Paradisurile fiscale

Lucrare scrisă de: Raluca-Alexandra Făşie, Universitatea Nicolae Titulescu

Abstract

În prezentul studiu, vom aborda problematica paradisurilor fiscale, respectiv a acelor zone sau state în care o persoană, fizică sau juridică, se bucură de un regim privilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite, fie pentru că acestea sunt mult mai mici decât în ţara de origine. Pentru a stabili originea acestui fenomen, vom analiza apariţia şi evoluţia acestor refugii fiscale care au conexiuni cu spălarea de bani. Ulterior, vom prezenta câteva caracteristici ale paradisurilor fiscale şi a companiilor offshore,  firme prin intermediul cărora se va obţine profit în aceste zone cu un regim fiscal privilegiat. Apoi, vom încerca să facem o clasificare a celor aproximativ 70 de paradisuri fiscale răspândite în întreaga lume şi vom trece la examinarea mai detaliată a celor mai importante dintre acestea.

Introducere

În această lucrare, voi trata problematica paradisurilor fiscale, adică a acelor regiuni sau zone în care o persoană fizică sau juridică beneficiază de un sistem fiscal privilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite, fie ele sunt foarte mici. Voi examina în detaliu fiecare categorie de paradis fiscal în funcţie de zona unde acesta se află. O altă chestiune importantă pe care o voi prezenta este existenţa unor companii offshore.

Acest subiect prezintă importanţă, deoarece este vorba de sume de bani mari care trec prin aceste paradisuri fiscale. În condiţiile unei crize economice severe, banii care dispar în aceste “găuri negre” pot ajuta considerabil un stat şi din această cauză sunt multe ţări care doresc cu orice preţ abolirea acestor refugii fiscale.

În primul rând, voi prezenta istoria acestor paradisuri fiscale, definiţia şi caracteristicile acestora, modalitatea în care se poate crea o companie offshore şi cum se poate obţine profit. Apoi, voi prezenta câteva paradisuri fiscale şi tendinţele actuale cu privire la acestea: poziţia Uniunii Europene şi poziţia Statelor Unite ale Americii. Această lucrare vine să completeze literatura de specialitate, aducând idei şi viziuni noi în acelaşi timp.

Revizuirea literaturii

Problematica paradisurilor fiscale a fost amplu dezbătută in literatura de specialitate română. Am avut în vedere la elaborarea acestui studiu următoarele materiale: Adrian Mănăilă – Companiile offshore sau evaziunea fiscală legală); Cristian Bisa, Ionuţ Costea, Mihaela Capota – Utilizarea paradisurilor fiscale între evaziune fiscală legală şi fraudă fiscală; C. Tulai şi S. Serbu – Fiscalitate comparată şi armonizări fiscale; C . Tulai – Finanţele publice şi fiscalitatea; Dan Drosu-Şaguna – Tratat de drept financiar şi fiscal; Dan Drosu-Şaguna, M. E. Tutungiu – Evaziunea fiscală; N. Hoanţă – Evaziunea fiscală; Paul C. Olcescu, Toader Toma – Tratat de drept financiar şi fiscal; V. Bârle – Frauda Fiscală.

§I. Consideraţii istorice

Apariţia şi evoluţia paradisurilor fiscale are legături strânse cu istoria spălării banilor, care a prins rădăcini într-o epocă în care rigoarea normelor morale era împinsă la paroxism. Fenomenul spălării banilor a înmugurit în epoca medievală, când, condamnată de Biserica Catolică, camăta era considerată o crimă, un păcat capital, de o gravitate similară traficului cu droguri din ziua de astăzi.

Negustorii şi cămătării anticipau tehnicile moderne de ascundere, transferare şi spălare a banilor. Când negustorii negociau împrumuturi pe termen lung, umflau artificial rata de schimb, suficient cât să acopere şi plata dobânzilor, pretinzând că acestea sunt un fel de recompensă pentru riscul asumat. Chiar dacă termenul de „spălare de bani” este de dată relativ recentă, se poate aprecia că, atât timp cât există această nevoie de a masca anumite transferuri financiare, fenomenul s-a produs la acea data.

