Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 19/2014 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 308 din 25.04.2014 (M.Of. nr. 308/2014).
În vigoare de la 01.07.2014
Pentru a genera şi menţine ritmuri ridicate de creştere economică pe termen lung sunt necesare eforturi susţinute pentru dezvoltarea unei economii competitive, capabilă de performanţe tehnologice, în concordanţă cu condiţiile concurenţiale la nivel european şi global.
În aceste condiţii se urmăreşte să se diminueze povara fiscală din economie, prin reducerea sau scutirea integrală a impozitului pe profit datorat de persoanele juridice. Această măsură se înscrie în efortul general întreprins pentru stimularea competitivităţii şi inovării, atragerii investiţiilor, creşterii locurilor de muncă şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă.
Aplicarea măsurii conduce la diminuarea impozitului pe profit datorat de persoanele juridice care investesc profitul în activele respective, asigurând în acest mod creşterea surselor de finanţare rămase la dispoziţia acestora cu suma corespunzătoare impozitului pe profit scutit.
Ţinând seama că neadoptarea măsurii ar descuraja activitatea de investiţii într-o perioadă în care sectorul privat autohton trebuie să îşi consolideze poziţia financiară cu scopul compensării cererii mai reduse de pe pieţele europene şi internaţionale,
dat fiind faptul că neadoptarea măsurii propuse generează riscul reducerii investiţiilor private şi a intrărilor de capital din străinătate cu efect şi în scăderea competitivităţii externe şi interne,
având în vedere că neadoptarea măsurii poate conduce la nefinalizarea contractelor de finanţare din fonduri europene, prin reducerea surselor de cofinanţare, modificând în sens negativ gradul de absorbţie şi utilizarea fondurilor europene alocate României,
luând în considerare faptul că aceste situaţii aduc atingere interesului public general şi constituie un motiv de urgenţă deosebită şi extraordinară a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
Art. I.
Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.
 Articolul 192 se abrogă.

2.
 După articolul 193 se introduce un nou articol, articolul 194, cu următorul cuprins:
Scutirea de impozit a profitului reinvestit
Art. 194.
(1) Profitul investit în echipamente tehnologice – maşini, utilaje şi instalaţii de lucru – astfel cum sunt prevăzute în subgrupa 2.1 din Catalogul privind clasificarea şi duratele normale de funcţionare a mijloacelor fixe, folosite în scopul desfăşurării activităţii economice, este scutit de impozit.
(2) Profitul investit potrivit alin. (1) reprezintă soldul contului de profit şi pierdere, respectiv profitul contabil brut cumulat de la începutul anului, în anul punerii în funcţiune a echipamentelor tehnologice respective. Scutirea de impozit pe profit aferentă investiţiilor realizate se acordă în limita impozitului pe profit datorat pentru perioada respectivă.
(3) Pentru perioada 1 iulie-31 decembrie 2014, în aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil brut înregistrat începând cu data de 1 iulie 2014 şi investit în activele menţionate la alin. (1) produse şi/sau achiziţionate şi puse în funcţiune după aceeaşi dată.
(4) Pentru contribuabilii care au obligaţia de a plăti impozit pe profit trimestrial, în situaţia în care se efectuează investiţii în trimestrele anterioare, din profitul contabil brut cumulat de la începutul anului se scade suma profitului investit anterior pentru care s-a aplicat facilitatea.
(5) În cazul contribuabililor prevăzuţi la art. 1121 care devin plătitori de impozit pe profit în conformitate cu prevederile art. 1126, pentru aplicarea facilităţii se ia în considerare profitul contabil brut cumulat de la începutul anului investit în echipamentele tehnologice menţionate la alin. (1), puse în funcţiune începând cu trimestrul în care aceştia au devenit plătitori de impozit pe profit.
(6) Scutirea se calculează trimestrial sau anual, după caz. Suma profitului pentru care s-a beneficiat de scutirea de impozit pe profit, mai puţin partea aferentă rezervei legale, se repartizează la sfârşitul exerciţiului financiar, cu prioritate pentru constituirea rezervelor, până la concurenţa profitului contabil înregistrat la sfârşitul exerciţiului financiar. În cazul în care la sfârşitul exerciţiului financiar se realizează pierdere contabilă nu se efectuează recalcularea impozitului pe profit aferent profitului investit, iar contribuabilul nu repartizează la rezerve suma profitului investit.
(7) Pentru echipamentele tehnologice prevăzute la alin. (1), care se realizează pe parcursul mai multor ani consecutivi, facilitatea se acordă pentru investiţiile puse în funcţiune parţial în anul respectiv, în baza unor situaţii parţiale de lucrări.
(8) Prevederile alin. (1) se aplică pentru echipamentele tehnologice considerate noi, potrivit normelor de aplicare.
(9) Contribuabilii care beneficiază de prevederile alin. (1) au obligaţia de a păstra în patrimoniu echipamentele tehnologice respective cel puţin o perioadă egală cu jumătate din durata de utilizare economică, stabilită potrivit reglementărilor contabile aplicabile, dar nu mai mult de 5 ani. În cazul nerespectării acestei condiţii, pentru sumele respective se recalculează impozitul pe profit şi se percep creanţe fiscale accesorii potrivit Codului de procedură fiscală, de la data aplicării facilităţii, potrivit legii. În acest caz, contribuabilul are obligaţia depunerii declaraţiei fiscale rectificative. Nu intră sub incidenţa acestor prevederi echipamentele tehnologice care se înscriu în oricare dintre următoarele situaţii:
Ordonanţa de urgenţă nr. 19/2014 este accesibilă integral în Lege5 Online – serviciu de documentare legislativă realizat de Indaco Systems.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here