De la 1 septembrie 2019, Guvernul introduce acciza pentru băuturile răcoritoare care conţin cel puţin 5 grame de zaharuri adăugate la 100 de ml, potrivit proiectului de Ordonanță publicat de Ministerul Finanțelor Publice. De la aceeaşi dată, Guvernul creşte acciza pentru ţigarete, la 503,97 de lei/1.000 de țigarete, de la 483,74 lei/1.000 de țigarete cât este în prezent.

În privința băuturilor răcoritoare sau care conțin zahăr, aceste categorii vor intra în sfera produselor supuse accizelor nearmonizate, se arată în proiectul de act normativ. Astfel, cuantumul accizei va fi 0,8 lei pe litru pentru băuturile cu 5-8 g zaharuri adăugate la 100 ml produs, şi de 1 leu pe litru pentru băuturile răcoritoare al căror conținut de zaharuri adăugate depăşeşte 8 g la 100 ml produs.

La articolul 439, la alineatul (2), după litera b), se introduce o nouă literă, lit. c), cu următorul cuprins:

c) (acciză nearmonizată pentru) băuturi răcoritoare cu conținut ridicat de zaharuri libere.”

La articolul 439, după alineatul (2), se introduc trei noi alineate, alin. (3) – (5), cu următorul cuprins:
(3) Băuturile răcoritoare cu un conținut ridicat de zaharuri libere prevăzute la alin.(2) lit. c) reprezintă orice băuturi răcoritoare cu un conținut de zaharuri libere de cel puțin 5 grame per 100 mililitri produs. Sunt incluse:

  • băuturile care se pot consuma direct, încadrate la codul NC 2202;
  • produsele lichide destinate a fi consumate ca băuturi după o diluare simplă în apă, încadrate la codurile NC 2101, 2106 și 3302 10;
  • băuturile răcoritoare naturale care au zaharuri libere adăugate care împreună cu zaharurile intrinseci depășesc limita de 5 grame per 100 mililitri produs, încadrate la codul NC 2009.

(5) Sunt exceptate de la plata accizelor nearmonizate:

  • băuturile răcoritoare naturale fără adaos de zaharuri, chiar dacă zaharurile intrinseci conținute de acestea depășesc limita de 5 grame per 100 mililitri produs;
  • amestecurile de băuturi nealcoolice cu sau fără adaos de zaharuri produse pe loc în cadrul unităților de alimentație publică.

Firmele din domeniu au susținut că la o sticlă de răcoritoare de 2 litri, prețul va fi mai mare cu aproximativ 2 lei. Nu numai că măsura va afecta consumatorii, ci și angajații, spun producătorii, care au anunțat deja disponibilizări de personal.

Proiectul mai prevede creşterea accizei totale şi a accizei specifice pentru ţigarete:

– de la 1 septembrie 2019, acciza totală pentru ţigarete creşte la 503,97 de lei/1.000 de țigarete, de la 483,74 lei/1.000 de țigarete cât este în prezent

– În 2020, acciza totală creşte la 533,97 de lei la 1.000 de țigarete, de la 500,8 lei la mia de ţigarete, cât prevede Codul fiscal acum

– În 2021, acciza totală crește la 563,97 lei la mia de ţigarete, de la 529 de lei la mia de ţigarete, cât prevede acum Codul Fiscal pentru anul 2021

– În anul 2022, acciza totală va rămâne la 563,97 lei la 1.000 de ţigarete.

La articolul 343, alineatul (5), se modifică și va avea următorul cuprins:
„(5) Acciza specifică exprimată în lei/1.000 de țigarete se determină anual, pe baza prețului mediu ponderat de vânzare cu amănuntul, a procentului legal aferent accizei ad valorem și a accizei totale al cărei nivel este prevăzut în anexa nr. 1. Această acciză specifică se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, până la 1 martie. În perioada 1 septembrie 2019 – 31 martie 2020, acciza specifică pentru țigarete este de 386,377 lei/1.000 țigarete, se mai prevede în proiectul de act normativ.

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here