Premierul Ludovic Orban  a susţinut o conferinţă de presă la Palatul Victoria.

Principalele declaraţii referitoare la Ordonanța militară 3 care urmează să fie prezentată în cursul acestei seri. 

Vârstnicii vor putea ieşi la medic sau cumpărături, într-un anumit interval orar. Ne facem un obiectiv ca aceștia să poată fi serviți aproape exclusiv în acest interval, la magazine.

Se fac toate eforturile pentru importuri sanitare, pentru a proteja cetăţenii.

Sistemul de izolare şi de carantinare va fi derulat după o procedură. Vom incerca sa realizăm un astfel de soft care sa supravegheze izolarea la domiciliu

În starea de urgenţă pentru orice infracţiune se poate spori pedeapsa.

După emiterea Ordonanței militare 3, vom impune restricția și între orele 6 și 22. Cetățenii vor avea posibilitatea să iasă din casă pentru a merge la muncă, pentru a face cumpărături necesare, pentru a face analize medicale urgente, se va permite deplasarea în jurul locuinței pentru mișcare, pentru plimbarea animalelor de companie.

Referitor la certificate de urgenţă pemtru companii afectate. Obţinerea  certificatele de urgenţă e simplă. E simplu de demontrat pentru categoriile de companii direct afectate.

Pentru celelalte companii, care au fost indirect afectate, se face declaratie pe proprie răspundere. Primierul cere bună credinţă, oricum ulterior se vor face verificări.

Rectificarea bugetare va fi făcută în 2-3 săptămâni.

 

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este un instrument indispensabil în contextul instituirii stării de urgență pe teritoriul României şi noilor modificărilor legislativ

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here