Luni, 24 februarie 2020 Indaco Systems organizează Masterclass pe tema GDPR &HR / relaţiile cu angajaţii. Lectorul evenimentului este Ana-Maria Udrişte, avocat şi DPO autorizat ANC.
Evenimentul durează 5 ore, timp în care vor fi dezbătute dilemele și nelămuririle cu privire la GDPR în domeniul resurselor umane. Un Masterclass interactiv cu discuţii libere, cazuri reale şi soluţii concrete.
Dacă recrutezi sau ești în căutarea unor viitori angajați pentru compania ta, trebuie să știi că datele personale sunt la fel de importante și trebuie să ai implementate măsuri sporite de securitate, încă de la primul contact cu persoana respectivă.
De ce ți se potrivește ție?
Cursul este un produs unic, conceput pe baza cazurilor reale și a întrebărilor puse de companii, creat special pentru domeniul resurselor umane.
Cui ne adresăm?
Companiilor, indiferent de mărime
Te gândești că dacă ai doar 1 angajat sau acum începi procesul de recrutare, nu îți trebuie o procedură riguroasă, pentru că ești o companie mică.
Indiferent de numărul angajaților, trebuie să acorzi o atenție sporită modului în care le prelucrezi datele personale: de la primul e-mail trimis până la încetarea contractului de muncă.
Recrutori, head-hunters, scouting
Cauți cele mai bune persoane pentru clienții tăi?
Obligațiile tale în materia datelor personale sunt la fel de dure. Mesaje pe LinkedIn, CV-uri primite, corespondență, interviuri, profiling, verificarea informațiilor despre candidați – sunt date personale pe care trebuie să le protejezi.
Ai baze de date la îndemână unde cauți persoane?
Nu poți ține datele la nesfârșit și trebuie să te asiguri că poți folosi acele informații.
Platforme online de recrutare
Dacă ai un site prin care recrutezi personal sau pui în legătură companiile interesate de potențiali candidați cu aceștia, trebuie să te asiguri că datele pe care aceștia le transmit sunt protejate și folosite conform legislației.
Ce vei afla la acest curs?
Ne-am propus să abordăm GDPR în mod concret, pe cazuri reale. Iată câteva din situațiile frecvente, pe care le vom discuta:
- Cum fac o recrutare corectă a candidaților?
- Trebuie să îi zic candidatului de unde am datele lui personale când îl contactez?
- Am primit CV-uri de angajare pe adresa de contact, dar nu am în plan să angajez. Ce fac cu datele astea?
- Ce trebuie să conțină nota de informare pe care o trimit angajaților?
- Ce trebuie să am în vedere dacă vreau să ofer beneficii angajaților, precum tichete de masă?
- Cum trimit datele către ANAF si ITM?
- Am obligații speciale dacă fac evenimente pentru angajați (teambuilding, serbări, petreceri, cocktailuri etc.?)
- Cum informez angajații că îi monitorizez video, dar în același timp îmi protejez afacerea?
- Pot să cer angajaților să mă despăgubească dacă iau o amendă de la ANSPDC?
- Cum îndeplinesc în mod corect obligațiile privind medicina muncii fără să încalc GDPR?
- Unii angajați au copii pentru care beneficiază de deduceri. Trebuie să le cer consimțământul pentru prelucrarea datelor?
- Am angajați care pleacă în delegații prin țară și facem rezervările printr-o agenție de turism. La ce trebuie să fiu atent?
- Sunt obligat să semnez un acord de confidențialitate cu fiecare angajat?
- Ce înseamnă o politică a birourilor curate?
- Angajații mei folosesc telefoanele personale și în scopuri de serviciu. Cum mă asigur că datele companiei sunt protejate?
- Am descoperit că angajații folosesc adresele de e-mail și pentru chestii personale. Cum delimitez datele lor de datele companiei?
- Câteodată rămân documente în imprimantă, care conțin elemente de date personale. Cine răspunde pentru ele?
- Un angajat a răspuns clienților de pe e-mailul personal. Ce fac în situația asta?
- În companie, am adrese de e-mail generice (vânzări@abc.ro). Cum pot să văd cine răspunde?
- Angajații pleacă cu laptopul companiei în deplasări. Ce măsuri trebuie să iau?
Mai multe detalii pe site-ul evenimentului indacoseminarii.ro