Ordinul nr. 152/153/375/2022 pentru aprobarea modelului, conţinutului, modalităţii de depunere şi de gestionare a „Declaraţiei privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate” a fost publicat la 17 februarie 2022.
Ordinul a aprobat modelul şi conţinutul formularului 112 „Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate”, precum şi anexele nr. 1.1 „Anexa angajator” şi nr. 1.2 „Anexa asigurat” la acesta, prevăzute în anexa nr. 1.
Declaraţia se completează de către persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora potrivit Codului fiscal, la care îşi desfăşoară activitatea sau beneficiază de concediul medical şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate persoanele prevăzute la art. 136 lit. a) şi b) şi art. 153 alin. (1) lit. a) –d) şi lit. f) –f3) din Codul fiscal, de către entităţile prevăzute la art. 147 alin. (1) şi (11) din aceeaşi lege, precum şi de către orice plătitor de venituri de natură salarială sau asimilate salariilor.
Declaraţia se depune:
– lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare pentru care se plătesc veniturile, de persoanele fizice şi juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, instituţiile/entităţile prevăzute la art. 101 alin. (1), art. 136 lit. d) –f) şi art. 153 alin. (1) lit. f) –f3) din Codul fiscal, precum şi persoanele fizice care realizează în România venituri din salarii sau asimilate salariilor de la angajatori din state care nu intră sub incidenţa legislaţiei europene aplicabile în domeniul securităţii sociale, precum şi a acordurilor privind sistemele de securitate socială la care România este parte;
– trimestrial, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului, de plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, în calitate de angajatori sau de persoane asimilate angajatorului:
a)asociaţii, fundaţii sau alte entităţi fără scop patrimonial, persoane juridice;
b)persoanele juridice plătitoare de impozit pe profit care, în anul anterior, au înregistrat venituri totale de până la 100.000 euro şi au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
c)persoanele juridice plătitoare de impozit pe veniturile microîntreprinderilor care, în anul anterior, au avut un număr mediu de până la 3 salariaţi exclusiv;
d)persoanele fizice autorizate şi întreprinderile individuale, precum şi persoanele fizice care exercită profesii liberale şi asocierile fără personalitate juridică constituite între persoane fizice, persoanele fizice care deţin capacitatea de a încheia contracte individuale de muncă în calitate de angajator, care au, potrivit legii, personal angajat pe bază de contract individual de muncă;
– până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei pentru care se plătesc veniturile din drepturi de proprietate intelectuală, venituri realizate în baza unor contracte de activitate sportivă, arendă, din asocieri cu persoane juridice contribuabili potrivit titlurilor II şi III din Codul fiscal sau Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific unor activităţi, cu completările ulterioare, veniturile din pensii, pentru care impozitul se reţine la sursă, de plătitorii de venituri prevăzuţi la art. 681 alin. (2), art. 72 alin. (2), art. 84 alin. (8), art. 101 alin. (1) şi art. 125 alin. (8) – (9) din Codul fiscal.
ATENŢIE!
Depunerea trimestrială a declaraţiei constă în completarea şi depunerea a câte unei declaraţii pentru fiecare lună din trimestru, potrivit art. 147 alin. (5) din Codul fiscal.
Ori de câte ori în cursul trimestrului persoanele fizice care realizează venituri din salarii sau asimilate salariilor beneficiază de concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate sau le încetează calitatea de asigurat, plătitorii de venituri din salarii şi asimilate salariilor prevăzuţi la art. 80 alin. (2) din Codul fiscal, în calitate de angajatori ori de persoane asimilate angajatorului, depun declaraţia până la data de 25 inclusiv a lunii următoare celei în care a intervenit concediul medical sau încetarea calităţii de asigurat.
În acest caz, declaraţia/declaraţiile aferentă/aferente perioadei rămase din trimestru se depune/se depun până la data de 25 inclusiv a lunii următoare trimestrului. În cazul în care încetarea calităţii de asigurat are loc în luna a doua a trimestrului, se vor depune atât declaraţia pentru prima lună a trimestrului, cât şi cea pentru luna a doua, urmând ca după încheierea trimestrului să se depună numai declaraţia pentru luna a treia.
Creanţele fiscale administrate de organul fiscal central pentru care, potrivit Codului fiscal sau altor legi care le reglementează, termenul de declarare se împlineşte la 25 decembrie se declară până la data de 21 decembrie.