Ordinul nr. 4/2023 pentru modificarea şi completarea unor ordine ale preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei din domeniul racordării utilizatorilor la reţeaua electrică de interes public este în vigoare de la 03 februarie 2023.

În cazul utilizatorilor clienţi finali casnici şi al prosumatorilor, precum şi în cazul persoanelor fizice autorizate, întreprinderilor individuale, întreprinderilor familiale şi instituţiilor publice ale căror locuri de consum sunt racordate la reţelele electrice de joasă tensiune, costurile pentru achiziţia şi montarea grupului de măsurare a energiei electrice sau, după caz, a blocului de măsură şi protecţie, complet echipat, sunt suportate de către operatorul de reţea.

Prin excepţie, utilizatorii prevăzuţi mai sus au posibilitatea de a achiziţiona grupul de măsurare a energiei electrice sau blocul de măsură şi protecţie complet echipat, inclusiv contorul de măsurare a energiei electrice, cu respectarea specificaţiilor tehnice puse la dispoziţie de operatorul de reţea. Specificaţiile tehnice se publică pe pagina de internet proprie a operatorului de reţea, se actualizează ori de câte ori este cazul şi se prevăd în avizul tehnic de racordare.

Ordinul mai prevede că valoarea rambursată a grupului de măsurare a energiei electrice sau a blocului de măsură şi protecţie complet echipat, inclusiv a contorului de măsurare a energiei electrice, nu poate să depăşească valoarea maximă a unui echipament cu aceleaşi specificaţii tehnice, achiziţionat de operatorul de reţea în ultimele 12 luni.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LEAVE A REPLY

Adaugă comentariu!
Adaugă nume aici