O temă mai degrabă exotică în peisajul autohton, până nu demult, construcţia suprastatală menită să asigure o mai bună coordonare a sistemului bancar european este privită cu interes sporit pe plan local.
Ceea ce este şi normal, din cel puţin două motive: prezenţa masivă a capitalului străin în peisajul bancar autohton şi dorinţa autorităţilor noastre ca România să fie parte a Uniunii Bancare.
Opiniile exprimate în cadrul conferinţei au fost, unele, în favoarea proiectului, iar altele – împotriva sa.
În timp ce reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), ai Guvernului şi ai băncilor au susţinut aderarea la uniune, mediul de afaceri şi-a exprimat rezerve cu privire la cât de eficientă se va dovedi aceasta în rezolvarea problemelor care au dus Europa din criză în criză.
1. Evoluţia financiară a Planetei
Graficul dezvăluie cum creşterea datoriilor Planetei este mai accentuată decât creşterea Produsului Intern Brut Global.
Planeta trăieşte pe datorie.
Trăim pe credit.
Dar, contractarea creditului este rezonabilă, doar atunci când acesta prilejuieşte creşterea valorii producţiei, în asemenea măsură, încât să permită rambursarea principalului, a dobânzilor şi să ofere şi profit.
Planeta nu se comportă rezonabil.
Pentru oricare auditor, această divergenţă grafică este o dovadă certă a falimentului unităţii economice analizate.
Terra se află în faliment.
Ca să amâne recunoaşterea falimentului sistemului financiar planetar, autorităţile de pretutindeni rostogolesc datoria şi adoptă măsuri de represiune financiară.
Desigur, rostogolirea datoriei este toxică, pentru că are darul să-i crească valoarea.
Iar represiunea financiară este la fel de toxică, provocând descreşterea disponibilităţilor băneşti pentru rambursarea datoriilor.
2. Represiunea financiară
Noţiunea de „represiune financiară” a fost introdusă, în 1973, de doi economişti de la Stanford (Edward Shaw şi Ronald McKinnon), înţelegând prin ea măsurile pe care guvernele le adoptă pentru reducerea datoriilor statului.
Caracteristică regimului de represiune financiară este reducerea dobânzilor la obligaţiunile de stat, concomitent cu reducerea dobânzilor bancare şi cu înălţarea inflaţiei, ca expresie a creşterii preţurilor de consum.
Graficul acestor trei indicatori confirma că, începând din anul 2008, în Europa a fost înstăpânit regimul de represiune financiară.
O altă caracteristică a represiunii financiare este că sistemul bancar renunţă la creditarea economiei, statul devenind clientul său prioritar, ceea ce în Uniunea Europeană a devenit, deja, o obişnuinţă, legăturile dintre cele două părţi consolidându-se toxic, cu prilejul amplelor operaţiuni de bail-out, adoptate pe model american.
În opinia mea, noţiunea de „represiune financiară” ar trebui completată cu măsurile de „bail-out” şi „bail-in”, prima reprezentând o manevră imorală de spoliere a populaţiei, în favoarea menţinerii sistemului bancar – sprijinitor al statelor; iar cea de-a doua, o spoliere descurajantă pentru economisire, dar, mai ales, pentru mediul de afaceri.
De altfel, fluxul de capital care migrează din sistemul bancar european, în bănci din afara jurisdicţiei europene, se pare că a antrenat, deja, remarcabile retrageri băneşti chiar şi din sistemul nostru bancar – este vorba despre acele conturi de peste limita garantată de 100 000 de euro.
Tot aşa, ideea avansată în februarie, de Deutsche Bank, să fie aplicată o taxă pe avere – dar nu şi în Germania – face parte din noţiunea de „represiune financiară”, după cum şi interesul manifestat de Comisia Europeană pentru utilizarea economiilor celor 500 de milioane de cetăţeni europeni, la impulsionarea investiţiilor.
Sunt convins că ne aflăm în plin regim de represiune financiară.
3. Va curma represiunea financiară Uniunea Bancară Europeană sau o va accentua?
Uniunea Bancară ar vrea să stabilească un regulator şi supraveghetor continental, central, transgresând frontierele; vrea să constituie un fond de intervenţie de ultimă instanţă, după ce vor fi fost aplicate măsurile de bail-in şi nu este clar dacă, în urma celui mai recent summit, ar mai vrea să constituie şi un fond comun de garantare, pentru întreg sistemul din Uniune.
Ceea ce poate fi sesizat de la prima ochire este că Uniunea Bancară Europeană reprezintă un efort de organizare.
El ar putea conferi mai multă stabilitate sistemului bancar continental, în vremuri normale.
Dar vremurile nu sunt normale şi acest lucru l-am făcut vizibil cu primul grafic – producţia nu ţine pasul cu datoria şi sunt sceptic că reorganizarea sistemului bancar putea conduce la modificarea tendinţelor celor două curbe divergente.
În schimb, la o a doua privire, ne dăm seama că sistemul Uniunii Bancare Europene prelungeşte distanţa de la care sunt adoptate deciziile asupra fiecărei bănci, sau standardizează deciziile, limitând discernământul băncilor centrale.
Sunt, din nou, sceptic că, dacă deraierile din piaţa bancară ale diferitelor state nu au putut fi prevenite de băncile centrale, cunoscătoare ale condiţiilor locale, atunci deraierile vor putea fi eliminate de la un centru continental, indiferent de construcţia piramidală şi algoritmii comuni, unici.
Ba chiar, cred că o astfel de concentrare a deciziei favorizează întărirea puterii regimului de represiune financiară.
4. Identitatea noastră naţională
Sincer, cred că aceasta este o conjunctură favorabilă să ne regăsim identitatea naţională, sentimentul că aparţinem unei naţiuni rezonabile.
Cred că nu trebuie să ne mai căutăm acest sentiment în temeiurile trecutului, nu în „brânză, barză, brad, moş”, nici în „Mioriţa”, în Mihai Viteazu sau Ştefan cel Mare – ci în temeiurile viitorului.
Cred că situaţia este o oportunitate pentru noi, cei care am ajuns să nu ne mai respectăm şi să scriem „De ce este România altfel?”
Cred că, într-adevăr, cu toţii vrem să fim parte a Uniunii Europene, cred că vrem cu toţii să putem călători fără oprelişti pe Continent; dar cred că nimeni nu vrea să plătească, pentru asta, cu confiscarea economiilor agonisite.
În definitiv, călătoria fără oprelişti este un drept natural.
El nu trebuie plătit.
Cred că trebuie să ne oprim, atunci când sesizăm că fraţii noştri europeni accelerează apropierea de un dezastru inevitabil.
Avem avantajul că suntem o naţiune care nu doar că a secularizat valorile creştine, ci chiar a rămas creştină prin propria credinţă.
Cred că ar fi chibzuit, din partea noastră, să cercetăm bazele creştine ale acestei civilizaţii a creditului şi să înţelegem de ce creştinismul scriptural o interzice.
Ar fi, cu adevărat, contribuţia noastră la familia europeană, ne-ar contura identitatea naţională viitoare.
Şi poate că ar soluţiona şi criza mondială, prefigurând un alt fel de civilizaţie.
Autor: Make, Preşedinte-Director General, Ziarul Bursa
Notă: Indaco Systems a fost partener media al conferinţei „Uniunea Bancară Europeană şi Noul Model Bancar” (organizată de ziarul Bursa în data de 27 martie 2014). Mai multe informaţii despre eveniment găsiţi pe site-ul Bursa.ro.
