată colectată, aferentă operaţiunilor taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată.

(1) În situaţia în care taxa aferentă achiziţiilor efectuate de o persoană impozabilă înregistrată în scopuri de TVA, conform art. 316, care este deductibilă într-o perioadă fiscală, este mai mare decât taxa colectată pentru operaţiuni taxabile, rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei.

 

În legătură cu sensul şi cu conţinutul dat paradoxalei noţiuni de „sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată”, se ridică următoarea problemă: cum „un excedent” poate fi denumit „sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată”?

Este cunoscut că, atât prin Dicţionarul Explicativ al Limbii Române (DEX), cât şi în vorbirea curentă, sensul şi conţinutul cuvântului „excedent” a fost dintotdeauna, şi este şi în prezent (a se vedea DEX), de (sublinierile ne aparţin): „Cantitate care depășește o anumită limită, care rămâne după satisfacerea tuturor necesităților; surplus, prisos. ♦ (Ec.) Diferență pozitivă dintre un venit, pe de o parte, și o plată sau cheltuială, pe de altă parte, înscrise într-o balanță ori într-un buget”.

Şi prin alte dicţionare, cuvântului excedent are acelaşi sens cu cel menţionat mai sus, de cantitate care rămâne după satisfacerea tuturor necesităților, de surplus, de prisos, de „diferență pozitivă” dintre un venit și o plată sau cheltuială.

Ori, în cazul unui impozit (aşa cum este în realitate taxa pe valoarea adăugată) nu se poate vorbi de un „excedent de TVA” denumit (chir prin Codul fiscal) „sumă negativă a TVA”.

Excedentul” nu poate fi numit „sumă negativă, în nici o condiţie şi sub nici o formă, în general, şi cu atât mai mult din punct de vedere fiscal.

Este de neînţeles cum printr-o lege atât de importantă, aşa cum este Codul fiscal, se comit numeroase şi grave erori în încălcarea prevederilor Dicţionarului Explicativ al Limbii Romane (DEX), Dicţionarului Ortografic, Ortoepic si Morfologic al Limbii Romane (DOOM), Legii nr. 500/2004 privind folosirea limbii române în locuri, relaţii şi instituţii publice şi ale Legii nr. 24/2000, republicată, privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative.

Efectiv formularea „rezultă un excedent în perioada de raportare, denumit în continuare sumă negativă a taxei pe valoarea adăugată”, din art. 148 alin. (1) din Codul fiscal, este un paralogism, adică un raţionament fals, făcut din neştiinţă, fără intenţia de a induce în eroare, fapt pentru care, prin zeci de articole şi de cărţi publicate, am susţinut eliminarea aberantei prevederi legale discutate mai sus.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
 comentarii

Despre autor  ⁄ Grigorie Lăcriţa

Activitatea profesională, didactică, ştiinţifică şi publicistică desfăşurată de Nicolae Grigorie, în general sub semnătura Nicolae Grigorie Lăcriţa, sau N. Grigorie Lăcriţa , în perioada 1993 – 2016, arată o personalitate complexă, dedicată creației, științei și dezvoltării relației cu publicul pe care l-a servit permanent de-a lungul carierei. Conceptele sale despre viață și conduita publică au determinat lumea academică, științifică și culturală să-l recunoască drept o personalitate veritabilă a comunității craiovene şi naţionale, cu o activitate publicistică de anvergură națională, beneficiar al numeroase aprecieri din partea publicațiilor de specialitate, al mass-media şi al unor foruri academice.

Fara comentarii

Scrie un comentariu