Prin ordin al preşedintelului ANAF a fost aprobată o nouă procedură privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă.

Ordinul nr. 962/2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 233/30.03.2016, abrogă totodată Procedura anterioară dată prin OPANAF nr. 3.392/2011 cu modificările şi completările ulterioare.

Noua reglementare a fost dată ca urmare a intrării în vigoare a dispoziţiilor Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură fiscală, ceea ce a impus actualizarea unor elemente ale actelor administrativ-fiscale emise de organele fiscale în derulararea procedurii privind impunerea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor (temeiul de drept, termenul de depunere a contestaţiei), precum şi eliminarea din conţinutul procedurii de impunere a unor referiri la obligaţii pentru care s-a implinit termenul de prescripţie (impozitul minim).

Totodată, având în vedere faptul că în practică unele organe de inspecţie fiscală stabilesc diferenţe de obligaţii fiscale fără a lua în considerare sumele stabilite din oficiu de organele de administrare, cu consecinţa desființării deciziei de impunere din oficiu, se reglementează regimul deciziilor de impunere din oficiu pentru obligaţii care privesc perioade ce fac obiectul unei inspecţiei fiscale.

Ordinul aprobă atât Procedura privind stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă, precum şi modelul şi conţinutul următoarelor formulare:

  • Referat privind impunerea din oficiu;
  • Decizie de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă;
  •  Decizie de desfiinţare a deciziei de impunere din oficiu.

ATENŢIE! Procedura NU se aplică:

  • contribuabililor/plătitorilor declaraţi inactivi;
  • contribuabililor/plătitorilor care beneficiază de alte termene sau condiţii de depunere a declaraţiilor fiscale, aprobate de organul fiscal central, Codului de procedură fiscală;
  • obligaţiilor fiscale stabilite ca urmare a acţiunii de inspecţie fiscală sau care fac obiectul unei inspecţii fiscale;
  • persoanelor fizice, pentru impozitul pe venit.

Ce prevede Procedura?

Cu caracter general, reţinem:

  • Stabilirea obligaţiei de plată se efectuează pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie din vectorul fiscal ataşat fiecărui contribuabil/plătitor şi pentru fiecare perioadă fiscală pentru care nu au fost depuse declaraţii, conform legii, prin estimare, după regulile proprii impozitului, taxei sau contribuţiei supuse impunerii din oficiu.
  • Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor se face în cadrul perioadei de prescripţie şi nu priveşte perioadele pentru care obligaţiile fiscale au făcut obiectul unei inspecţii fiscale.
  • Cuantumul impozitelor, taxelor şi contribuţiilor se stabileşte sub rezerva verificării ulterioare.
  • Compartimentul de specialitate este îndreptăţit să examineze, din oficiu, starea de fapt, să obţină şi să utilizeze toate informaţiile şi documentele necesare pentru determinarea situaţiei fiscale a contribuabilului/plătitorului.

Stabilirea din oficiu a obligaţiilor de plată

Înştiinţările privind nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale se emit conform procedurilor de administrare fiscală în vigoare şi se comunică contribuabililor/plătitorilor în termen de 15 zile de la expirarea termenului legal de depunere a declaraţiilor fiscale.

Pentru obligaţiile fiscale nedeclarate, care fac obiectul unei inspecţii fiscale, nu se emit înştiinţări privind nedepunerea în termen.

Pe baza confirmărilor de primire remise de către poştă, a dovezilor de primire prin alte mijloace legale sau pe baza proceselor-verbale de comunicare prin publicitate, după caz, compartimentul de specialitate înregistrează data comunicării către contribuabili/plătitori a înştiinţărilor privind nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale.

Actualizarea Listei contribuabililor/plătitorilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative. Actualizarea listei se realizează zilnic, până la finalizarea procedurii de impunere din oficiu şi comunicarea deciziilor de impunere din oficiu.

Stabilirea din oficiu a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor, cu excepţia TVA

După expirarea termenului de 20 de zile de la data comunicării înştiinţărilor privind nedepunerea în termen a declaraţiilor fiscale, pentru contribuabilii/plătitorii cuprinşi în Lista contribuabililor/plătitorilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative, compartimentul de specialitate verifică, pentru fiecare contribuabil/plătitor şi pentru fiecare impozit, taxă sau contribuţie care urmează a fi supus(ă) impunerii din oficiu, existenţa a cel puţin 4 declaraţii fiscale în perioada supusă analizei.

