6 Decembrie, 2019

Obligația inculpatului de a nu conduce anumite vehicule în cadrul controlului judiciar

Potrivit unui comunicat de presă de pe site-ul instanței supreme (www.scj.ro), de dată relativ recentă, adică la data de 29.10.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a luat o decizie privind  dezlegarea unei chestiuni de drept  în materie penală, decizie pe care o considerăm de interes pentru cititorii noștri.

Astfel, prin  Decizia nr. 18/ 29.10.2019 în dosarul nr. x/2019 Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Suceava – Secția penală şi pentru cauze penale cu minori în dosarul nr. x/2017, prin care s-a solicitat pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea chestiunii de drept:Dacă obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce şi întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal” și stabilește că:

- Obligaţia inculpatului de a nu conduce vehicule anume stabilite, impusă de organul judiciar pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, nu constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar încălcarea acesteia nu întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

Menționăm că, după redactarea considerentelor şi semnarea deciziei mai sus menționate, Decizia ÎCCJ nr. 18/29.10.2019  va fi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Potrivit art.  477 alin. (3) din Codul de procedură penală, dezlegarea dată chestiunilor de drept este obligatorie pentru instanţa care a solicitat dezlegarea de la data pronunţării deciziei, iar pentru celelalte instanţe, de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României, Partea I. 

Care este conținutul textelor legale menționate de instanța supremă în Decizia nr. 18/29.10.2019?

Art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penalăOrganul judiciar care a dispus măsura poate impune inculpatului ca, pe timpul controlului judiciar, să respecte una sau mai multe dintre următoarele obligații: (…)  să nu conducă vehicule anume stabilite de organul judiciar (…).

Art. 335 alin. (2) din Codul penal: Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

Ce trebuie să înțeleagă cititorul din decizia instanței supreme mai sus amintită?

Prin Decizia nr. 18/29.10.2019 instanța supremă a statuat că, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană  care are obligaţia -în calitate de inculpat- de a nu conduce vehicule anume stabilite, obligaţie impusă de organul judiciar  pe timpul măsurii preventive a controlului judiciar conform art. 215 alin. (2) lit. i) din Codul de procedură penală, NU constituie o suspendare a exercitării dreptului de a conduce, iar încălcarea acesteia NU întruneşte elementele de tipicitate ale infracţiunii prevăzute de art. 335 alin. (2) din Codul penal.

Ai nevoie de Codul de procedură penală?  Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!
Ai nevoie de Codul penal? Poți cumpăra actul la zi, în format PDF şi MOBI, de AICI!

comentarii

Despre autor  ⁄ Mădălina Moceanu

Mădălina Moceanu este specialist cu o experienţă de peste 15 ani în domeniul dreptului, ea colaborând atât cu societăţi din mediul privat, cât şi cu societăţi din mediul public. Totodată, este autoarea/coautoarea a zece cărţi de specialitate în domeniul dreptului. Contact: madalinamoceanu@yahoo.com

Fara comentarii

Scrie un comentariu