§II. Definiţia şi caracteristicile paradisurilor fiscale

Paradisul fiscal corespunde unui stat sau zone geografice în care o persoană fizică sau juridică se bucură de un sistem fiscal pivilegiat, fie pentru că nu plăteşte impozite, fie pentru că impozitul se determină în cote mai mici decât în ţara de origine.

Termenul propriu-zis de paradis fiscal este preluat din limba engleză, de la cuvântul “tax-haven”, care înseamnă ”refugiu fiscal”. Definirea acestui termen este destul de dificilă, unii autori considerând că “există atâtea definiţii câte paradisuri fiscale sunt”. Însă, pentru a defini un teritoriu drept paradis fiscal, el trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: facilităţi fiscale reduse, birocraţie scăzută, stabilitate politică şi socială, o protecţie a patrimoniului, o infrastructură bine dezvoltată, precum şi profesionişti competenţi şi o publicitate promoţională.

Principalele caracteristici predominante ale paradisurilor fiscale sunt:

– amplasarea în imediata apropiere a mărilor şi oceanelor;
– majoritatea paradisurilor fiscale sunt state mici, de curând independente, sau teritorii autonome cu un plasament exotic şi o populaţie redusă;
– oferă avantaje fiscale, comparativ cu alte entităţi juridice, societăţilor care îşi stabilesc sediul social sau persoanelor fizice care îşi au rezidenţa pe teritoriul acestora, în scopul atragerii societăţilor în expansiune, atragerii de capital şi stimulării apariţiei de activităţi necesare asigurării echilibrului economic şi social;
– protecţia prin lege a operaţiunilor financiare sau comerciale realizate de persoanele fizice sau juridice;
– secretul bancar;
– lipsa controlului asupra monedei;
– îşi adaptează permanent legislaţia fiscală în concordanţă cu evoluţia acesteia pe plan internaţional.

§III. Companiile offshore

Offshore – societate la limită – desemnează o companie care nu desfăşoară o activitate comercială în ţara în care a fost înmatriculată, ceea ce înseamnă că nu realizează venituri din ţară de rezidenţă. Teoretic, companiile offshore se pot înregistra în orice ţări din lume, dar nu peste tot se pot obţine şi avantaje fiscale. Companiile offshore pot fi folosite în foarte multe domenii: domeniul bancar, imobiliar, transport maritim, asigurări, proprietate intelectuală, investiţii, finanţe, servicii, comerţ etc.

Cele mai des folosite forme de societăţi offshore sunt:

− Compania nerezidentă (non-rezident)
− International Business Company (I.B.C.)
− Companiile exceptate (exempt)
− L.L.C. (Limited Liability Company)
− Trustul

Companiile offshore oferă diverse avantaje dintre care cele mai importante ar fi următoarele:

Fiscalitatea redusă. În toate paradisurile fiscale, regimul usor de impozitare al companiilor offshore este garantat prin lege. Fiscalitatea este zero sau aproape zero. Profitul acumulat de companiile offshore se impozitează în statul de rezidenţă, iar aceste state fie nu aplică niciun impozit pe profitul obţinut, fie acest impozit este foarte mic (max. 5%).

Birocraţie scăzută. Companiile offshore sunt scutite de obligaţia de a ţine contabilitatea, registre comerciale şi nu sunt obligate la prezentarea bilanţului contabil. Anonimitate. Datele de identificare ale acţionarilor şi ale administratorilor nu sunt publice.

Protecţia patrimoniului. Legea garantează dreptul de dispoziţie absolută a acţionarului asupra întregului patrimoniu al companiei. Profitul companiei offshore poate fi utilizat oricând, după voinţa beneficiarului firmei.

Infrastructură bine dezvoltată. Paradisurile fiscale oferă servicii perfecte de telecomunicaţii, sistem bancar bine dezvoltat şi stabil.