Perioada supusă analizei este o perioadă anterioară de 24 de luni de la luna pentru care se efectuează impunerea din oficiu, pentru obligaţiile fiscale cu termen de declarare lunar, respectiv 36 de luni, pentru obligaţiile fiscale cu termen de declarare trimestrial sau semestrial.

Pentru aceştia, procedura de impunere se realizează în sistem automat.

Suma stabilită din oficiu se calculează ca medie aritmetică a sumelor de plată (pozitive) reprezentând impozite, taxe sau contribuţii declarate de contribuabil/plătitor în perioada supusă analizei.

Sumele utilizate pentru impunerea din oficiu se actualizează, pentru fiecare an fiscal cuprins în perioada de analiză, cu indicele anual al preţurilor de consum.

Dacă perioada de analiză se referă numai la anul curent pentru care se efectuează impunerea din oficiu, sumele nu se actualizează cu indicele preţurilor de consum.

Pentru contribuabilii/plătitorii cuprinşi în Lista contribuabililor/plătitorilor care urmează a fi impuşi din oficiu pe baza analizei documentare, compartimentul de specialitate efectuează impunerea din oficiu pe baza analizei documentare.

Analiza documentară se efectuează pe baza documentelor şi informaţiilor relevante pentru impunere, existente la data începerii analizei: documente existente la dosarul fiscal al contribuabilului/plătitorului, referitoare la perioade de raportare privind anul în curs sau anii anteriori, după caz, din cadrul perioadei de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe fiscale:  declaraţii de impunere; declaraţii informative; fişe fiscale; decizii de impunere emise de inspecţia fiscală; situaţii financiar-contabile; informaţii de la terţi, obţinute în baza protocoalelor de schimb de informaţii încheiate de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală; alte informaţii care au relevanţă.

În urma analizei, se emite formularul 160 “Decizie de impunere din oficiu pentru impozitele, taxele şi contribuţiile cu regim de stabilire prin autoimpunere sau reţinere la sursă“.

În termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere din oficiu, contribuabilul/plătitorul poate depune declaraţia fiscală privind obligaţiile care au format obiectul acestei decizii, sub sancţiunea decăderii, chiar dacă acest termen se împlineşte după împlinirea termenului de prescripţie a dreptului organului fiscal de a stabili creanţe fiscale.

Decizia de impunere din oficiu se anulează la data depunerii declaraţiei fiscale.

În cazul în care declaraţia fiscală se depune în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere din oficiu, după împlinirea termenului de prescripţie prevăzut la art. 110 din Codul de procedură fiscală, de la data depunerii declaraţiei începe să curgă un nou termen de prescripţie.

Stabilirea din oficiu a taxei pe valoarea adăugată

Pentru contribuabilii/plătitorii cuprinşi în Lista contribuabililor/plătitorilor care nu şi-au îndeplinit obligaţiile declarative, compartimentul de specialitate stabileşte din oficiu, în condiţiile prezentei proceduri, taxa pe valoarea adăugată de plată în perioadă, prin estimare.

Pentru aceasta, compartimentul de specialitate utilizează informaţiile privind taxa pe valoarea adăugată colectată din formularul (300)Decont de taxă pe valoarea adăugată” depus de persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA conform art. 316 din Codul fiscal, din decizia de corectare a erorilor materiale din decont, precum şi informaţiile din formularul (394)Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional” cuprinse în baza de date, pe o perioadă de 12 luni calendaristice anterioare perioadei supuse impunerii din oficiu.

Ai nevoie de Noul Cod fiscal? Poţi cumpăra actul la zi, în format PDF, de AICI!

comentarii

1 COMENTARIU

  1. Scule esti prea mic acum am ieşit de căzut cu totul cu bela lugosi legatura înapoi cum a fost la spate joc de europa având în vedere lasă lumea să înghită interlop găsit un vagabond apărut numeroase drepturi spaga avere multă la lume de ţara înapoi şi cum a fost pe timpul lui ceausescu si de la munca de jos alba având în vedere că toţi suntem săraci cea mai poti si du te la dracu iliescu lee pont în vederea noastră român legătură cu vama de la franţa sa nu mai adune oamenii şi soiurile de de muncă normal sa dai un azil politic nu va bateti joc de europa nu face cura de a

Lasă un răspuns la ion Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here