20 Iulie, 2019

Panouri pe clădirile care nu au autorizația de securitate la incendiu. Ce va scrie pe afișajele obligatorii

Un proiect legislativ inițiat de PNL care prevede ca toate clădirile care nu au aviz de la ISU să afișeze la intrare acest lucru, este pe ultima sută de metri la Camera Deputaților.

Proiectul de lege pentru completarea Legii nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor a fost adoptat de Senat la sfârșitul lunii octombrie, iar comisia administrativă din Camera Deputaților a dat raport favorabil, cu unele amendamente, astfel că proiectul va intra la vot cât de curând. Și guvernul a susținut, în punctul de vedere, că inițiativa trebuie promulgată și a adăugat că panourile de informare ar trebui puse și la clădirile aflate în construcție.

Proiectul este justificat după incendiul din clubul Bamboo, când peste 40 de persoane au fost rănite, deflagrație care a venit la puțin timp după tragedia din clubul Colectiv. Astfel, inițiatorii cred că informarea consumatorilor și a cetățenilor, prin panouri care sunt vizibile la intrarea într-o clădire, este obligatorie, în caz contrar proprietarii riscând amenzi între 20.000 – 50.000 lei.

«Acest spațiu funcționează fără autorizația de securitate la incendiu», prevedea panoul de informare, iar literele erau majuscule de culoare GALBEN, de minimum 10 cm pe fundal alb.
Comisia de administrație din Camera Deputaților a modificat forma literelor, dar nu conținutul avertizării, literele fiind de culoare ROȘIE, de minimum 2,5 cm pe fundal alb.

În forma inițială, pentru cei care dețineau autorizația, era valabil un panou de informare cu numărul și data emiterii acesteia, dar această prevedere a fost eliminată. Așadar, proprietarii de cluburi, restaurante, clădiri de birouri, instituții, școli, clădiri în construcție, care au primit autorizația, nu vor avea afișat nici un fel de panou la intrare. Un alt amendament a modificat valoarea amenzilor pentru neafișarea informațiilor pe panou, pentru proprietarii care nu dețin aviz, de la 20.000 lei minimul amenzii, la 2.501 lei și de la 50.000 lei maximul amenzii, la 5.000 lei.

Dacă va fi adoptat și de deputați, proiectul legislativ va merge spre promulgare la președintele Klaus Iohannis și va intra în vigoare imediat ce va fi semnat de șeful statului și publicat în Monitorul Oficial

Ai nevoie de Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor? O poți obține în varianta actualizată, în format .PDF sau .MOBI apăsând AICI!
comentarii

Despre autor  ⁄ Traian Dobre

Fara comentarii

Scrie un comentariu