1. Pe scurt, modificarea metodologiei de calcul pentru CAS şi CASS, în cazul contractelor de muncă cu timp parţial:

  • începând cu veniturile aferente lunii august 2017, CAS şi CASS datorate de angajatori se plătesc integral la nivelul salariului minim garantat în plată, indiferent dacă contract individual de muncă este cu normă întreagă sau cu timp parţial, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.
  • nu se percepe CAS şi CASS datorate de angajatori la nivelul salariului minim garantat în plată, dacă se realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.
2. Introducerea reglementării. OG nr. 4/2017 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 598 din 25 iulie 2017. Obiectul de reglementare al OG nr. 4/2017 vizează, în cazul contractelor de muncă cu timp parţial, modificarea metodologiei de calcul pentru: (i) contribuțiile de asigurări sociale (CAS) datorate de către angajatori; (ii) contribuțiile de asigurări sociale de sănătate (CASS) datorate de către angajatori. OG nr. 4/2017 se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017.

3. Cuprinsul reglementării
. Prevederile cuprinse de OG nr. 4/2017 arată că:

  • Regula: pentru persoanele fizice și juridice care au calitatea de angajatori sau sunt asimilate acestora, baza lunară de calcul o reprezintă suma câştigurilor brute realizate de persoanele fizice care obţin venituri din salarii sau asimilate salariilor asupra cărora se datorează contribuţia individuală.
  • Excepţia de la regulă: în cazul câştigului lunar brut realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.
  • Excepţia de la regulă nu se aplică, conform documentelor justificative, pentru: a) sunt elevi sau studenţi, cu vârsta până la 26 de ani, aflaţi într-o formă de şcolarizare; b) sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 ani; c) sunt persoane cu dizabilităţi cărora prin lege li se recunoaşte posibilitatea de a lucra mai puţin de 8 ore pe zi; d) au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.
4. În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente … vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an … iar modificarea şi completarea unui act normativ se realizează prin acte normative ulterioare de acelaşi nivel sau de nivel superior …

  • OG nr. 4/2017 intră în vigoare la data de 1 august 2017 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017.
  • Potrivit art. II din OG nr. 4/2017, se arată că ”Prin derogare de la prevederile art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, prevederile art. I intră în vigoare la data de 1 august 2017 şi se aplică începând cu veniturile aferente lunii august 2017.”
  • Modificarea și completarea Codului fiscal este reglementată prin art. 4 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, potrivit căruia ”(1) Prezentul cod se modifică și se completează prin lege, care intră în vigoare în termen de minimum 6 luni de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I. (2) În cazul în care prin lege se introduc impozite, taxe sau contribuții obligatorii noi, se majorează cele existente, se elimină sau se reduc facilități existente, acestea vor intra în vigoare cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și vor rămâne nemodificate cel puțin pe parcursul acelui an. (3) În situația în care modificările și/sau completările se adoptă prin ordonanțe, se pot prevedea termene mai scurte de intrare în vigoare, dar nu mai puțin de 15 zile de la data publicării, cu excepția situațiilor prevăzute la alin. (2).”
  • Conform art. 58 alin. (3) din Legea 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor normative, ”(3) Evenimentele legislative (i.e. modificarea, completarea, abrogarea, republicarea, suspendarea sau altele asemenea) pot fi dispuse prin acte normative ulterioare de acelasi nivel sau de nivel superior, avand ca obiect exclusiv evenimentul respectiv, dar si prin alte acte normative ulterioare care, in principal, reglementeaza o anumita problematica, iar ca masura conexa dispun asemenea evenimente pentru a asigura corelarea celor doua acte normative interferente. ” 
5. Calculele arată că …

CAS si CASS datorate pana la 31 iulie 2017

(Angajatorii plătesc contribuții sociale pentru angajați conform cu norma de lucru)

Salariu realizat

Norma de lucru

Baza de calcul

CAS angajator

CASS angajator

CAS + CASS

lei

ore

lei

%

lei

%

lei

lei

1450

8

1450

15.80%

229

5.20%

75.4

305

1088

6

1088

15.80%

172

5.20%

56.55

228

725

4

725

15.80%

115

5.20%

37.7

152

363

2

363

15.80%

57

5.20%

18.85

76

CAS si CASS datorate dupa 1 august 2017

(Angajatorii plătesc aceleași contribuții sociale pentru angajați indiferent de norma de lucru)

