Ordonanţa de urgenţă nr. 143/2021 pentru modificarea şi completarea Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, precum şi pentru modificarea unor acte normative este în vigoare de la 31 decembrie 2021. 

Potrivit Ordonanţei, clienţii casnici au dreptul să primească informaţii adecvate cu privire la alternativele de întrerupere a livrărilor de energie electrică cu suficient timp înainte de data prevăzută a întreruperii. Aceste măsuri alternative pot să privească surse de sprijin pentru evitarea întreruperii, sisteme de plată anticipată, audituri energetice, servicii de consultanţă în domeniul energiei, planuri alternative de plată, consiliere pentru gestionarea datoriilor sau moratorii privind întreruperea şi nu constituie un cost suplimentar pentru clienţii care se confruntă cu riscul întreruperii.

Clienţii casnici, întreprinderile mici şi microîntreprinderile au dreptul să schimbe furnizorul de energie electrică sau participantul la piaţă implicat în agregare, fără niciun comision de schimbare.

Furnizorii de energie electrică sau participanţii la piaţă implicaţi în agregare pot percepe clienţilor finali comisioane pentru încetarea contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate pe o durată determinată şi cu preţuri fixe, în cazul rezilierii lor anticipate de către clientul final.

Comisioanele de încetare trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:

a)să fie comunicate în mod clar clientului înainte de încheierea contractului;

b)să fie prevăzute în contractul de furnizare pe care clientul l-a semnat;

c)să fie proporţionale şi să nu depăşească suma pierderilor economice directe cauzate de client furnizorului sau participantului la piaţă implicat în agregare prin rezilierea contractului, inclusiv costurile oricărei investiţii sau pachete de servicii deja furnizate clientului în temeiul contractului respectiv. Sarcina probei privind pierderile economice directe revine furnizorului sau participantului la piaţă implicat în agregare, iar respectarea de către furnizori sau participanţii la piaţă implicaţi în agregare a principiilor de stabilire a comisioanelor prevăzute prin prezentul alineat este monitorizată de ANRE.

Operatorul de distribuţie are obligaţia să asigure, în limita planurilor anuale de investiţii, finanţarea şi realizarea lucrărilor de modernizare/extindere a reţelei electrice de distribuţie în vederea racordării tuturor solicitanţilor aflaţi în perimetrul concesionat, în condiţii de eficienţă economică. Operatorii de distribuţie întocmesc planurile anuale de investiţii luând în considerare şi solicitările UAT privind planurile de dezvoltare regională sau locală şi de urbanism.

Solicitanţii pot asigura finanţarea lucrărilor de extindere a reţelei electrice de distribuţie, urmând ca, la finalizarea lucrărilor, operatorul de distribuţie să returneze suma cuvenită, într-o perioadă de timp stabilită, conform reglementărilor ANRE.

Pentru cererile de racordare şi branşare ale solicitanţilor, operatorul de distribuţie are obligaţia ca, în conformitate cu reglementările ANRE, să elibereze solicitantului un aviz tehnic de racordare cuprinzând soluţia tehnică de racordare. Solicitantul are dreptul de a alege liber orice operator economic autorizat de către ANRE pentru proiectarea şi execuţia racordării şi/sau branşamentului. Pentru asigurarea calităţii lucrărilor de execuţie şi punerea în funcţiune a racordului/branşamentului, solicitantul sau operatorul economic desemnat de solicitant pentru proiectare/execuţie are obligaţia încheierii unui contract de racordare cu operatorul de distribuţie. Punerea în funcţiune a racordului/branşamentului şi montarea aparatelor/echipamentelor de măsură se va realiza în termenele şi condiţiile prevăzute de reglementările ANRE.

În cazul clienţilor casnici care se racordează reţeaua de joasă operatorul de distribuţie va rambursa solicitantului contravaloarea efectivă a lucrărilor de proiectare şi execuţie a branşamentului, până la o valoare medie a unui branşament, stabilită conform unei metodologii aprobate de ANRE. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în proprietatea operatorului de distribuţie de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul prezentei legi, la valoarea rambursată clientului casnic. Aceste active sunt recunoscute de către ANRE ca parte din baza de active reglementate în cazul în care data rambursării integrale coincide cu data punerii în funcţiune a instalaţiei de racordare. În valoarea medie a branşamentului nu se includ costurile cu refacerea infrastructurii edilitare.

În cazul clienţilor noncasnici, contravaloarea lucrărilor de racordare, inclusiv a celor de proiectare a racordului/branşamentului,  se suportă integral de către aceştia. Activele rezultate ca urmare a lucrărilor de racordare intră în patrimoniul operatorului de distribuţie de la momentul punerii în funcţiune, prin efectul prezentei legi, fără a fi recunoscute de ANRE ca parte din baza activelor reglementate.”

www.lege5.roRapid actualizată, platforma Indaco Lege5 este instrumentul ideal pentru urmărirea modificărilor legislative, consultarea doctrinei sau informații despre companii. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here