O corecţie legislativă pentru personalul didactic

Avocatul Poporului a sesizat Curtea cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 284 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, susţinând, în esenţă, că personalul didactic este participant la sistemul public de pensii, beneficiază de pensie aparţinând acestui sistem şi, în consecinţă, trebuie să se bucure de un tratament nediscriminatoriu în raport de ceilalţi pensionari în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile sale. Cu toate acestea, normele criticate impun personalului didactic care a avut calitatea de titular şi care nu a depăşit cu trei ani vârsta de pensionare să renunţe la pensie pe perioada în care rămâne titular, indiferent de cuantumul pensiei, în timp ce ceilalţi pensionari care şi-au desfăşurat activitatea profesională înainte de pensionare şi lucrează după pensionare în alte domenii nu au obligaţia de a renunţa la pensie pe perioada în care lucrează în sectorul public, dacă pensia nu depăşeşte nivelul salariului mediu brut pe economie. Depune la dosar concluzii scrise.

Reprezentantul Ministerului Public a pus concluzii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, arătând că normele criticate consacră o discriminare pe criteriul socioprofesional; Guvernul a transmis punctul său de vedere prin care consideră neîntemeiate criticile de neconstituţionalitate formulate, iar preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost expres formulat, îl constituie dispoziţiile art. 284 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 10 ianuarie 2011, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii care au următorul cuprins:

Sursa foto: Lege5 Online

Din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate rezultă însă voinţa Avocatului Poporului de a critica soluţia legislativă pe care textul de lege mai sus citat o consacră, reglementată, în mod corespunzător, şi în art. 289 alin. (7) din acelaşi act normativ, având următorul cuprins: “Personalului didactic care a avut calitatea de titular i se poate recunoaşte această calitate, anual, de către senatul universitar, conform metodologiei prevăzute la alin. (6), cu condiţia renunţării la pensie pe perioada în care rămâne titular.” În acest sens, în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate formulate, Avocatul Poporului a arătat că “acelaşi raţionament ar putea fi urmat în cazuri similare şi pentru învăţământul universitar”, cu trimitere, aşadar, la dispoziţiile art. 289 alin. (7) din acelaşi act normativ mai sus citat.

Astfel fiind, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii dispoziţiilor ambelor texte din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

Curtea a reţinut că statutul de titular în învăţământ are un regim juridic distinct, această categorie de personal didactic beneficiind de drepturi specifice – de exemplu, pentru personalul preuniversitar: transferul în situaţia restrângerii de activitate, repartizarea pe posturi/catedre vacante în condiţiile art. 252 alin. (3) din lege, pretransfer, în condiţiile art. 252 alin. (5) din lege, posibilitatea detaşării, în condiţiile art. 254¹ din lege, rezervarea postului didactic sau a catedrei în condiţiile art. 255 din lege, concediu fără plată pe timp de un an şcolar în condiţiile aceluiaşi articol, posibilitatea de a ocupa funcţii de director sau director adjunct în condiţiile art. 257 din lege etc. În considerarea acestui regim juridic specific, statutul de titular în învăţământ se dobândeşte prin concurs, acesta fiind principiul care se desprinde din interpretarea sistematică a Legii educaţiei nr. 1/2011.

Curtea a constatat, totodată, că normele criticate, în ansamblul reglementării din care fac parte, configurează o instituţie cu un regim juridic confuz, aceea a “titularului recunoscut”. Acesta este titular în învăţământ pentru o perioadă determinată (în cazul învăţământului preuniversitar) şi, practic, pentru o perioadă nedeterminată (în cazul învăţământului universitar), după împlinirea vârstei de pensionare şi pensionarea în condiţiile legii. O asemenea instituţie desemnată prin aceeaşi noţiune de “titular”, căreia îi corespunde un anume regim juridic potrivit Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011, este de natură să încalce exigenţele de claritate şi precizie a reglementării impuse de art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie.

Curtea a reţinut că normele criticate sunt discriminatorii, întrucât permit recunoaşterea calităţii de titular în învăţământ de către consiliul de administraţie şi, respectiv, senatul universitar, într-o altă modalitate decât concursul, la care sunt obligate să se supună toate celelalte persoane care vor să acceadă pe posturile didactice ca titulari. În fapt, prevederile legale criticate permit consiliilor de administraţie ori senatelor să confere calitatea de titulari unor cadre didactice care au statutul de pensionari. De asemenea, prin reglementarea confuză, se creează dificultăţi în planul interpretării şi aplicării.

În urma analizei de fond efectuate, Curtea a concluzionat că dispoziţiile art. 284 alin. (7) şi art. 289 alin. (7) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011 sunt neconstituţionale, încălcând prevederile art. 1 alin. (3) şi (5), precum şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţie. Constatarea neconstituţionalităţii soluţiei legislative consacrate de textele legale criticate, respectiv a instituirii posibilităţii recunoaşterii calităţii de titular în învăţământ a personalului didactic pensionat, determină ca examinarea condiţiilor pe care aceleaşi texte le impun pentru dobândirea acestui statut (renunţarea la pensie, la care face referire critica de neconstituţionalitate) să rămână fără obiect.

Curtea a admis excepţia de neconstituţionalitate prin Decizia nr. 397/2013, în vigoare din 29 octombrie, data publicării în Monitorul oficial nr. 663/2013.