§IV. Clasificarea paradisurilor fiscale

În funcţie de regimul fiscal existent, paradisurile fiscale se grupează în următoarele categorii:
a) ţări care nu aplică niciun fel de impunere asupra veniturilor şi creşterilor de capital pentru persoane fizice (numite zero havens): Bahamas, Bahreim, Bermude, Principatul Monaco, Insulele Cayman;
b) ţări în care impozitul pe venit sau beneficiu este stabilit pe o bază teritorială, contribuabilii beneficiind de o scutire de impozit pentru profiturile obţinute din tranzacţii realizate în afara teritoriului : Costa Rica, Hong Kong, Malaezia, Panama, Filipine, Venezuela;
c) ţări în care cotele de impozit sunt mici: Liechtenstein, Elveţia, Insulele Virginele Britanice, Antilele Olandeze;
d) ţări care oferă avantaje specifice societăţilor holding: Luxemburg, Singapore, Ţările de Jos;
e) ţări care oferă exonerări fiscale investiţiilor create în vederea creşterii exporturilor: Irlanda pentru societăţile create înainte de 1981;
f) ţări care oferă alte avantaje specifice anumitor societăţi: Antiqua, Anguilla, Grenada, Jamaica, Barbados.

O altă clasificare a paradisurilor fiscale este cea în funcţie de zona geografică în care acestea se situează, astfel că:
1. Zona Caraibelor-America: Anguilla, Aruba, Antilele Olandeze, Bahamas, Barbados, Belize, Bermuda, Costa Rica, Delaware, Insulele Cayman, Insulele Turks şi Caicos, Insulele Virginele Britanice, Nevis, Panama, SUA etc.
2. Zona Asia-Pacific: Liban, Dubai, Insulele Marshall, Insulele Virgine, Singapore, Hong-Kong;
3. Zona Africa-Oceanul Indian: Liberia etc.;
4. Zona Europa: Andora, Cipru, Gibraltar, Insulele Man,Lichtenstein,Malta, Monaco etc.

Precum se poate observa, paradisurile fiscale nu sunt toate situate la Ecuador sau la tropice, ci sunt răspândite pe cele cinci continente, majoritatea dintre ele aflându-se în zona Caraibelor-America. În prezent, sunt aproximativ 70 de paradisuri fiscale dintre care cele mai cunoscute sunt următoarele:

1. Anguilla

Anguilla este cea mai nordică ţară din arhipeleagul Caribbean Leewards, având o suprafaţă de de 90 Km2. Sistemul legal folosit se bazează pe Dreptul comun englez. Latura judiciară este separată de laturile executivă şi legislativă şi complet separată de influenţe politice. Legislaţia de bază a societăţilor comerciale este înglobată în ordonanţa din 1994 referitoare la companiile internaţionale de afaceri.

Tipul de companie pentru comerţ şi investiţii este compania internaţională de afaceri. Aceasta este restricţionată să desfăşoare relaţii de afaceri cu persoane rezidente în Anguilla, să aibă relaţii bancare sau de trust, de asigurare sau reasigurare, sau să ofere servicii de management. În Anguilla, o companie poate deţine conturi deschise, poate angaja consilieri profesionişti privind afacerile în Anguilla, poate să ţină contabilitatea firmei, să organizeze întâlniri şi să închirieze spaţii de birouri.

Reglementările minime privind societăţile comerciale privesc capitalul social emis şi autorizat. Capitalul normal autorizat este de 50.000 acţiuni în valoare de 1$ fiecare, acesta fiind capitalul maxim pentru taxele minime de înregistrare şi taxele anuale. Capitalul social poate fi exprimat în orice monedă. Capitalul minim emis este o acţiune.

Tipurile de acţiuni permise sunt: acţiuni cu valoare nominală, acţiuni fără valoare nominală, acţiuni la purtător.

În ceea ce priveşte impozitele, se poate afirma cu certitudine că Anguilla este un paradis fiscal pur şi nu are nici un impozit direct sub formă de impozit pe venit, impozit pe câştigurile din capital, impozit pe donaţii sau moşteniri, dar aceasta nu este parte la nici un acord privind dubla impozitare.

