Dreptul salariaților la concediul de odihnă plătit de minimum 20 de zile lucrătoare într-un an, prevăzut de Codul muncii, este însoțit de obligativitatea efectuării lui în natură. Codul muncii prevede, la articolul 149, că salariatul este obligat să efectueze în natură concediul de odihnă în perioada în care a fost programat, cu excepţia situaţiilor expres prevăzute de lege sau atunci când, din motive obiective, concediul nu poate fi efectuat.
Angajatul nu poate renunța la acest concediu. Dreptul la concediu este absolut obligatoriu, de aceea acesta nu poate face obiectul vreunei cesiuni sau renunțări, iar durata sa nu poate fi redusă sub limită.
Salariatul poate, din motive justificate, să efectueze concediul într-o perioadă de 18 luni începând cu anul următor celui în care s-a născut dreptul la concediu de odihnă anual, potrivit articolului 146.
Durata efectivă a concediului de muncă se stabilește de fiecare angajator în parte și este specificată în contractual individual de muncă, cu respectarea legii și a contractelor colective de muncă aplicabile, conform articolului 145 din Codul Muncii,
La contractul individual de muncă încheiat cu o fracțiune de normă, salariatul beneficiază de toate drepturile angajaților cu normă întreagă, singurele excepții fiind cele cu privire la salariu, acordat proproțional cu timpul efectiv lucrat și stagiul de cotizare în sistemul de asigurări de șomaj. Deci un salariat cu contract cu timp parțial are același drept la minimum 20 de zile lucrătoare de concediu de odihnă anual.
Concediu medical survenit în timpul concediului de odihnă
Sărbătorile legale în care nu se lucrează, precum și zilele libere plătite prevăzute în contractul colectiv de muncă sunt independente de concediul de odihnă.
Se consideră perioade de activitate prestată:
- perioadele de incapacitate temporară de muncă;
- perioadele aferente concediului de maternitate;
- concediul de risc maternal;
- concediul pentru îngrijirea copilului bolnav.
În cazul în care una din situațiile de mai sus survine în timpul efectuării concediului de odihnă anual, acesta se întrerupe, urmând ca salariatul să efectueze restul zilelor de concediu după ce a încetat situația de incapacitate temporară de muncă, de maternitate, de risc maternal ori cea de îngrijire a copilului bolnav. Când nu este posibil efectuarea în continuare a concediului de odihnă, zilele neefectuate vor fi reprogramate.
Durata obligatorie a concediului
O altă prevedere a Codului muncii în legatură cu obligativitatea efectuării în natură a concediului de odihnă este stipulat la articolul 148, alineatul 5: “În cazul în care programarea concediilor se face fracționat, angajatorul este obligat să stabilească programarea astfel încât fiecare salariat să efectueze într-un an calendaristic cel puțin 10 zile lucrătoare de concediu neîntrerupt.”
Angajatorul este obligat, totodată, să ofere zile de concediu suplimentar. De această suplimentare beneficiază salariații care lucrează în condiții grele, periculoase sau vătămătoare, nevăzătorii, alte persoane cu handicap și tinerii în vârstă de până la 18 ani. Acest concediu suplimentar este de cel puțin 3 zile lucrătoare, conform articolului 147 din Codul muncii. Numărul de zile de concediu suplimentar este stabilit prin contract colectiv de muncă.
Prin urmare, concediul de odihnă efectuat în natură este obligatoriu, atât din punctul de vedere al angajatului, pentru că acesta nu poate renunța la acest privilegiu, cât și din punctul de vedere al angajatorului, acesta din urmă fiind obligat să acorde angajatului cel puțin 20 de zile de concediu plătit pe an.
Ai nevoie de Codul muncii? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!
