Un proiect de lege care introduce o nouă infractiune în Codul Penal a primit, marţi, votul decisiv al Camerei Deputaţilor – operaţiuni ilegale cu intrumente de plată fără numerar.
Mai exact este vorba despre proiectul de lege pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi pentru dispunerea unor măsuri de transpunere a Directivei (UE) 2019/713 a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 aprilie 2019 privind combaterea fraudelor şi a contrafacerii în legătură cu mijloacele de plată fără numerar şi de înlocuire a Deciziei-cadru 2001/413/JAI a Consiliului
Potrivit documentului, introducerea, transmiterea, modificarea sau ştergerea de date informatice, restricţionarea accesului la aceste date ori împiedicarea în orice mod a funcţionării unui sistem informatic, în scopul de a obţine un beneficiu material pentru sine sau pentru altul, dacă s-a cauzat o pagubă unei persoane, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
Efectuarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, prin utilizarea, fără consimţământul titularului, a unui instrument de plată fără numerar sau a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
De asemenea, se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani:
- Deținerea în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar însușit prin săvârșirea unui furt, tâlhărie, tâlhărie, piraterie, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, delapidare, însuşirea bunului găsit sau înşelăciune
- dobândirea pentru sine sau pentru altul, inclusiv prin primire, însușire, cumpărare sau ca urmare unei operațiuni precum transferul, importul, exportul, vânzarea, transportul, distribuirea sau punerea la dispoziție în vederea utilizării frauduloase a unui instrument de plată fără numerar obținut prin furt, tâlhărie, tâlhărie, piraterie, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, delapidare, însuşirea bunului găsit sau înşelăciune
- fabricarea, producerea, primirea, deținerea, transmiterea sau punerea la dispoziție a unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware sau software, ori a oricăror alte mijloace, cu scopul de a servi la însușirea unui instrument de plată fără numerar prin furt, tâlhărie, tâlhărie, piraterie, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, delapidare, însuşirea bunului găsit sau înşelăciune
- dobândirea pentru sine sau 4 pentru altul, inclusiv prin importul, exportul, vânzarea, transportul sau distribuția unui dispozitiv, instrument, date informatice, echipamente, inclusiv hardware ori software, sau a oricăror alte mijloace cu scopul de a servi la însușirea unui instrument de plată fără numerar prin furt, tâlhărie, tâlhărie, piraterie, abuz de încredere, abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, delapidare, însuşirea bunului găsit sau înşelăciune.
O altă prevedere se referă la acceptarea unei operaţiuni de retragere de numerar, încărcare sau descărcare a unui instrument de monedă electronică ori de transfer de fonduri, valoare monetară sau monedă virtuală, cunoscând că este efectuată prin folosirea unui instrument de plată fără numerar falsificat sau utilizat fară consimţământul titularului său, care se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
ATENŢIE: Nu se pedepsește persoana care, după comiterea vreuneia dintre faptele mai sus, înainte de descoperirea acestora și înainte de a se fi trecut la săvârșirea faptei de falsificare, predă instrumentele, materialele deținute sau orice alte mijloace autorităților judiciare ori încunoștințează aceste autorități despre existența lor.
Proiectul poate fi consultat AICI.
Rapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.