15 Octombrie, 2018

OFICIAL: De la 1 aprilie 2018, noul plafon de TVA este de 300.000 lei

Legea nr. 72/2018, publicată în Monitorul Oficial nr. 260/2018, are ca și reglementare principală majorarea plafonului de scutire de TVA, la suma de 300.000 lei anual. Actul normativ aduce măsuri tranzitorii și reglementează și alte câteva situații fiscale din sfera cesiunilor de creanțe și a abonamentelor medicale pentru persoanele fizice.

Începând cu data de 1 aprilie 2018, plafonul pentru scutirea de TVA este de 300.000 lei (88.500 euro la cursul de schimb de la data aderării României la Comunitatea Europeană).

Persoanele impozabile înființate anterior anului 2018 vor solicita înregistrarea în scopuri de TVA în următoarele situații:

  • dacă depășesc plafonul cifrei de afaceri de 220.000 lei în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2018;
  • dacă depășesc plafonul cifrei de afaceri de 300.000 lei până la data de 31 decembrie 2018.

Persoanele impozabile înființate în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2018, se vor înregistra în scopuri de TVA dacă depășesc plafonul cifrei de afaceri de 220.000 lei până la data de 31 martie 2018.

Dacă nu depășesc acest plafon până la această dată, vor solicita înregistrarea în scopuri de TVA ulterior, la atingerea plafonului de 300.000 lei, plafon anual până la data de 31 decembrie 2018.

Persoanele înregistrate deja în scopuri de TVA pot solicita anularea înregistrării în scopuri de TVA dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

  • nu au depășit plafonul de scutire de 220.000 lei în anul 2017;
  • nu depășesc în anul 2018 plafonul cifrei de afaceri de 300.000 lei.

Solicitarea anulării înregistrării în scopuri de TVA se face prin depunerea formularului 010 până pe data de 10 a lunii următoare perioadei fiscale.

Aceste persoane își păstrează calitatea de plătitor de TVA până la emiterea deciziei de anulare a înregistrării în scopuri de TVA și vor depune ultimul decont de TVA până pe data de 25 a lunii următoare celei în care s-a emis decizia de anulare.

În ultimul decont de TVA, trebuie să se efectueze ajustările de TVA aplicabile în materie (stocuri, bunuri de capital, servicii neconsumate). 

Alte prevederi fiscale:

• În cazul cesiunilor de creanță, când aceasta se realizează în pierdere, cheltuiala cu pierderea este deductibilă la calculul impozitului pe profit în procent de 30%. Acest procent se calculează la diferența dintre prețul de vânzare al creanței și costul de achiziție. Anterior, cheltuiala era deductibilă în procent de 30% din valoarea nominală a creanței cesionate.

• Pentru persoanele ce desfășoară activități independente ce determină impozitul pe venit în sistem real, se permite deducerea la calculul impozitului pe venit a abonamentelor medicale pe lângă primele de asigurare voluntară de sănătate, într-un plafon de 400 euro anual de persoană. Practic, se uniformizează procedura similar ca și pentru salariați.

• Se păstrează în continuare pentru salariați, scutirea de impozit pe venit și pentru asigurări sociale pentru primele de asigurare de sănătate privată și/sau abonamente medicale, în plafonul anual de 400 euro pentru fiecare persoană, atât în situația în care prima este suportată de angajator, cât și în situația în care salariatul suportă aceste prime. Temeiul normativ este ușor reformulat în sensul că se elimină obligativitatea ca aceste prime sau abonamente medicale să fie reglementate de Legea nr. 95/2006 privind sănătatea. Practic, fiecare va decide ce tip de primă de sănătate sau de abonament medical are nevoie.

Ai nevoie de Codul fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Adrian Benţa

Adrian Benta este membru al Camerei Consultanților Fiscali (2007), auditor financiar stagiar, membru CAFR (2010). Are o experienţă de peste 13 ani în conducerea contabilităţii şi fiscalitatea societăţii comerciale şi conduce un cabinet propriu de consultanţă fiscală. Contact: adrian@bentaconsult.ro.

Comentarii

  • Răspunde
    iunie 12 2018

    Oare cate persoane juridice solicita lunar anularea inregistrarii in scopuri de TVA?

  • Răspunde
    iunie 17 2018

    Buna ziua! in cazul in care o sa fac un import din UE sau tarile care nu sunt in comunitate – nu trebuie sa solicit inregestrarea TVA?
    va multumesc
    Svetlana

Scrie un comentariu