Salariu realizat

Norma de lucru

Baza de calcul

CAS angajator

CASS angajator

CAS + CASS

lei

ore

lei

%

lei

%

lei

lei

1450

8

1450

15.80%

229

5.20%

75.4

305

1088

6

1450

15.80%

229

5.20%

75.4

305

725

4

1450

15.80%

229

5.20%

75.4

305

363

2

1450

15.80%

229

5.20%

75.4

305

 

Diferente intre CAS si CASS datorate

pana la 31 iulie 2017 şi dupa 1 august 2017

Salariu realizat

Norma de lucru

CAS si CASS datorate pana la 31 iulie 2017

CAS si CASS datorate dupa 1 august 2017

Diferente

lei

ore

lei

lei

lei

1450

8

305

305

0

1088

6

228

305

76

725

4

152

305

152

363

2

76

305

228

 
Ai nevoie de Ordonanța nr. 4/2017 pentru modificarea și completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal? O poți obține în varianta actualizată, în format PDF sau MOBI apăsând AICI!

comentarii

11 COMENTARII

  1. BUNA ZIUA.SUNT PENSIONAR PTR LIMITA DE VARSTA IN SISTEMUL PUBLIC DE PENSII SI MAI AM O INDEMNIZATIE CF.LEGIISPECIALE 309 /2002 CU PRIVIRE LA DETASAMENTELE DE MUNCA.SUNT ANGAJAT LA UN SRL CU 2 ORE DE MUNCA,IN ACEASTA SITUATIE ANGAJATORUL MAI PLATESTE CAS SI CASS LA NIVELUL SALARIULUI MINIM DE 1450 LEI? VA F MULTUMESC,NUMAI BINE

  2. BUNA ZIUA,
    AM CIM PE PERIOADA NEDETERMINETA CU NORMA INTREAGA SI MAI MULTE CIM PART TIME LA DIFERITI AGENTI ECONIMICI , IN ACEST CAZ ANGAJATORI UNDE AM CIM PART TIME TREBUIE SA PLATEASCA CAS SI CASS LA NIVELUL SAL MINIM DE 1450 ?
    VA MULTUMESC FRUMOS SI VA DORESC O ZI FRUMOASA!

  3. Buna ziua!
    Sa discutam urmatorul caz dupa 01.08.2017
    Un salariat se angajeaza la mijlocul lunii august cu un salariu de 2.000 lei. Venitul brut obtinut in aceasta luna este de 1.000 lei care este mai mic decat 1450 lei si conform OG 4:

    în cazul câştigului lunar brut realizat în baza unui contract individual de muncă cu normă întreagă sau cu timp parţial, al cărui nivel este sub nivelul salariului minim brut pe ţară garantat în plată aprobat prin hotărâre a Guvernului, venitul luat în calcul la determinarea bazei lunare de calcul al contribuţiei de asigurări sociale datorate de angajatori sau persoanele asimilate acestora este salariul minim brut pe ţară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuţia de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.

    contributiile sociale in aceasta luna trebuie calculate pentru o baza de calcul de numai 1450 : 2 = 725 lei, care este mai mica decat 1.000 lei cat ar fi fost inainte de 01.08.2017

    Va rog sa comentati!

  4. Sunt pensionata la limita de varsta si mai am 2 contracte de munca cu 2 ore fiecare, la unul am un salariu brut de 510, iar la celalalt 708 lei. in cazul acesta mai sunt obligata sa platesc sanatatea si cass- ul la salariul minim de 1450 lei? La primul contract considerat de baza se mai aplica deducerea personala? Va multumesc. Cu respect, Mita Van

  5. Buna ziua, Va rog sa ma lamuriti cu urmatoarele; Prin urmare sunt angajata la o firma din 2005 pana in prezent Octombrie 2017, in acelasi timp am functionat si ca PFA, Am platit CAS şi CASS, la ambele. Intrebare: Pot recupera bani dati pana acum de la PFA pe CAS şi CASS pentru anii din urma?
    Va multumesc anticipat! Cu stima LenutaT

  6. In cazul in care sunt medic si lucrez cu timp partial la spital si se viraza cas sunt obligata sa platesc si cas la cabinetul individual unde sunt reprezentant legal?

  7. Buna ziua! In cazul contractelor de mandat, ex. presedinte asociatie de proprietari fara niciun alt venit in afara indemnizatiei de presedinte (care este mult sub salariul minim brut/economie) CAS SI CASS cum se calculeaza?
    Multumesc!

  8. Buna ziua
    cum aceste prevederi , din articol, prin legea 263/2019 au fost abrogate , se mai pastreaza exceptia privind Exceptia care nu se aplica la :cu excepţia pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum şi a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii; e) realizează în cursul aceleiaşi luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puţin egală cu salariul minim brut pe ţară.”?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here