Ieri a fost publicată în Monitorul Oficial Legea nr. 87/2018 prin care se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subţire şi foarte subţire cu mâner, de la 1 ianuarie 2019. Operatorii economici care nu respectă această măsură vor risca amenzi cuprinse între 15.000 şi 25.000 lei. Actul normativ este în vigoare din această vineri.

Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje a fost adoptată de Guvern încă din luna octombrie a anului trecut, însă pentru ca reglementările introduse să se aplice, acesta trebuia să îşi încheie parcursul legislativ, trecând prin Camera Deputaţilor, aşteptând promulgarea prin decret prezidenţial şi publicarea în Monitorul Oficial.

De când se aplică interdicţia şi ce amenzi riscă cei care nu o respectă?

Măsura urmează să se aplice etapizat, după cum urmează:

  • de la 1 iulie 2018 – se interzice introducerea pe piața națională a pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner;
  • de la 1 ianuarie 2019 – se interzice comercializarea pungilor de transport din plastic subțire și foarte subțire cu mâner.

ATENŢIE! Interdicția vizează exclusiv pungile de transport din plastic cu mâner, nu și cele fără mâner.

Potrivit iniţiativei legislative, nerespectarea acestor noi reguli se sancţionează cu amendă de la 15.000 lei la 25.000 lei.

Măsurile adoptate transpun prevederile Directivei 2015/720/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 29 aprilie 2015 de modificare a Directivei 94/62/CE în ceea ce privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire.

Alte reglementări

Potrivit actului normativ, autoritatea publică centrală pentru protecția mediului, prin unitățile subordonate, precum și autoritățile executive ale unităților administrativ-teritoriale promovează campanii de informare și educare a publicului și a operatorilor economici privind:

  • sistemele de returnare, colectare și valorificare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje care le sunt disponibile;
  • contribuția lor la refolosirea, valorificarea și reciclarea ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje;
  • sensul marcajelor de pe ambalajele existente pe piață;
  • elementele corespunzătoare ale planurilor de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje;
  • impactul dăunător asupra mediului al consumului excesiv de pungi de transport din plastic subțire.

Ai nevoie de Legea nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here