Operaţiunile de leasing

Eugen Staicu
01 iunie 2011 5 min read
Sugerat de o discuţie recentă de pe FORUM, subiectul este, într-adevăr, interesant, inclusiv pentru implicaţile în ce priveşte aplicaţile pentru programe de calculator.

Materia este reglementată prin Ordonanţa Guvernului nr. 51/1997, republicată în 2000, cu modificările şi completările ulterioare.

Cu titlu general, prin operaţiunile de leasing locatorul – sau finanţatorul – transmite pentru o perioadă determinată dreptul de folosinţă asupra unui bun, al cărui proprietar este, celeilalte părţi, denumită locatar/utilizator, la solicitarea acesteia, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, iar la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul se obligă să respecte dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului de a cumpăra bunul, de a prelungi contractul de leasing fără a schimba natura leasingului ori de a înceta raporturile contractuale. Locatarul/utilizatorul poate opta pentru cumpărarea bunului înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dar nu mai devreme de 12 luni, dacă părţile convin astfel şi dacă achită toate obligaţiile asumate prin contract.

Reglementările se aplică şi în situaţia în care locatarul/utilizatorul unui bun care face obiectul unui contract de leasing încheie cu un alt locatar/utilizator, denumit locatar/utilizator final, un contract de leasing având ca obiect acelaşi bun. Contractul de leasing încheiat cu locatarul/utilizatorul final se va încheia după obţinerea acordului prealabil scris al locatorului/finanţatorului iniţial şi îndeplinirea de către locatar/utilizator a condiţiilor cerute societăţilor de leasing. În aceste cazuri, desfiinţarea titlului locatarului/utilizatorului iniţial din orice motive va conduce la încetarea de drept a contractului de leasing încheiat între acesta din urmă şi locatarul/utilizatorul final.

Operaţiunile de leasing au ca obiect bunuri imobile prin natura lor sau care devin imobile prin destinaţie, precum şi bunuri mobile, aflate în circuitul civil, cu excepţia înregistrărilor pe bandă audio şi video, a pieselor de teatru, a manuscriselor, a brevetelor, a drepturilor de autor şi a bunurilor necorporale.

● Dreptul de utilizare a programelor pentru calculator, ca drept patrimonial de autor asupra programelor pentru calculator, poate face – pe cale de excepţie – obiectul operaţiunilor de leasing, dacă titularul dreptului de autor a autorizat această operaţiune. În acest caz locatorul/finanţatorul transmite către utilizator, pentru o perioadă determinată, dreptul de utilizare a unui program pentru calculator asupra căruia deţine un drept definitiv de utilizare. Transmiterea se realizează la solicitarea utilizatorului, contra unei plăţi periodice, denumită rată de leasing, la sfârşitul perioadei de leasing locatorul/finanţatorul obligându-se să respecte dreptul de opţiune al utilizatorului de a dobândi dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, de a prelungi contractul de leasing ori de a înceta raporturile contractuale. Utilizatorul poate opta pentru dobândirea dreptului definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator, înainte de sfârşitul perioadei de leasing, dacă părţile convin astfel şi dacă utilizatorul achită toate obligaţiile asumate prin contract.

Pentru efectuarea unei operaţiuni de leasing, orice persoană fizică sau juridică formulează o cerere fermă, în care să precizeze bunul ce va constitui obiectul contractului de leasing. Cererea se transmite societăţii de leasing împreună cu actele din care să rezulte situaţia financiară a solicitantului.

Costurile asigurării sunt în sarcina locatarului/utilizatorului, dacă prin contract părţile nu convin altfel.

Contractele de leasing, precum şi garanţiile reale şi personale, constituite în scopul garantării obligaţiilor asumate prin contractul de leasing, constituie titluri executorii.

Contractele de leasing având ca obiect dreptul de utilizare a programelor pentru calculator constituie titlu executoriu, dacă utilizatorul nu renunţă la dreptul de utilizare, nu procedează la dezinstalarea programului şi la ştergerea copiilor de siguranţă, precum şi, după caz, la restituirea suporturilor şi documentaţiei aferente programului pentru calculator, în următoarele situaţii:

a) la sfârşitul perioadei de leasing, dacă utilizatorul nu a formulat opţiunea cumpărării bunului, respectiv opţiunea dobândirii dreptului definitiv de utilizare a programului pentru calculator sau a prelungirii contractului;

b) în cazul rezilierii contractului din vina exclusivă a utilizatorului.

Răspunderea părţilor. În cazul în care locatarul/utilizatorul refuză să primească bunul la termenul agreat cu furnizorul şi/sau în contractul de leasing ori dacă se află în stare de reorganizare judiciară şi/sau faliment, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing cu daune-interese.

Locatorul/finanţatorul nu răspunde dacă bunul care face obiectul contractului de leasing nu este livrat sau este livrat necorespunzător locatarului/utilizatorului de către furnizor.

Dacă în contract nu se prevede altfel, în cazul în care locatarul/utilizatorul nu execută obligaţia de plată integrală a ratei de leasing timp de două luni consecutive, calculate de la scadenţa prevăzută în contractul de leasing, locatorul/finanţatorul are dreptul de a rezilia contractul de leasing, iar locatarul/utilizatorul este obligat să restituie bunul şi să plătească toate sumele datorate, până la data restituirii în temeiul contractului de leasing.

Dacă locatorul/finanţatorul nu respectă dreptul de opţiune al locatarului/utilizatorului, aşa cum este prevăzut în prezenta ordonanţă, locatorul/finanţatorul datorează daune-interese egale cu totalul prejudiciului produs prin încălcarea acestei obligaţii, iar instanţa judecătorească învestită cu stabilirea daunelor-interese va putea pronunţa o hotărâre care să ţină loc de act de vânzare-cumpărare.

Dacă în timpul derulării contractului de leasing locatorul/finanţatorul înstrăinează bunul, respectiv cesionează dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator altei societăţi de leasing, dobânditorul este legat de aceleaşi obligaţii contractuale ca şi locatorul/finanţatorul care a înstrăinat bunul, respectiv transmiţătorul care a cesionat dreptul definitiv de utilizare asupra programului pentru calculator.

Din momentul încheierii contractului de leasing şi până la expirarea acestuia şi reintrarea în posesia bunului, locatorul/finanţatorul este exonerat de orice răspundere faţă de terţi pentru prejudiciile provocate prin folosinţa bunului, fapta sau omisiunea locatarului/utilizatorului.

● Înregistrarea în contabilitate a operaţiunilor de leasing a fost reglementată prin Normele aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor nr. 686/1999. Ulterior, Normele au fost abrogate si înlocuite, succesiv cu alte precizari, pentru ca, în prezent, în materie să fie aplicabile prevederile  Ordinului ministrului finanţelor publice nr.3055/2009  pentru aprobarea Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, , modificat şi completat prin ordinul MFP nr.2869/2010, în vigoare de la 29 decembrie 2010.

Noua platformă de informare juridică dezvoltată de Indaco este aici!

După trei decenii de experiență în dezvoltarea soluțiilor juridice, Indaco Systems prezintă lege6.ro, o nouă platformă guvernată de AI, care se auto-îmbunătățește zilnic

lege6 logo