Material de mai jos priveşte obligaţiile privind TVA ale agentului imobiliar care îşi stinge datoria prin darea în plată a imobilului. La întrebările preliminare adresate Curţii de Justiţie a UE de o instanţă poloneză*) au fost formulate concluziile avocatului general, din care reţinem observaţii pe marginea dreptului comunitar şi propunerea înaintată Curţii. 

Avocatul general sintetizează, în introducere, problemele la care se aşteaptă răspuns:

 Darea în plată a unor bunuri în scopul plăţii unor datorii fiscale este o operaţiune supusă TVA-ului atunci când debitorul fiscal este în acelaşi timp persoana impozabilă în sensul legislaţiei privind TVA‑ul? Acesta este întrebarea la care nu s‑a răspuns până în prezent şi care face obiectul prezentei cereri de decizie preliminară.

 În procedura principală, o societate a făcut uz de posibilitatea prevăzută de legislaţia de procedură fiscală din Polonia de a‑şi plăti obligaţiile fiscale restante prin transferul către stat al dreptului de proprietate asupra unui teren. Or, această societate desfăşura printre altele o activitate de agenţie imobiliară.

 Astfel, întrebarea dacă achitarea obligaţiilor fiscale poate fi impozitată din nou este interesantă. Chiar şi din perspectiva naturii indirecte a taxei pe valoarea adăugată, în cazul căreia sarcina fiscală trebuie să fie transferată asupra beneficiarului, în speţă asupra statului, ideea că operaţiunea trebuie supusă TVA-ului pare ciudată. 

Ce prevede Directiva TVA?

Cadrul juridic relevant în speţă îl reprezintă articolul 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva 112/2006 privind sistemul comun al taxei pe valoarea adăugată – „livrarea de bunuri efectuate cu titlu oneros pe teritoriul unui stat membru de către o persoană impozabilă care acţionează ca atare”.

Articolul 9 alineatul (1) din Directiva TVA defineşte noţiunea „persoană impozabilă” după cum urmează:

„«Persoană impozabilă» înseamnă orice persoană care, în mod independent, desfăşoară în orice loc orice activitate economică, indiferent de scopul sau rezultatele activităţii respective.

Orice activitate a producătorilor, comercianţilor sau persoanelor care prestează servicii, inclusiv activităţile miniere şi agricole şi activităţile prestate în cadrul profesiunilor liberale, este considerată «activitate economică». Exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obţinerii de venituri cu caracter de continuitate este de asemenea considerată activitate economică.”

Articolul 16 alineatul (1) din Directiva TVA prevede că:

„Utilizarea de către o persoană impozabilă a bunurilor care fac parte din activele activităţii sale economice în interes propriu sau în interesul personalului său, transferul lor gratuit sau, mai general, utilizarea lor în alte scopuri decât cele legate de desfăşurarea activității economice sunt considerate livrări cu titlu oneros, atunci când taxa aferentă bunurilor respective sau părţilor componente ale bunurilor respective a fost dedusă total sau parţial.” 

Concluziile avocatului general

În analiza efectuată, avocatul general observă, între altele, că, deşi plata în natură a obligaţiilor fiscale nu este o activitate economică, odată cu darea lor în plată, bunurile sunt retrase din întreprindere în alte scopuri decât cele legate de desfăşurarea activităţii economice. Astfel, prin aplicarea articolului 16 din Directiva TVA, se corectează deducerea TVA‑ului în amonte şi se împiedică astfel neimpozitarea unui consum final. În consecinţă, persoana impozabilă în scopuri de TVA este tratată ca o persoană privată care predă statului un bun în scopul plăţii unor datorii fiscale. Astfel, în concluzie, se garantează egalitatea de tratament a tuturor debitorilor fiscali, indiferent dacă aceştia sunt în acelaşi timp (mai mult sau mai puţn întâmplător) persoane impozabile în scopuri de TVA.

În concluziile sale, avocatul general apreciază că darea în plată a unui bun din patrimoniul persoanei impozabile în scopul plăţii datoriei sale fiscale nu este o activitate economică în cadrul căreia persoana impozabilă acţionează „ca atare”, în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva TVA. Această concluzie este valabilă şi atunci când această persoană predă un bun pe care, în mod normal, l‑ar tranzacţiona în cadrul activităţii întreprinderii sale. Astfel, operaţiunea în discuţie nu este supusă TVA-ului în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (a).

Se propune, prin urmare, Curţii să răspundă la întrebarea preliminară adresată de Curtea Administrativă Supremă după cum urmează:

„Transferul dreptului de proprietate asupra unui teren de către o persoană impozabilă în scopuri de TVA către creditorul fiscal, care conduce la stingerea unei datorii fiscale prin efectul legii, nu este o operaţiune impozabilă în sensul articolului 2 alineatul (1) litera (a) din Directiva TVA. Procedând astfel, persoana impozabilă nu acţionează ca atare. Cu toate acestea, în temeiul articolului 16 din Directiva TVA, trebuie să se rectifice orice deducere a TVA‑ului în amonte referitoare la bunul predat

Condiţia necesară este ca numai debitorul fiscal să aibă posibilitatea de plată în natură a obligaţiilor fiscale iar această dare în plată să se realizeze numai prin contractul de drept public prevăzut. Astfel, părţile nu pot influenţa «preţul de vânzare». Acesta trebuie să fi determinat mai degrabă pe baza unor criterii de apreciere obiective, a căror examinare revine instanţei de trimitere.” 

*) Concluziile avocatului general Juliane Kokott prezentate la 16 februarie 2017 în Cauza C‑36/16 Minister Finansów împotriva Posnania Investment SA – cerere de decizie preliminară formulată de Curtea Administrativă Supremă din Polonia

Ai nevoie de Directiva nr. 112/2006 privind sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF sau MOBI, de AICI!

comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here