În Monitorul Oficial al României,  Partea I nr. 1037/06.11.2020 a fost publicată Legea nr. 235/2020 pentru modificarea art. 65 alin. (5) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice (denumită în continuare  Legea nr. 235/2020),  lege ce a intrat în vigoare la data de 09.11.2020.

Având în vedere interesul practic al acestei reglementări prezentăm în continuare conținutul acestei legi.

Astfel, articolul unic al  Legii nr. 235/2020 arată că:

La articolul 65 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852/20.12.2010, cu modificările și completările ulterioare, alineatul (5) se modifică și va avea următorul cuprins:

“(5) Persoanele care au locuit cel puțin 30 de ani în zonele afectate de poluarea remanentă din cauza extracției, preparării și arderii cărbunelui sau a șisturilor bituminoase, a extracției și preparării minereurilor de uraniu, a extracției și prelucrării minereurilor feroase și neferoase cu conținut de praf sau de emisii de gaze cu efect de seră, de amoniac și derivate, de cupru, plumb, sulf, azot, fosfor, cadmiu, arseniu, zinc, mangan, fluor, clor, feldspat și siliciu ori de radiații din minereuri radioactive, hidrogen sulfurat, crom trivalent, crom hexavalent, cianuri, de pulberi metalice și/sau de cocs metalurgic, a prelucrării țițeiului sulfuros, desulfurarea benzinei, a țițeiului parafinos și neparafinos, a distilării țițeiului în vederea producerii păcurii și a uleiurilor, respectiv în localitățile Baia Mare, Călărași, Copșa Mică, Drobeta-Turnu Severin, Slatina, Târgu Mureș, Târnăveni, Turnu Măgurele, precum și în localitățile Aninoasa, Baia de Criș, Băița, Brad, Călan, Certej, Criscior, Deva, Ghelari, Hunedoara, Lupeni, Orăștie, Petrila, Petroșani, Șoimuș, Teliuc, Uricani, Vețel, Vulcan din județul Hunedoara, localitățile Abrud, Baia de Arieș, Lupșa, Roșia Montană și Zlatna din județul Alba, localitatea Băița din județul Bihor, localitățile Bacău și Onești din județul Bacău, localitățile Crizbav, Victoria și Făgăraș din județul Brașov, localitățile Anina, Armeniș, Ciudanovița, Moldova Nouă, Oțelu Roșu și Reșița din județul Caraș-Severin, localitățile Aghireșu, Câmpia Turzii, Căpușu Mare, Dej, Iara și Turda din județul Cluj, localitatea Năvodari din județul Constanța, localitatea Baraolt din județul Covasna, localitatea Galați din județul Galați, localitățile Brănești, Bâlteni, Bustuchin, Câlnic, Drăgotești, Fărcășești, Ionești, Mătăsari, Motru, Negomir, Plopșoru, Prigoria, Roșia de Amaradia, Rovinari, Urdari și Turceni din județul Gorj, localitățile Ciulnița și Slobozia din județul Ialomița, localitățile Brazi și Ploiești din județul Prahova, localitățile Broșteni, Crucea, Iacobeni, Ostra, Stulpicani și Vatra Dornei din județul Suceava, localitățile Fârdea, Margina, Nădrag și Tomești din județul Timiș, localitatea Mina Altân Tepe din județul Tulcea, localitățile Berbești și Râmnicu Vâlcea din județul Vâlcea, pe o rază de 8 km în jurul acestor localități, beneficiază de reducerea vârstei standard de pensionare cu 2 ani fără penalizarea prevăzută la alin. (4).”

www.lege5.roRapid actualizată, platforma legislativă Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, mai ales în contexul decretării stării de urgență pe teritoriul României.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here