Obligaţii exclusiv ale angajatorului (II). Contribuţia pentru accidente de muncă şi boli profesionale şi garantarea creanţelor salariale

Legile care reglementează contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale sunt:

• Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

• H.G. nr. 225/2013 pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 144/2008;

• Hotărârea nr. 144/2008 privind aprobarea Normelor metodologice de calcul al contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

Anexa nr. 1 la normele metodologice din H.G. 225/2013 menţionează încadrarea sectoarelor de activitate din economia naţională în clase de risc, pe baza indicilor de frecvenţă şi a datelor din anii 2009, 2010, 2011, anexă care poate fi consultată AICI.

Aşadar, această modificare intrată în vigoare din data de 1 iunie 2013, prin HG 225/2013, modifică perioada de referinţă pentru stabilirea contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorată de angajator bugetului asigurărilor sociale de stat de la 2006 la 2009-2011.

Încadrarea sectoarelor de activitate în clase de risc determină tariful de risc, care reprezintă procentul aplicat asupra bazei lunare de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale.

În funcţie de domeniul de activitate al fiecărei companii, domeniu stabilit de Ordinul Preşedintelui Institutului Naţional de Statistică nr. 337/2007 privind clasificarea activităţilor din economie naţional – cod CAEN, HG 225/2013 prin intermediul anexei nr. 1, se stabileşte tariful de risc. Tariful de risc stabilit este acelaşi în fiecare lună.

Formula de calcul a contribuţiei de asigurare pentru accidente de muncă şi boli profesionale, conform art. 7 din HG nr. 144/2008 este: C = TR x BC / 100, unde:

TR – tariful de risc aferent sectorului de activitate din care face parte angajatorul;

BC – baza lunară de calcul corespunzătoare lunii anterioare perioadei de plată a contribuţiei.

Tariful de risc, respectiv cota de contribuţie, are valoarea cuprinsă între 0,15 şi 0,85%, aplicată asupra bazei lunare de calcul, respectiv asupra sumei veniturilor brute realizate lunar, conform conform art. 5, alin. 2) din Hotărârea 144/2008.

Având în vedere faptul că această contribuţie, ca şi valoare procentuală, este subunitară, suma efectivă de plată este mica, comparativ cu restul contribuţiilor angajatorului.

3. Garantarea creanţelor salariale

Legile care reglementează contribuţia privind garantarea creanţelor salariale sunt:

• Legea nr. 571/2003 – Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare;

• Legea nr. 200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale.

Cota de contribuţie este stabilită conform art. 7, pct. d) din Legea 200/2006 şi este 0,25%. În baza aceluiaşi articol, “angajatorii au obligaţia de a plăti lunar o contribuţie la Fondul de garantare în cota prevăzută de lege, aplicată asupra veniturilor care constituie, potrivit legii, baza de calcul al acestei contribuţii, realizate de salariaţii încadraţi cu contract individual de muncă, potrivit legii, inclusiv de salariaţii care cumulează pensia cu salariul, în condiţiile legii.”

Motivul constituirii acestui fond, conform art. 2 din Legea 200/2006, este acela că „se asigură plata creanţelor salariale ce rezultă din contractele individuale de muncă şi din contractele colective de muncă încheiate de salariaţi cu angajatorii împotriva cărora au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti definitive de deschidere a procedurii insolvenţei şi faţă de care a fost dispusă măsura ridicării totale sau parţiale a dreptului de administrare, denumiţi în continuare angajatori în stare de insolvenţă.“

Baza de calcul pentru această contribuţie este aceeaşi cu baza de calcul pentru contribuţia la şomaj, la care se adaugă şi veniturile brute obţinute de către salariaţii pensionari, iar, în conformitate cu prevederile art. 14, alin. 1) din mai sus mentionata lege, „suma totală a creanţelor salariale suportate din Fondul de garantare nu poate depăşi cuantumul a trei salarii medii brute pe economie (salariu mediu de economie valabil în luna în care s-a deschis procedura insolvenţei) pentru fiecare salariat“.

Realizând această recapitulare în ceea ce priveşte obligaţiile angajatorului şi ale angajatului doresc să vin în sprijinul inspectorului/specialistului de resurse umane pentru care orice informaţie la îndemână înseamnă timp salvat şi scop atins.