Ordinul nr. 2/2022 pentru abrogarea Ordinului preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 380/2021 privind informarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor de către entităţile raportoare cu privire la neconcordanţele referitoare la beneficiarii reali este în vigoare de la 14 ianuarie 2022.

Astfel, ordinul preşedintelui Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor nr. 380/2021 privind informarea Oficiului Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor de către entităţile raportoare cu privire la neconcordanţele referitoare la beneficiarii reali, se abrogă.

Acesta prevedea că anumite entităţi raportoare au obligaţia de a informa autorităţile care gestionează aceste registre cu privire la orice neconcordanţă între informaţiile disponibile în registrele centrale privind beneficiarii reali şi informaţiile privind beneficiarii reali pe care le deţin.

Intrau sub incidenţa prezentei obligativităţi următoarele entităţi raportoare:

a)instituţiile de credit persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor de credit persoane juridice străine;

b)instituţiile financiare persoane juridice române şi sucursalele instituţiilor financiare persoane juridice străine;

c)administratorii de fonduri de pensii facultative şi/sau ocupaţionale, în nume propriu şi pentru fondurile de pensii facultative şi/sau fondurile de pensii ocupaţionale pe care le administrează, cu excepţia caselor de pensii ocupaţionale profesionale;

d)furnizorii de servicii de jocuri de noroc;

e)auditorii, experţii contabili şi contabilii autorizaţi, evaluatorii autorizaţi, consultanţii fiscali, persoanele care acordă consultanţă financiară, de afaceri sau contabilă, alte persoane care se angajează să furnizeze, direct sau prin intermediul altor persoane cu care persoana respectivă este afiliată, ajutor material, asistenţă sau consiliere cu privire la aspectele fiscale, financiare, ca activitate economică sau profesională principală;

f)notarii publici, avocaţii, executorii judecătoreşti şi alte persoane care exercită profesii juridice liberale, în cazul în care acordă asistenţă pentru întocmirea sau perfectarea de operaţiuni pentru clienţii lor privind cumpărarea ori vânzarea de bunuri imobile, acţiuni sau părţi sociale ori elemente ale fondului de comerţ, administrarea instrumentelor financiare, valorilor mobiliare sau a altor bunuri ale clienţilor, operaţiuni sau tranzacţii care implică o sumă de bani sau un transfer de proprietate, constituirea sau administrarea de conturi bancare, de economii ori de instrumente financiare, organizarea procesului de subscriere a aporturilor necesare constituirii, funcţionării sau administrării unei societăţi; constituirea, administrarea ori conducerea unor astfel de societăţi, organismelor de plasament colectiv în valori mobiliare sau a altor structuri similare, precum şi în cazul în care participă în numele sau pentru clienţii lor în orice operaţiune cu caracter financiar ori vizând bunuri imobile; crearea, funcţionarea sau administrarea de fiducii, societăţi, fundaţii sau structuri similare;

g)furnizorii de servicii pentru societăţi sau fiducii, alţii decât cei prevăzuţi la lit. e) şi f);

g1) furnizorii de servicii de schimb între monede virtuale şi monede fiduciare;

g2) furnizorii de portofele digitale.

h)agenţii şi dezvoltatorii imobiliari, inclusiv atunci când acţionează în calitate de intermediari în închirierea de bunuri imobile, dar numai în ceea ce priveşte tranzacţiile pentru care valoarea chiriei lunare reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;

i)alte persoane care, în calitate de profesionişti, comercializează bunuri, numai în măsura în care efectuează tranzacţii în numerar a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro, indiferent dacă tranzacţia se execută printr-o singură operaţiune sau prin mai multe operaţiuni care au o legătură între ele.

j)persoanele care comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul de opere de artă, inclusiv atunci când această activitate este desfăşurată de galerii de artă şi case de licitaţii, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult;

k)persoanele care depozitează sau comercializează opere de artă sau care acţionează ca intermediari în comerţul cu opere de artă, atunci când această activitate este desfăşurată în zone libere, în cazul în care valoarea tranzacţiei sau a unei serii de tranzacţii legate între ele reprezintă echivalentul în lei a 10.000 euro sau mai mult.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here