Mai jos vedeţi ce controverse au apărut legat de o prevedere din Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante.

Legea nr. 72/2013 se aplică creanţelor certe, lichide şi exigibile, constând în obligaţii de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract încheiat între profesionişti sau între aceştia şi o autoritate contractantă, contractul având ca obiect furnizarea de bunuri sau prestarea de servicii, inclusiv proiectarea şi execuţia lucrărilor publice, a clădirilor şi a lucrărilor de construcţii civile.

Nu sunt incluse în sfera de aplicare a acestei legi creanţele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvenţă şi creanţele ce fac obiectul unui mandat ad-hoc, concordat preventiv ori al unei înţelegeri încheiate ca urmare a unei negocieri extrajudiciare de restructurare a datoriilor unei societăţi, după cum nu se include nici contractele încheiate între profesionişti şi consumatori.

Legea conţine prevederi referitoare la determinarea dobânzii, dobânda legală penalizatoare, termenul contractual de plată, atât la contractele dintre profesionişti, cât şi la contractele între profesionişti şi autorităţi contractante.

Există, însă, un aspect care a generat discuţii, urmate de o critică de neconstituţionalitate acceptată de CCR.

Clauzele contractuale

Art. 21 din Legea nr. 72/2013 – Dispoziţii finale şi tranzitorii – prevede că “Dispoziţiile prezentei legi, cu excepţia prevederilor art. 15, nu sunt aplicabile obligaţiilor de plată a unor sume de bani rezultând din contracte încheiate între profesionişti şi între aceştia şi autorităţi contractante înainte de data intrării în vigoare a prezentei legi.

Articolul 15 – Sancţiuni, la care se face trimitere dispune: (1) Clauzele abuzive sunt lovite de nulitate absolută.

Cu alte cuvinte, nu intră sub regimul Legii nr. 72/2013 ceea ce s-a petrecut înainte de intrarea în vigoare a legii, dar sunt lovite de nulitate absolută clauzele abuzive, chiar dacă privesc contracte anterioare.

Sintagma “cu excepţia prevederilor art. 15” a declanşat critica de neconstituţionalitate, admisă de Curtea Constituţională. Completul CCR a constatat că, de fapt, în procesul de elaborare a legii, a avut loc o necorelare de numerotare a articolelor, astfel că trimiterea trebuia să privească alt aspect, care se regăseşte în art. 16 şi care prevede: “Dacă debitorul întârzie în efectuarea plăţii, creditorul poate obţine un titlu executoriu prin procedura ordonanţei de plată, prevăzută de dispoziţiile art. 999-1010 din Codul de procedură civilă.

Faţă de forma finală a legii, asupra căreia a trebuit să se pronunţe, Curtea a constatat că, pentru a respecta principiul constituţional al neretroactivităţii legii civile, contractele încheiate înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 72/2013 trebuie să fie excluse din sfera de aplicare a acesteia, în ceea ce priveşte sancţiunea nulităţii absolute. În consecinţă, Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că sintagma “cu excepţia prevederilor art. 15” cuprinsă în dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 72/2013 încalcă principiului neretroactivităţii legii prevăzut de art. 15 alin. (2) din Constituţie.

Decizia CCR nr. 745/2015 a fost publicată în Monitorul oficial nr. 937/2015.

Precizări şi confirmări ulterioare apariţiei legii

Aşa după cum constată CCR, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 72/2013, a fost adoptată Ordonanţa Guvernului nr. 29/2013 privind reglementarea unor măsuri bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 550/2013, aprobată cu modificări prin Legea nr. 168/2014. La art. 19, ordonanţa prevede:

“(1) Obligaţiile de plată a unor sume de bani rezultând din contractele prevăzute la art. 21 din Legea nr. 72/2013 […] au regimul stabilit potrivit clauzelor contractuale şi dispoziţiilor legale în vigoare la data încheierii sau, după caz, modificării acestora.

(2) Dacă debitorul întârzie în efectuarea plăţii, creditorul poate obţine un titlu executoriu prin procedura ordonanţei de plată, prevăzută de dispoziţiile art. 1.013-1.024 din cadrul titlului IX din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Din Nota de fundamentare a Ordonanţei Guvernului nr. 29/2013, precum şi din Expunerea de motive care a însoţit proiectul Legii de aprobare a Ordonanţei Guvernului nr. 29/2013 rezultă că legiuitorul a considerat că este necesar să se prevadă că “dispoziţiile normei de transpunere nu sunt incidente contractelor anterioare, singurele prevederi aplicabile imediat fiind cele referitoare la obţinerea unui titlu executoriu prin procedura ordonanţei de plată, prevăzută de dispoziţiile art. 1.013-1.024 din cadrul titlului IX al Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă.

Dincolo de intenţia clară a Executivului, prin faptul că, formal, legea nu a fost corectată, Completul Curţii Constituţionale a considerat corect să se pronunţe, prin constatarea neconstituţionalităţii sintagmei privitoare la clauzele abuzive, în condiţiile legii în cauză.

Ai nevoie de Legea nr. 72/2013 privind măsurile pentru combaterea întârzierii în executarea obligaţiilor de plată? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here