Proiectul de ordin privind aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici a fost lansat recent în dezbatere publică, anunţă Ministerul Finanţelor (MFP).
Astfel, vor avea de depus raportări contabile la 30 iunie 2014, la unităţile teritoriale ale MFP-ului, operatorii economici care au înregistrat o cifră de afaceri mai mare de 220.000 de lei în exerciţiul financiar precedent.
Raportările se vor putea depune în format tipărit şi în format electronic sau doar în format electronic, pe www.e-guvernare.ro.
Termenul-limită pentru depunerea raportărilor va fi 18 august 2014.
„Este de remarcat faptul că pentru indicatorii din raportările contabile la 30 iunie nu se aplică unele reguli contabile, precum inventarierea obligatorie şi evaluarea tuturor elementelor bilanţiere, iar nivelul de detaliere a informaţiilor este mai redus. Conform art. 28 alin.(2) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele prevăzute de lege au obligaţia să întocmească raportări contabile şi la alte perioade decât anual, în cadrul exerciţiului financiar, în condiţiile stabilite de Ministerul Finanţelor Publice„, este precizat în comunicatul de presă al ministerului.
Potrivit Legii nr. 82/1991, nedepunerea în termenul legal a raportărilor contabile se sancţionează astfel:
– amendă de la 300 la 1.000 de lei, dacă perioada de întârziere este între una şi 15 zile lucrătoare;
– amendă de la 1.000 la 3.000 de lei, dacă perioada de întârziere este între 16 şi 30 de zile lucrătoare;
– amendă de la 1.500 la 4.500 lei, dacă perioada de întârziere depăşeşte 30 de zile lucrătoare.
Proiectul de ordin pentru aprobarea Sistemului de raportare contabilă la 30 iunie 2014 a operatorilor economici poate fi consultat integral aici (.doc).
Sursa: MFP | Foto: Free Images