În acest paradis fiscal, taxele guvernamentale anuale sunt de 230$. Nu există declaraţii de înregistrat obligatorii, dar o companie este obligată să ţină situaţii financiare care să reflecte situaţia financiară a companiei. Compania trebuie să aibă cel puţin un director. Directorii pot fi persoane fizice sau juridice, pot fi de orice naţionalitate şi nu trebuie să fie din Anguilla. Nu se solicită existenţa unui secretar al companiei, dar în mod normal este numit unul, iar numărul minim de acţionari este unul.

2. Bahrain

În Bahrain, cu excepţia impozitului pe profit la companiile petroliere, nu sunt percepute taxe pe profit şi din câştigurile de capital. Companiile petroliere sunt supuse impozitării pe profitul din vânzarea produselor finite sau semifabricate din Bahrain, rezultate din prelucrarea hidrocarburilor şi din vânzarea lor ca materii prime. Cota de impozitare este de 46%.

Taxele vamale sunt în jurul valorii de 5% pentru alimente şi bunuri care nu sunt în categoria de lux, pentru acestea (aparate electrice şi bunuri de folosinţă îndelungată) taxele sunt de 10%, pentru maşini taxele sunt de 20%, pentru ţigări şi tutun 50%, iar pentru băuturi alcoolice 125%. Taxele vamale pot fi evitate dacă firmele importatoare sunt angajate într-un proiect de dezvolate sau de reexport. Nu sunt exercitate niciun fel de restricţii cu privire la transferuri.
Bahrain are încheiate tratate de evitarea dublei impuneri cu Franţa, Malaysia şi Yemen.

3. Barbados

Companiile şi asociaţiile nonprofit rezidente în Barbados sunt supuse impozitării pe profit. Profitul global al companiilor rezidente este supus impozitării chiar dacă acesta este doar transferat în Barbados. Companiile nerezidente activând într-o ramură plătesc impozit numai pentru profitul generat în Barbados. Profitul generat în Barbados este acela rezultat dintr-o sursă localizată fizic în Barbados. O companie este rezidentă în Barbados atunci managementul şi controlul este localizat în Barbados.

Pentru firmele internaţionale şi sectorul financiar impozitul este de 0% pentru dividende, dobânzi, redevenţe, onorarii de management şi chirii dacă acestea sunt plătite firmelor nonrezidente de către companii care operează în sectorul Firme Internaţionale şi Servicii Financiare. În plus, dacă o firmă încasează veniturile sale în valută rezultate din derularea unui proiect de construcţii sau din servicii profesionale în altă ţară poate solicita administraţiei financiare să reducă cota de impozitare la 2,8%. Câştigurile din capital nu sunt impozitate în Barbados.

Barbados are tratate de evitare a dublei impuneri cu Canada, China, Finlanda, Norvegia, Suedia, Elveţia, Anglia, SUA, Venezuela.

4 . Elveţia

Elveţia este o republică federală şi are o suprafaţă de 41.295 km2. Elveţia este divizată în 26 de cantoane, iar fiecare canton şi comunitate are un sistem diferit de impozitare. Cantoanele şi-au păstrat multe din drepturile deţinute ca centre politice suverane. Totuşi, Constituţia deleagă o autoritate considerabilă Guvernului Federal, incluzând autoritatea de a încheia tratate şi alianţe, de a percepe impozite şi de a reglementa comerţul exterior. Totuşi fiecare canton are propria impozitare.

Există multe cantoane cu nivele de impozitare favorabilă, iar câteva cantoane cu rate ridicate de şomaj sau populaţie redusa (regiunile montane) au nivele de impozitare chiar şi mai scăzute. Există acorduri de evitare a dublei impuneri cu următoarele ţări: Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Danemarca, Egipt, Finlanda, Franta, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Islanda, Indonezia, Irlanda, Italia, Japonia, Malaiezia, Olanda, Noua Zeelanda, Norvegia, Pakistan, Portugalia, Singapore, Africa de Sud, Koreea de Sud, Spania, Sri Lanka, Suedia, Trinidad şi Tobago şi SUA.

