Oficiul Național al Registrului Comerțului anunţă că, în vederea simplificării formalităților de depunere și înscriere în Registrul Beneficiarilor Reali a declarației pe propria răspundere privind beneficiarii reali, prevăzute de dispozițiile Legii nr. 129/2019, au fost elaborate modele noi de declarații privind beneficiarii reali:

• Declarație privind beneficiarii reali –nr.6 
Acest formular – tip va fi utilizat numai în situația în care declarația este dată în fața reprezentantului oficiului registrului comerțului de pe lângă tribunal.

• Declarație privind beneficiarii reali – nr. 6A.
Acest formular – tip este orientativ și poate fi utilizat în cazul declarațiilor pe propria răspundere sub semnătură privată.

Formularele – tip susmenționate vor fi adaptate, după caz, prin raportare la numărul reprezentanților legali ai persoanelor juridice și la numărul beneficiarilor reali declarați.

De asemenea, s-a eliminat cerința completării cererii pentru depunerea declarației privind beneficiarii reali iar oficiile registrului comerțului de pe lângă tribunale nu vor mai elibera confirmarea depunerii declarației pe propria răspundere privind beneficiarii reali.

Declarația privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică. De asemenea, declarația privind beneficiarul real al persoanei juridice se poate da în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Descarcă aici:

În anul 2021, declaraţia anuală privind beneficiarul real al persoanei juridice supuse obligaţiei de înregistrare în registrul comerţului se depune la oficiul registrului comerţului în care este înmatriculată persoana juridică până la data de 1 octombrie 2021. Declarația anuală privind beneficiarul real poate avea formă de înscris sub semnătură privată ori formă electronică şi poate fi transmisă la oficiul registrului comerțului prin mijloace electronice, cu semnătura electronică sau prin servicii de poştă şi curier. Declarația anuala privind beneficiarul real al persoanei juridice poate fi dată și în faţa reprezentantului oficiului registrului comerţului sau se poate depune, personal sau prin reprezentant, având dată certă, dată de notarul public ori atestată de avocat.

Descarcă aici:

Declaraţia privind beneficiarii reali și, după caz, înscrisurile prevăzute de lege, îndosariate şi numerotate, se depun de către solicitant la ORCT direct, la ghișeu, prin poştă/curier sau prin mijloace electronice. Declarația transmisă în formă electronică, prin portalul de servicii online sau prin poşta electronică, va avea incorporată, ataşată sau logic asociată semnătura electronică calificată.

Amintim că prin OUG nr. 43/2021 pentru prelungirea termenului de depunere a declaraţiei anuale privind beneficiarul real al persoanei juridice, prevăzut la art. 56 alin. (4) din Legea nr. 129/2019 pentru prevenirea şi combaterea spălării banilor şi finanţării terorismului, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative se prorogă termenul de depunere a declarației până în data de 1 octombrie 2021.

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii.  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here