Guvernul a adoptat Ordonanța de Urgență pentru modificarea și completarea unor acte normative, cu scopul de a îmbunătăți siguranța rutieră. Acest act normativ stabilește situațiile clare în care polițiștii sunt obligați să testeze șoferii.
Situațiile în care polițiștii trebuie să efectueze testarea șoferilor sunt:
- Când în vehicul sunt observate recipiente care pot conține băuturi alcoolice sau substanțe cu efecte psihoactive, ce prezintă urme de consum.
- Dacă șoferul a comis în mod repetat, în ultimii trei ani, contravenția menționată la art. 102 alin. (3) lit. a).
- Dacă șoferul a fost condamnat pentru infracțiuni conform art. 336, art. 336^1,art. 337 sau art. 338 din Codul Penal, infracțiuni conform Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sau infracțiuni conform Legii nr. 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.
O altă modificare introdusă este posibilitatea persoanei testate de a solicita o a doua testare după 15 minute, dar nu mai târziu de 20 de minute de la primul test, în cazul în care concentrația alcoolului în aerul expirat este de până la 0,10 mg/L.
Ordonanța mai prevede retragerea permisului de conducere până la primirea rezultatelor analizelor biologice pentru cei care refuză sau nu pot fi testați pentru alcool sau substanțe psihoactive. De asemenea, restituirea permisului reținut pentru infracțiunile menționate la art. 336, art. 3361 sau art. 337 din Codul Penal este condiționată de o evaluare medicală prealabilă a titularului permisului, pentru a preveni recidiva în conducerea sub influența alcoolului sau a substanțelor psihoactive.
Alte modificări includ posibilitatea imobilizării vehiculului atunci când șoferul refuză sau nu poate fi testat pentru alcool sau substanțe psihoactive, iar conducerea vehiculului nu poate fi preluată imediat de o altă persoană. De asemenea, determinarea prezenței substanțelor psihoactive în organism poate fi realizată și în laboratoarele de specialitate ale IGPR sau în unitățile sanitare publice acreditate și autorizate.
Alexandru Popa, reprezentant al Direcției Rutiere, a menționat și alte modificări aduse prin această ordonanță:
- Abilitarea Poliției Române de a prelucra datele de monitorizare a traficului rutier colectate de administratorii drumurilor publice județene și locale;
- Extinderea capacității de constatare a contravențiilor rutiere, prin instituirea unui mecanism prin care participanții la trafic pot transmite sesizări privind comportamente agresive surprinse în înregistrări video sau audio-video.
Vezi aici OUG 84/2024
Vez aici alte articole despre siguranța rutieră