Societăţilor li se cere să ţină înregistrări financiare contabile. Deşi nu sunt cerute declaraţii financiare la Registrul Comerţului, ele trebuie prezentate acţionarilor împreună cu impozitele autorităţilor. Trebuie să existe cel puţin unul şi să fie cetăţean elveţian şi rezident în Elveţia. Dacă sunt numiţi mai mulţi, majoritatea dintre ei trebuie să fie cetăţeni elveţieni şi să fie rezidenţi în Elvetia. Directori auxiliari nu sunt permişi. Nu există nici o obligaţie rezultând din lege, referitoare la numirea unui secretar pentru companie.

5. Emiratele Arabe Unite

În Emiratele Arabe Unite, guvernul federal nu a impus niciun fel de impozite şi taxe firmelor şi persoanelor fizice. Guvernul federal al Emiratelor Arabe Unite nu a promulgat nicio lege fiscală. Emiratele au emis o serie de decrete fiscale, dar, în practică, taxele au fost impuse numai asupra companiilor de producţie de gaz şi petrol, cât şi companiilor petrochimice la cota stabilită de o pătrime din cota de concesiune negociată cu guvernul.

Pentru băncile străine s-au stabilit contribuţii fixe stabilite de Administratorii fiscali din Emirate. Impozitul pe veniturile persoanelor nerezidente este inexistent. Nu există un control al schimbului. Tratate de evitarea dublei impuneri au fost încheiate cu: Cehia, Egipt, Finlanda, Franţa, India, Italia, Pakistan, Polonia, România, Singapore, şi Turcia. Tratate au fost încheiate şi cu China, Indonezia şi Malaysia, dar nu au fost ratificate formal.

6. Insulele Cayman

Insulele Cayman formează un grup de trei insule în arhipelagul caraibian. Principala insulă este Grand Cayman, situată la circa 1 150 Km sud de Florida. Cele trei insule au împreună o suprafaţă totală de 260 kmp. Tipul de legislaţie este Common Low.

Capitalul social minim este de 1$, dar în mod normal se înregistrează societăţi cu un capital social de 50.000$, divizibil în 50 000 de acţiuni comune de 1$ cu drept de vot. Tipurile de acţiuni permise sunt: acţiunile cu valoare egală sau inegală, acţiunile la purtător (cu acordul custodelui), acţiunile preferenţiale, acţiunile rambursabile cu sau fără drept de vot.

Nu există forme de impozitare în Insulele Cayman pentru persoanele fizice, companii sau trusturi. Nu există tratate de evitare a dublei impuneri. Taxele anuale de autorizare încep de la 500$ şi pot ajunge la 1750$. Nu există obligativitatea declarării situaţiilor financiare. Numărul minim de administratori este unul, care poate avea orice rezidenţă sau natură juridică, dar trebuie să nu fie rezident în Insulele Cayman. Nu se solicită existenţa unui secretar, iar numărul minim de acţionari este unul.

7. Insulele Virginele Britanice

Insulele Virginele Britanice sunt formate dintr-un un număr de şaizeci de insule şi atoli, având o suprafaţă totală de 150 Kmp. Ele se află la nord-vest de Insulele Virgine ale Statelor Unite, fiind separate printr-un canal de 5 Km lăţime. Tipul de legislaţie este Common Low. Legislaţia în materie de societăţi comerciale este reprezentată de: Legea societăţilor comerciale din 1985, Ordonanţa cu privire la companiile de afaceri internaţionale din 1989.

Tipurile de companii utilizate pentru comerţ şi investiţii internaţionale sunt: companiile de Afaceri Internaţionale (IBC) Firmele (IBC) nu pot desfăşura acte de comerţ în Insule şi nu pot deţine proprietăţi imobiliare. Nu pot desfăşura afaceri precum: bănci, asigurări-reasigurări, gestiunea fondurilor mutuale, scheme de investiţii colective sau orice alte afaceri legate de acestea.

De asemenea, nu pot oferi acţiuni spre vânzare publicului.

Existenţa unui sediu social este obligatorie, iar gestionarea trebuie efectuată de către o firmă autorizată de management. Tipurile de acţiuni permise sunt: acţiunile nominative, acţiunile la purtător, acţiunile de valori egale, acţiunile preferenţiale, acţiunile rambursabile cu sau fără drept de vot.

O companie de afaceri internaţionale nu plăteşte niciun fel de impozite către autorităţile insulei referitoare la veniturile sale internaţionale. Insulele au tratate de evitare a dublei impuneri cu Japonia şi Elveţia, însă există restricţii în aplicarea lor, pentru că nu sunt aplicabile afacerilor offshore. Taxele anuale de autorizare încep de la 300$ şi pot ajunge la 1000$.

Se solicită ţinerea unei contabilităţi care să reflecte poziţia financiară a firmei. Numărul minim de administratori este unul, putând fi persoană fizică sau juridică nerezidentă în Insulele Virgine Britanice. Secretarul companiei trebuie să fie numit, putând fi o persoană fizică sau juridică nerezidentă în aceste insule. Numărul minim de acţionari este unul.

8. Madeira

Insula Madeira este situata la 700 Km vest de coasta Africii, la aceeaşi latitudine ca şi Casablanca şi Maroc. Datorită politicii implementate de guvernul portughez în economia insulei, Madeira este astăzi unul dintre cele mai eficiente instrumente de evaziune fiscală internaţională din lume.

Recunoscută de către statele UE ca fiind o zonă în dezvoltare şi nu exclusiv un paradis fiscal, având avantajul accesului la reţeaua de tratate de evitare a dublei impuneri semnate de Portugalia, companiile din Madeira sunt un vehicul perfect pentru investiţiile noneuropenilor în Europa şi, în principal, în comerţul cu UE, unde se solicită număr de înregistrare ca plătitor de TVA.

Portugalia are încheiate tratate de evitare a dublei impuneri cu Austria, Belgia, Brazilia, Danemarca, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Mozambic, Norvegia, Spania, Elveţia şi Marea Britanie. Printre alte clauze, aceste tratate prevăd şi o impozitare a dividendelor şi a redevenţelor la o cotă mult inferioară faţă de cea standard. Pe langă firmele obişnuite offshore, Madeira permite înregistrarea unui tip special de firmă: Sociedades Gestoras de Participatoes Sociales (SGPS). Acest tip de firmă a fost creat pentru a beneficia de prevederile Directivei 90/435 a UE.

Termenii respectivei directive prevăd că dividendele plătite de o filială situată într-un stat al UE firmei mamă, rezidentă în alt stat al UE, nu fac obiectul impozitului pe veniturile persoanelor nerezidente dacă sunt satisfăcute anumite condiţii, dintre care cea mai importantă este aceea că firma mamă să nu fie scutită de impozitare în ţara în care este înregistrată deci, cota efectivă de impozitare este de numai 1,8%. SGPS nu trebuie însă să desfăşoare decât activităţi de companie holding. Această companie este extrem de utilă pentru orice firmă care nu este europeană şi doreşte să investească în UE.

9. Marea Britanie

Marea Britanie este cel de al doilea mare paradis fiscal după SUA. Persoanele străine, care deţin conturi externe la instituţiile financiare din Marea Britanie, pot să efectueze fapte de comerţ fără a fi impozitate în Marea Britanie. Reduceri substanţiale de taxe pot obţine şi rezidenţii Regatului care nu sunt domiciliaţi în această ţară. Este permis pentru un cetăţean non UK, care nu are capital sau un venit UK, să traiască pe termen nelimitat în UK, evitând plata impozitelor în UK.

Acest fapt a generat situaţia că, în Londra, se află un număr extrem de mare de milionari, comparativ cu toate capitalele europene la un loc. O persoană care este rezident al Marii Britanii, dar nu este domiciliat în Marea Britanie, din raţiuni fiscale, va plăti impozit numai pe venitul şi câştigurile din capital care îşi au sursa în Marea Britanie şi pe veniturile care sunt încasate în Marea Britanie.

Acest fapt, permite persoanelor nedomiciliate în Regat să-şi aibă rezidenţa în Regat, fără să plătească impozite pe veniturile obţinute în străinătate. Mai mult, dacă un nonrezident UK crează un trust offshore care gestionează active nonUK, aceste active vor fi scutite de la impozitare în UK. Impozitul pe profit este pe departe cel mai mic din Comunitatea Europeană. Astfel, pentru profituri mai mici de 300 000 GBP, impozitul este de 23%, iar pentru cele ce depăşesc 300 000 GBP, impozitul creşte la 33%.

Printr-o selecţie atentă a ţării de unde este condusă compania britanică se poate creea o firmă neimpozitată în Regatul Britanic. De exemplu, Portugalia are un tratat de evitare a dublei impuneri cu Marea Britanie, deci, compania britanică condusă din Madeira (parte a Portugaliei), nu va fi niciodată impozitată în Madeira sau în UK.

O altă inovaţie recentă, apărută în 1994, sunt companiile internaţionale holding. Acest statut poate fi acordat companiilor obişnuite din Marea Britanie, care sunt deţinute în proporţie de peste 80% de nonrezidenţi. O companie internatională holding este un instrument util în colectarea dividendelor externe Regatului. În general, se acordă un credit integral pentru toate impozitele plătite pentru transferul profiturilor din ţara sursă în Regat, care se deduce din impozitul UK. Cum toate dividendele au suferit impozitări mai mari (23%, 34%) decât cea din Marea Britanie, acestea nu mai sunt impozitate în Regat.

De multe ori, este de dorit să se utilizeze o firmă britanică, decât una situată într-un paradis fiscal autentic, deoarece aceasta poate cauza o imagine foarte proastă în faţa autorităţilor din ţările de rezidenţă ale proprietarilor acestora. Pentru a răspunde acestei necesităţi, există o impozitare redusă pentru un anumit tip de companii britanice. O companie britanică, care este infiinţată pentru comerţ international, poate fi impozitată cu un procent de 10%, daca se poate dovedi că respectiva companie este structurată de aşa manieră încât acţionează ca un agent al unei firme situate offshore. Această relaţie nu trebuie să fie publicată către nicio Administraţie Financiară a unei terţe ţări.

10. SUA

SUA este a treia cea mai mare ţară de pe glob în ce priveşte populaţia şi a patra cea mai mare ţară în ce priveste teritoriul. SUA încorporează 50 de state, pe lângă districtul Columbia cu reşedinta la Washington DC. Tipul de legislaţie al SUA are la baza legea britanică. Societăţile cu răspundere limitată (LLC), care nu desfăşoară activităţi economice pe teritoriul Statelor Unite, nu sunt supuse nici unei impozitări din partea statului în care s-a constituit, şi nici nu sunt obligate să întocmească o raportare a impozitelor.

Pentru o corporaţie nu există în general nici o obligaţie de a declara situaţia financiară statului în cauză, decât dacă corporaţia posedă bunuri în interiorul statului sau a desfăşurat afaceri în statul respectiv. Pentru LLC nu există nicio obligaţie de a declara statului în cauză, doar dacă firma deţine active în cadrul statului sau a desfăşurat afaceri în statul respectiv.

Numărul minim de administratori pentru o corporaţie este de unul şi trebuie să fie o persoană fizică, dar poate fi de orice naţionalitate; deci nu este necesar să fie cetăţean american. Numarul minim pentru LLC este de un administrator care poate fi persoană fizică sau juridică, de orice naţionalitate. Corporaţia trebuie să aibă cel puţin un acţionar, care poate fi chiar el o altă corporaţie. Numărul minim pentru LLC de acţionari este de de doi.

§V. Tendinţe actuale privind paradisurile fiscale

Reacţia UE

Uniunea Europeană a declarat război paradisurilor fiscale din Liechtenstein, Elveţia, Monaco şi Andorra. Pierderea a miliarde de euro din taxe a determinat cel mai important comandament al UE pe probleme de economie şi finanţe să ajungă la o strategie care să ţină sub control evaziunea fiscală din ”raiurile fără taxe”.

Ministrul german de finanţe susţine că evaziunea costă Germania circa 30 de miliarde de euro, în fiecare an. Marea Britanie pierde o suma similară, iar UE este păgubită, în total, cu 100 de miliarde de euro anual din taxe neplătite.

Presiunile puternice venite din partea Berlinului nu i-au speriat prea tare pe oficialii din Liechtenstein. Premierul Ottmar Hasler a precizat că nu se va renunţa niciodată la fundaţiile anonime, iar prinţul moştenitor Alois a caracterizat drept un afront dorinţa germanilor de a renunţa la secretul bancar. Fundaţiile şi conturile lor bancare reprezintă o tradiţie de peste 80 de ani în Liechtenstein şi acest lucru nu se va schimba.

Toate acestea au determinat Uniunea Europeană să se gândească la o înăsprire a regulilor în vigoare pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale. Pe lângă întărirea cooperării cu paradisurile fiscale asiatice, precum Singapore, Hong Kong şi Malta, miniştrii de finanţe intenţionează să modifice directiva din 2005 referitoare la taxele economice din Europa.

Adoptat după 14 ani de discuţii aprinse, textul directivei din 2005 întâmpină dificultăţi în aplicare şi ar putea fi revizuit. Documentul prevede schimbul de informaţii între state cu privire la câştigurile din economii ale cetăţenilor străini. Numai că ţările din UE care practică secretul bancar (Belgia, Luxemburg şi Austria), aşa cum o fac şi paradisurile fiscale europene din afara Uniunii (Elveţia, San Marino, Monaco, Andorra şi Liechtenstein – teritorii dependente şi asociate), au obţinut dreptul de a nu participa la acest acord. Aceste state se mulţumesc să impoziteze la sursă câştigurile obţinute din economiile plasate pe teritoriul lor şi să dea 75% din bani ţărilor de origine, dar fără ca sumele despre care este vorba să poată fi controlate.

În consecinţă, această directivă este lacunară cât timp ea nu ia în considerare toate produsele economice, excluzând mai ales dividendele acţiunilor, şi se limitează la plasamentele persoanelor fizice (nu şi la cele ale societăţilor şi fundaţiilor). Pentru modificarea directivei, Germania a făcut trei propuneri: o creştere a dividendelor şi a câştigurilor financiare, altele decât veniturile din economii, includerea societăţilor şi a fundaţiilor care intră sub incidenţa directivei şi obligarea paradisurilor fiscale să divulge identitatea celor care deţin conturi bancare acolo. Dacă cei mai mulţi miniştri europeni de finanţe au apreciat aceste propuneri, cel din Luxemburg s-a arătat destul de reticent, Luxemburgul nefiind de acord cu adoptarea directivei.

Este de la sine înteles că disputele pe această temă vor continua, micuţele state europene a căror prosperitate se bazează în mare parte pe fiscalitatea redusă simţindu-se ameninţate.

Poziţia SUA

SUA se numără printre teritoriile care au fost clasificate ca “paradisuri fiscale” datorită modului de impozitare care se regăşeste pe o parte din teritoriul acesteia. Poziţia Statelor Unite ale Americii a fost diferită în funcţie de preşedintele pe care aceasta l-a avut.

Dacă George W. Bush nu a criticat aceste “raiuri fără taxe” şi nu a luat nicio măsura împotriva acestora, actualul preşedinte, Barack Obama a făcut din lupta împotriva paradisurilor fiscale punctul forte al programului său. Se poate considera că această reacţie este atât de aprigă din cauza scandalului cu banca elveţiană UBS. Autorităţile din SUA acuză banca elveţiană UBS că a permis evaziunea fiscală a clienţilor săi americani pentru mai mult de 100 miliarde dolari.

Concluzii

Totuşi, chiar dacă paradisurile fiscale ar dispărea, ceva similar ar apărea imediat în locul lor deoarece ele reprezintă un produs inevitabil al globalizării. Totodată, economiştii consideră că existenţa paradisurilor fiscale fereşte guvernele marilor state de pericolul unui imens surplus financiar.

Investitorii susţin că, în competiţia economică globală, incluzând state cu regimuri fiscale diverse, reducerea taxelor a devenit o cheie a succesului marilor firme, iar paradisurile fiscale sunt cea mai simplă soluţie legală. În apărarea lor, micile „paradisuri” arată că aplică reguli stricte împotriva spălării banilor şi verifică firmele ce doresc să apeleze la serviciile lor, astfel încât să nu folosească, spre exemplu, munca minorilor şi să respecte legislaţia internaţională.